» La mai bine de 50 de ani dupa ce a trait experienta despartirii de tata si a deportarii, Lacramioara Stoenescu scrie o carte despre copiii care au suferit in timpul comunismului.
» Cartea Lacramioarei Stoenescu, aparuta recent, se vrea un fel de replica la discutia despre "copiii informatori" din vara anului 2006.
» Autoarea isi foloseste propriile amintiri, dar si informatii aflate din dosarul de urmarire al tatalui sau, care a ramas pana la moarte in vizorul Securitatii.
In 1952 avea zece ani. a asistat la arestarea tatalui si la perchezitionarea casei. In mai putin de o luna, impreuna cu mama si bunica, sunt obligate sa-si paraseasca orasul si viata de pana atunci, pentru a pleca spre o destinatie necunoscuta. La mai bine de 50 de ani de atunci, Lacramioara Stoenescu s-a hotarat sa scrie o carte.
Declicul a fost dezbaterea si valva din presa de acum ceva timp facuta in jurul "copiilor informatori". Lacramioara Stoenescu nu se indoieste de faptul ca sistemul facea totul posibil – "Nu cred ca sunt vinovati, au fost pervertiti de comunism" – , dar adauga ca, pe langa acestia, au fost si copiii care au suferit.
"Mi-ar placea sa stiu ca aceasta carte va ajunge repede pe masa cititorilor de buna-credinta, care prea tineri fiind nu au cunoscut direct abjectia regimului comunist sau se indoiesc de amploarea tragediei prin care am trecut. Ea are toate sansele sa convinga intrucat reprezinta povestea mereu emotionanta a copilului care isi pierde copilaria. Este, cu alte cuvinte, o carte scrisa din perspectiva unei fiinte smulse din universul magic al papusilor si imbrancita nemilos in lumea infernului comunist", scrie Eugen Negri despre aceasta carte, intitulata voit socant "Copii, dusmani ai poporului", aparuta recent la Editura Curtea Veche.
Dupa arestarea, nejustificata in vreun fel, a tatalui, la intoarcerea din inchisoare, doi ani mai tarziu, acesta a refuzat sa povesteasca ceva de acolo si va refuza sa spuna ceva pana la moarte; explicatia este totusi ca, in timpul regimului Antonescu, Cornel Stoenescu ocupase functia de pretor in comuna Vlasca – Lacramioara Stoenescu afla, in timpul unei inspectii, ca este "dusman al poporului" si, din acest motiv, este exmatriculata. Iar acesta nu era cel mai rau lucru care i se putea intampla unui copil de zece ani. Autoarea isi aminteste acum ca sentimentul cel mai puternic trait atunci a fost o teribila senzatie de umilinta. "N-am sa uit niciodata acel moment. Nu ma durea atat ca am fost eliminata, cat faptul ca am fost umilita in fata intregii clase. Copiii erau sfatuiti sa nu se joace cu mine sau cu ceilalti copii de deportati si mai inainte de exmatricularea mea, dar acum?", scrie Lacramioara Stoenescu. Aceasta continua, explicand de ce nu isi aminteste nici un chip si nici un nume al vreunuia dintre copiii din Radaseni, o comuna situata la vreo 30 de kilometri de Suceava, locul de exil. "E simplu. In aceasta perioada nu am vorbit cu nimeni si nu am avut nici o prietena."
Lacramioara Stoenescu reconstituie acum toata acea perioada, cu problemele si greutatile traite intr-un loc strain: ierni friguroase, foamete, saracie, boala, lipsa de solidaritate a oamenilor fata de familiile deportate, conditiile imposibile de munca pe care trebuia sa le indure cei cu "DO" ("domiciliu obligatoriu") in buletin.
Pe langa propriile amintiri, Lacramioara Stoenescu foloseste dosarul de urmarire al tatalui, care a fost in atentia Securitatii pana la moarte, in 1974. "Din cele 100 de pagini cate are dosarul, am observat cu stupefactie ca printre informatori au fost prieteni de-ai lui."
Anexeaza volumului si o lista cu arestatii din inchisoarea Onesti, din perioada ’52-’54, si o alta cu deportatii din judetul Giurgiu, din aceeasi perioada.
"Copii, dusmani ai poporului" este, intr-adevar, asa cum o recomanda si editura, "o carte-marturie a infernului comunist si a monstruozitatilor carora le-a dat nastere". In afara de reconstituirea dramei traite de fetita de zece ani, Lacramioara Stoenescu, din cauza lipsei de informatii din perioada petrecuta de tatal sau in inchisoare, este obligata sa foloseasca ce gaseste prin putinele lucruri ramase de la acesta: niste epigrame scrise in timpul detentiei pe foite de tigara, pe care a reusit sa le ia cu el cand a fost eliberat.