De curand a aparut la Humanitas un roman surpriza si prin aceasta cu atat mai asteptat Cuvantul din cuvinte al Monicai Lovinescu, tradus din franceza de cel care pentru noi l-a talmacit si pe Cioran, Emanoil Marcu. Prefata semnata de Ioana Parvulescu este foarte inspirata si am citit-o inainte de a incepe lectura propru-zisa a romanului cu mare atentie. Distinsa eseista pune de fapt o problema cu care dupa o anumita varsta toti ajungem sa ne confruntam: ce ar fi fost daca lucrurile pentru mine ar fi stat altel? Daca as fi facut o alta optiune? Daca la acea raspantie nu as fi luat-o in directia in care m-am hotarat s-o iau ci intr-una diametral opusa? Iar de aici toata nevroza metafizica: Oare eu aleg sau in realitate sunt ales? Degeaba cred ca am liber arbitru cand de fapt altcineva decide in locul meu? Intrebarile legate de destinul Monicai Lovinescu sunt valabile si in cazul celorlalti care din cauza dictaturii comuniste instaurate in tara au fost obligati sa paraseasca Romania. Dar poate in cazul ei schimbarea a fost mult mai dura. In conditii normale Mircea Eliade ar fi fost si aici profesor si si-ar fi continuat studiile de istoria religiilor, Cioran ar fi ramas acelasi autor nonconformist, in schimb Monica Lovinescu ar fi realizat o cariera remarcabila in domeniul artei dramatice, ar fi facut literatura, proza, asa cum acest roman de fapt anunta. Plecand insa in strainatate, aflandu-se in situatia jenanta de-a vedea ca editura franceza careia i-l daduse spre a-l publica il respinge, s-a aliniat pe un front dur, dar absolut necesar, nu a trait pentru ea, ci pentru noi, cei ramasi in tara, si in felul acesta a ajuns sa lucreze decenii la Radio Europa libera. Acum, noi cei care lucram in presa si o buna parte din timp ni-l ocupam scriind la un cotidian intelegem foarte bine cat de acaparatoare este o asemenea munca pe care ar trebui s-o numesc de fapt truda. Timpul astfel consumat ar putea fi folosit pentru a scrie carti, a citi, a calatori etc etc. Probabil ca de-a lungul anilort tot asa a gandit si Monica Lovinescu. si ea a inteles ca a facut un sacrificiu si ca poate si-ar fi dorit alta viata. Asa se intampla de fapt celor mai multi dintre noi. Acestea sunt momentele cele mai dureroase sau cele mai nostalgice cand privim in urma si ne inteapa acul regretelor ca am fi putut trai altfel, ca am fi putut face alta optiune, ca in alte conditii viata ne-ar fi fost mai frumoasa. Dar daca lucrurile au luat-o pe un singur si precis fagas, aceasta inseamna ca asa a trebuit sa fie, ca dintre posibilitatile ce surad in destinul unui individ doar una singura se efectivizeaza si efectivizandu-se ajunge sa ne determine decisiv. Ce ar fi fost emisiunea Teze si Antiteze la Paris fara vocea grava si persuasiva a Monicai Lovinescu? Sau nici nu ar mai fi existat … Despre roman, cu alt prilej…
