Acesta este titlul unui volum de versuri aparut la Editura Muzeul Literaturii Romane, volum semnat de Rodian Dragoi. Cine este autorul? Cei putini care mai au rabdare sa ia in considerare traseul literaturii romane din ultimii 3o de ani o sa-i intalneasca numele in majoritatea revistelor de profil. De asemenea, parcurgand seria sutelor si sutelor de volume de poezie aparute in aceeasi perioada ii vor mai intalni numele pe cateva carti. De ce, totusi, dintre atatea si atatea volume de versuri care inunda acum piata noastra de carte m-am oprit asupra acestuia? Din simplul motiv ca este scris cu o puritate nesilita ori trucata si parca fiecare vers al sau trimite gandul spre un soi de cumintenie atat de bine redat de Brancusi in lucrarea Cumintenia pamantului.
Lumina de mireasa, deci lumina neprihanirii ne insoteste drumul spre limpezire. Simturile poetului nu sunt biciuite sau inflamate. Dimpotriva, el practica un fel de surdina a perceptiei, surdina care nu inseamna atrofiere, ci spiritualizare, scotandu-i in evidenta delicatetea. Eu voi adormi si tacerea va putea sa inceapa, suna un poem ca o arta poetica. Pe buzele miresei trece un print de fum…
Ma simt inca o data nevoit sa explic de ce m-am decis sa fac aceasta insemnare fiindca nu sunt nici critic literar si cam de multa verme nu m-am mai ocupat de semnalarea cartilor confratilor. Dincolo de placerea lecturii si de frumoasele cuvinte ale lui Marian Draghici si ale Constantei Buzea, care prefateaza si postfateaza volumul, cartea a trezit in mine o nostalgie pe care o credeam de mult inabusita. Mi-am adus aminte de varsta tineretii noastre cand intr-adevar puneam mare pret pe poezie iar orice vers publicat intr-o revista literara era pentru autorul ei dar si pentru altii o veritabila sarbatoare. Noi apartinem unei generatii care am iubit si respectat poezia. Citind volumul am simtit ca ma intorc intr-o varsta paradisiaca, o varsta a puritatiii si a emotiilor autentice. Cand vezi cat zgomot e acum, ca autorii insisi isi dispretuiesc munca de te intrebi de ce mai scriu, cand vezi ce val imund de cinism cotropeste tot ce e litera si pagina tiparita, cum sa nu te bucuri in fata unor asemenea poezii a caror valoare ca a oricarui lucru creat este discutabila dar care prin intentia si gestul recuperator, prin putinta de-a reface o lume pe care nu incetam s-o macelarim inculti si aroganti, reprezinta un castig enorm dincolo de viclenia textului. Astfel poetul schiteaza o posibila solidaritate a ce e mai bun in saptezecism si chiar optzecism. El nu este un autor de avangarda ci de ariergarda si de aceea gesturile sale nu ne atrag imediat atentia. Dar daca avem rabdare sa citim straturile de adancime ale poeziei sale vom fi cuceriti de fermitatea lor de-a stavili raul contemporan si de-a ne face din ce in ce mai buni…
