Apreciata de media drept un pericol, finantarea de catre Ministerul roman al Afacerilor Externe a separatismului nistrean este, de fapt, inexistenta. Desi jurnalisti si politicieni de la Bucuresti
s-au grabit sa aprecieze ca am asista
la "o noua compromitere a diplomatiei romanesti", finantarea ONG-urilor
din Transnistria de catre Romania
ar fi o oportunitate.
Niciodata in istoria relatiilor internationale pacificarea unei zone de conflict
nu a fost posibila fara finantarea unor forte din interiorul acelei zone.
Schimbarea pozitiva a transnistriei este posibila si se desfasoara sub ochii nostri. Abordarea problemei Transnistriei s-a aflat tot timpul pe cele doua laturi ale taisului unui cutit: pe de o parte, frica initiala a nistrenilor rusofoni de a fi inghititi de "imperialismul (interbelic) romanesc", pe de alta parte, suita nesfarsita de prejudecati de dincoace de Nistru si de Prut.
Razboiul din martie-iunie 1992 a fost consecinta fricilor simultane din toate partile: a romanilor moldoveni care vroiau integrarea in Romania, satui de opresiunea sovietica, si a rusofonilor nistreni care s-au trezit minoritari, peste noapte, intr-un nou stat national. Nimic mai usor de exploatat de KGB-ul omnipotent de atunci.
Dar si acel KGB a suferit modificari substantiale de concept, de adaptare si de strategii pana in anul 2007. Ura dintre romanii locali si rusi s-a diluat mult si nu mai poate fi invocata credibil pentru tergiversarea aplicarii de solutii.
In Transnistria traiesc in prezent oameni care au o dubla criza de identitate: ei simt ca "sunt ai nimanui", lozinca "suntem stapani pe pamantul nostru" nu mai satura pe nimeni, iar Rusia e departe si are alte probleme. Tot acesti oameni vad ca lumea merge inainte fara ei, iar daca vor sa tina pasul, si-au dat seama ca acum Romania e fereastra lor spre Occident.
O analiza a situatiei din Transnistria din punct de vedere "moldovean, ucrainean, rusesc sau romanesc" este din start incarcata de subiectivism din cauza diferentelor totale de interese ale emitentilor de opinii. In fond, e vorba de cine va stapani in final acest pamant! Nici analizele UE nu sunt ferite de acest sindrom de difuzare a greselilor consecutive, iar transparenta decizionala la acest nivel e in ceata tocmai din cauza coliziunii de interese care stau la mesele de negocieri.
Cu bani si voluntariat se face pacea
Multi analisti au privit spre autointitulatul presedinte Igor Smirnov ca spre un sef mafiot si ordonator de crime, un lider local tinut in brate de Rusia. Mecanismul razboiului intermoldav are alta natura decat imensa tumoare iugoslava. Registrul este diferit, chiar daca liderii nistreni asteapta cu sufletul la gura decizia privind un Kosovo independent, ca precedent politic international aplicabil si lor. La randul lor, multi observatori din aria stingerilor de conflicte asteapta o solutie "de aterizare lina" in Transnistria, ca o creare de precedente pentru zone nevralgice mai acute (Caucaz, Cecenia etc.).
In privinta resurselor, finantarea organizatiilor neguvernamentale din Transnistria are deja o traditie si o istorie. Donatori rusi, britanici, americani, cehi, polonezi, unguri si, doar in ultimul rind, romani au stimulat miscari nistrene din varii motive: sa fie primii la beneficiile de dupa liberalizarea situatiei din zona sau sa activeze ca inaintemergatori ai fortelor dindaratul donatorilor.
Daca Romania ar fi finantat in Transnistria doar un sfert din cat a finantat Rusia, probabil ca astazi Transnistria era o solida fortareata proromaneasca. Momentul pare a fi propice, dezvoltarea ONG-urilor este astazi spectaculoasa, tot asa cum in anul 2000 Internetul era cvasiinexistent, dar azi a deschis Transnistria spre lume mai mult decat ar fi facut-o, poate, recunoasterea internationala! Radicalii administratiei Smirnov sunt renegati chiar de marea masa a tinerilor nistreni de azi, inevitabil mai orientati spre pragmatism decat spre obsesiile politice ale generatiei parintilor lor. Aportul tehnologiei de varf la democratizare primeste astfel inca o confirmare.
Implicarea civica, de dorit
Finantarea initiala a unor ONG-uri nistrene de catre organizatii occidentale a inceput in 1994, o data cu Conferinta asupra Moldovei care a avut loc la Nitra, in proaspat desprinsa Slovacie. Cu acel prilej au fost puse bazele pacificarii de fond din zona Nistrului, sub coordonarea unor experti ca Lord Hilton dar, mai ales, Joe Camplisson, un adevarat "community worker" din Belfast. Experienta nord-irlandeza mulata pe un conflict fara istoricul prodigios ca acela catolic-protestant a prins usor in Moldova, unde programele de finantare prin ONG-uri noi au fost argumente solide in fata ideologiilor de depasit. La o saracie aproape lucie (30-40 de dolari pe luna salariul mediu), activitatea intr-o ONG era similara cu asigurarea subzistentei. Atunci s-au pus bazele primelor ONG-uri cu finantare occidentala, cele supuse sistemului politic local fiind de fapt adaptari ale fostelor organizatii politice sovietice. Astazi, abundenta de ONG-uri schimba balanta puterii politice locale, deschide lumea pentru multi oameni simpli din zona, ofera o alta perspectiva tinerilor. Multi din acestia fac training la Chisinau si numeroase site-uri au versiune in limba engleza. Situatia la zi e urmatoarea: ONG-uri in Tiraspol – 126, in Bender (Tighina) – 67, in Dubasari –31, in Grigoriopol – 18, in Kamenka – 8, in Rabnita – 16, si in raionul Slobozia – 19. In total, 285 de organizatii neguvernamentale, din care, sub un sfert cu finantare guvernamentala locala mascata sau via Rusia.
Restul, sumele din Vest, finanteaza efectiv ceea ce nistrenii numesc "al treilea sector" (suna ca la noi "a patra putere"), adica societatea civila. Pe zona ("Republica Moldoveneasca Nistreana" – RMN) doar 22,86% au acoperire nationala, deci, eventual, control guvernamental, restul de 77,14% fiind organizatii locale, cu aplicatii nonpolitice, dar cu efecte in schimbarea de mentalitati. Peste 50% din ONG-uri se ocupa de dezvoltare economica, turism, afaceri si grupuri profesionale, intreprinderi mici si mijlocii. Celelalte sunt organizatii cu scop de caritate, asistenta sociala, ecologie, drepturile copilului, minoritati si drepturile omului. Jumatate din ele au relatii de parteneriat la Chisinau, 27,5% – cu tari CSI, 12% – cu tari europene. Tineretul e prezent in peste 30% din obiectivele ONG-urilor. (Sursa: Iuliana Abramova, director al Centrului "Rezonance" Tiraspol, de sprijin al initiativei civice).
Preponderente apar tintele de prognoza, de dezvoltare, de deschidere a zonei catre restul regiunii – Moldova, Rusia, Romania, Ucraina. Ideologia revansarda pierde constant in competitia cu finantarea punctuala, fiind de asteptat transformari evidente in viitorul imediat.
Mai conteaza Romania in ecuatia nistreana?
Romania nu a fost o prezenta semnificativa din punctul de vedere al finantarii. Pana acum nu a facut mai nimic, cu exceptia aducerii in tabere a unor copii romanofoni (2005-2006). Conducerea Departamentului pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni din MAE a confirmat acest adevar. "Fiind integrati, vom actiona prin parghiile specifice Uniunii", ne-au comunicat oficialii Departamentului. Unul dintre ei, Laura Jerca, ne-a declarat telefonic ca "dincolo de actiunile popularizate pe site-ul nostru, cu copiii invitati din Transnistria, vom urma aceeasi linie, nu se intrevad schimbari majore".
Prin comparatie, efortul Marii Britanii e impresionant: 900.000 de lire sterline (peste 1,4 milioane de dolari) finantare doar in perioada 2006-2007. La randul lor, cehii au organizat in septembrie 2006 prin ambasadorul la Chisinau, Petr Kypr, o dezbatere privind "caile spre democratizare a regiunii transnistrene a Republicii Moldova". Ungaria (prin Kalman Miszei, sau Adriaan Jakobovici de Szeged, plus multi altii din esalonul doi ungar spre Est), la fel, e implicata serios. Experienta translatata in realitati din Transilvania romaneasca (doldora de ONG-uri maghiare) devine pretioasa pentru cine stie s-o evalueze.
Ambasada romana de la Chisinau nu s-a implicat, motivul fiind cunoscut poate doar de MAE si de echipele guvernamentale de la Palatul Victoria. Vizibila e doar drama acordarii cetateniei romane, cu toata birocratia obositoare, tot mai multi transnistreni fiind printre solicitanti (evident, ca cetateni ai R. Moldova). Cei care au cerut la Bruxelles temperarea acestui proces considerat "ingrijorator" au fost, deloc intamplator tot ungurii. De la care mai avem multe de invatat.
