Danemarca s-a prezentat in proiectul "1001 poezii. Diversitate in lirica europeana" cu un poem ca o gluma, semnat de Piet Hein, un personaj interesant al secolului trecut. Nascut in decembrie 1905, Peter Hein a fost cunoscut mai degraba ca om de stiinta, matematician, inventator, designer decat ca scriitor. A fost un descendent direct al lui Piet Pieterszoon Hein, eroul danez al secolului al XVI-lea.
In literatura, Hein si-a gasit un loc al lui cu poemele scurte, intitulate gruk, insemnand o combinatie a cuvintelor daneze grin (zambet) si suk (suspin). A inceput sa publice imediat dupa ocupatia nazista, in 1940, in ziarul "Politiken", semnand cu pseudonimul Kumbel Kumbell, "kumbel" insemnand in daneza "piatra de mormant".
Pana pe 30 iunie, in statiile de autobuz si in principalele statii de metrou din Bucuresti, puteti citi poezie europeana, ambalata si livrata de Ambasada Germaniei la Bucuresti. Proiectul, desfasurat sub patronajul comisarului european pentru multilingvism, Leonard Orban, a fost gandit special pentru Romania si se desfasoara pana la sfarsitul lunii iunie, cat timp Germania mai detine presedintia Uniunii Europene.