3.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialBasescu: Statul va apara orice roman onest din Italia

Basescu: Statul va apara orice roman onest din Italia

Presedintele Traian Basescu a afirmat, miercuri, raspunzand unei intrebari care i-a fost adresata la Institutul Nobel de reprezentanti ai presei norvegiene, ca statul roman va apara orice cetatean onest de-al sau care lucreaza si traieste in Italia, relateaza Rompres.
Referindu-se la situatia romanilor din Italia, Basescu a fost de parere ca incidentul petrecut la Roma saptamana trecuta nu ameninta relatiile dintre cele doua state.
'Nu avem nimic de imbunatatit in relatiile cu Italia. Avem o traditie de 2.000 de ani in privinta relatiilor. Numele meu este acelasi cu al imparatului roman care a cucerit Dacia', a spus zambind Traian Basescu.

Potrivit sefului statului, problemele aparute la Roma au fost generate de 'interventiile tardive' a Guvernelor de la Bucuresti si Roma. 'Acum, ambele tari platesc pretul interventiei tardive', a aratat Basescu.
Presedintele a reamintit faptul ca, din punct de vedere al Romaniei, trebuie respectate doua principii. 'Orice cetatean al UE, inclusiv roman, daca nu respecta legea, trebuie pedepsit conform legislatiei italiene, dar, pe de alta parte, niciun cetatean care nu incalca vreo lege nu trebuie pedepsit', a aratat Basescu.
Seful statului roman a precizat ca premierul Tariceanu se afla in prezent la Roma si incearca sa clarifice lucrurile.
'Suntem increzatori ca ambele Guverne vor gasi solutiile adecvate', a afirmat Basescu.

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă