Primul spectacol, cel cu "Athenee Palace" de Alexander Hausvater, jucat pe scena mare a Nationalului bucurestean, a adus un public destul de numeros. Cel de-al doilea, "Krum", al lui Radu Afrim, la sala Izvor a Teatrului Bulandra, in schimb, a umplut pana la refuz un spatiu, e drept, mult mai mic decat cel de la National.
La cel de-al treilea, cea mai recenta premiera a Nationalului timisorean, cu "Edward", prelucrare a regizorului Szabó K. István dupa piesa "Eduard al II-lea" de Christopher Marlowe, lucrurile au fost diferite. Sala de la Izvor nu s-a mai umplut ca-n seara precedenta, ceea ce spune ceva despre apetitul publicului pentru piesele contemporane. "Edward", spectacolul tanarului regizor Szabó K. István, este incarcat pana la pretiozitate. Regizorul lanseaza o multime de semne, prin hatisul carora spectatorul rataceste sigur drumul; chiar daca unele dintre ele, de o mare frumusete, chiar trimit undeva, multe altele nu mai stii incotro duc. Asa se face ca, din nu prea multele persoane aflate in sala la inceput, jumatate au parasit-o la pauza. Creat cu atentie exagerata la detalii, cu un simt plastic deosebit, cu decoruri (semnate de Kiss Borbála) impresionante, cu muzicieni in dreapta scenei, dar si cu unii plasati in culise, cu miscarea studiata pana la ultimul detaliu, devenita aproape balet pe alocuri, spectacolul sfarseste prin a plictisi pe multa lume. Ceea ce, s-o marturisesc, nu mi s-a intamplat si mie, dupa ce am inteles ca regizorul bate spre un fel de baroc postmodern, folosind actorii ca pe niste masinarii unse si intoarse foarte bine, la maximum as zice, ca sa scoata efectele respective.
Scenele de violenta alterneaza cu cele aproape hieratice, ritualice, de homosexualitate implicita, caci toata povestea se tese in jurul obiceiului "impotriva firii", cum il califica baronii, al regelui. E drept, povestea e tragedia unui om care nu este facut sa guverneze, pus totusi sa o faca. Violenta, ca si ritualurile, este prelungita peste limitele rabdarii unui spectator mediu. Exista o simetrie intre violenta aplicata de grupul de homosexuali femeii, la asa-zisa nunta a iubitului regelui, Piers Galveston, si aceea, similara, pe care aceiasi curteni i-o aplica regelui, pana atunci adorat. Dar exista si scene, ritualuri, obiecte care apar de sus sau de alaturi, a caror semnificatie nu poti s-o prinzi in viteza, fie ea oricat de mica, a spectacolului. si cine mai are timp sa destrame in memorie, dupa ce spectacolul s-a terminat, padurea de ritualuri si simboluri, pentru a intelege ce voia sa spuna cutare sau cutare si, mai ales, ce semnificatie avea in evolutia personajelor si a conflictului. In schimb, actorii s-au comportat excelent, indeplinind tot ce li s-o fi cerut. Ion Rizea e foarte expresiv in rolul lui Edward II, ca si Alina Reus in Regina Isabella, ca si Catalin Ursu in rolul lui Galveston, Sabina Bijan (Margaret), Cristian Szekeres (Mortimer) si ceilalti. Atata doar ca au fost indrumati spre un joc aproape deloc interiorizat sau poate din cauza ornamentelor insistente orice interiorizare s-a sters. Totul pare lucrat si jucat la rece, profesionist, si atat.
Pacat de incheierea unui turneu care se anunta stralucit, ca a trebuit sa se termine cu o asemenea seara, destul de trista, mai ales daca ne gandim la eforturile teribile ale actorilor.
