Presedintele Basescu a aflat ca, daca tot o tinem asa, adica daca indicele demografic va continua sa scada, populatia Romaniei peste jumatate de veac va ajunge la 16 milioane. Dar in 2087? Probabil, 13… Am ales acest an amintindu-mi de celebrul 1984 al lui Orwell. Acolo, asa cum se stie, a fost proiectata cea mai neagra utopie privind viitorul umanitatii. Autorul a scris cartea sa in 1948, dupa razboiul mondial, cunoscuse si ororile razboiului civil din Spania, despre care scrisese alte pagini cutremuratoare, altfel spus era pregatit sa se raporteze la un viitor intunecat. Am citit romanul cu multi ani in urma, dar dupa ce am cunoscut vremurile noi si, mai ales, dupa ce am depasit fatidicul an 1984, mi-am pus intrebarea ce va fi peste un secol, deci in 2084. Cum 7 nu e departe de 4 si cum previziunile noastre demografice sunt din cale afara de deprimante, mi-am permis sa ma duc cu mintea atat de departe, intr-un sumbru viitor.
1984 reprezinta apogeul sistemului represiv dictatorial. Mai mult ca acolo nu se poate. Controlul unei entitati supreme intitulate Big Brother se exercita asupra tuturor. Ceea ce acum a ajuns divertisment, ironia sortii… Inainte de Orwell, Aldous Huxley avusese in romanul sau, "Cea mai buna dintre lumi", aceeasi viziune futurologica pesimista. Ceea ce la Huxley insa era un fel de exercitiu al inteligentei, in cazul celuilalt scriitor britanic capata accente tragice, atroce. Totusi, din cate imi amintesc, nici unul din cei doi autori nu are in vedere depopularea planetei intr-un anume viitor. Ceea ce se intampla asadar in Romania poate sa intregeasca tabloul viitorului intunecat.
Acestea fiind datele, oricine isi poate pune intrebarea de ce lucrurile au luat-o pe un asemenea versant. Nu cumva asistam la o falie periculoasa intre ceea ce putem numi fatada actualei civilizatii si ceea ce omul simte in strafundurile sale si nu poate fi inselat? Cu alte cuvinte, de ce nu mai vrem sa avem urmasi? Oare nu am intrat intr-o lume care n-o fi cea mai buna, dar – nimeni nu poate contesta – este mult mai umana decat tipul de societate represiva din secolul XX? Sau varianta soft a dirijismului planetar poate sa fie mai suparatoare decat stilul hard al dictatorilor vizibili de pana acum? A pune lucrurile in acest fel pare insa cam pretios si ma indoiesc ca multi dintre concetatenii nostri s-ar simti atasati de o asemenea filosofie. Poate ca lucrurile stau simplu si dur, ceea ce nu are cum sa nu intristeze. Scaderea natalitatii oglindeste de fapt nefericita comoditate care-l caracterizeaza tot mai mult pe omul (romanul) contemporan. Asa cum isi umple caruciorul in supermarket si nu se mai gandeste la nimic, tot asa isi vede si viata in ansamblul ei, fara obligatii, fara angajamente, fara responsabilitati. Pana la urma fara suflet… si cand te gandesti ca in momentul in care presedintele nostru participa la respectivul simpozion si deplangea starea de fapt in tara incepuse sa ruleze filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", la a carei premiera oficiala participase acelasi presedinte…. Coincidenta e izbitoare. Asadar, orice s-ar spune, ne ingrozim ca intr-un secol vom putea ajunge la zece milioane si, pe de alta parte, filmul cu cei mai prestigiosi lauri din istoria cinematografiei noastre trateaza tocmai tema avortului. Evident, planurile, ca si epocile, nu se amesteca. Tocmai de aceea nu e lipsit de interes faptul ca ceva oribil, dar bine lucrat estetic poate sa devina arta.
