» Tata grec, mama austriaca, nascut in Suedia, scolit in Franta si SUA.
» In prezent, este consilier cultural al Ambasadei Suediei la Berlin.
» A scris un roman noir, in atmosfera fierbinte a Berlinului anului 1928.
» Cunosti atatea limbi. Vorbesti franceza, engleza, germana, greaca…
— Greaca, doar putin.
» Ok. Greaca doar putin. Ma gandesc ca toata lumea vrea sa stie cum este sa vorbesti atatea limbi si te intreaba despre asta.
— Chestia asta e un aspect patologic al unui scriitor, sa creada ca identitatea sa sta in limbile pe care le cunoaste. Nu e o asa grozavie sa vorbesti multe limbi. Prima mea limba a fost germana. Cand m-am nascut eu, parintii mei nu vorbeau suedeza, comunicau doar in germana.
» Te-ai nascut in Suedia. Cum a fost copilaria ta? Totusi, erai un copil suedez, care nu vorbea suedeza, nici nume de suedez nu avea.
"Limba este intotdeauna supusa erorilor, ambiguitatilor, sensurilor gresite"
— Cred ca esti de acord cu mine: cand esti copil, vrei sa fii asimilat. Vrei sa faci parte din norma. Cand eram un baietel, mi-am dat seama ca nu aveam nimic in comun cu ceilalti copii: nu semanam cu ei, nu vorbeam aceeasi limba cu ei si, da, nici macar un nume ca al lor nu aveam. Cand aveam 4 ani – mama insista ca eram mai mare, dar eu stiu ca aveam 4 ani –, le-am cerut alor mei sa vorbeasca in suedeza acasa. Nu pot spune ca a fost un simt al limbii pentru suedeza, ci mai degraba o dorinta sub presiune, pentru ca era tarziu pentru asta. Acum regret un pic dorinta mea de atunci, pentru ca imi dau seama ca nu am un instinct natural fata de limba germana. O vorbesc si sper sa o vorbesc bine, dar nu o am in sange. Asta nu s-ar fi intamplat daca as fi continuat sa vorbesc germana in casa. Dar copiii sunt monstri, copiii vor sa fie acceptati. Suedeza am asimilat-o rapid, iar asta mi-a creat o alta problema: am devenit, prea devreme, mult prea devreme, expertul lingvist al familiei. La 10-11 ani, trebuia sa corectez hartiile tatalui meu. Intre noi fie vorba, eu nu eram capabil sa corectez nimic. Probabil gaseam eu o greseala, doua, dar cred ca puneam in loc mult mai multe. Acest tip de relatie "profesionala" cu limba, inainte sa ai suficienta experienta si suficiente cunostinte, nu e tocmai OK. Din punctul meu de vedere, limba este intotdeauna supusa erorilor, ambiguitatilor, sensurilor gresite.
"Trebuie sa vii aici, e Paradisul!"
» Cand au ajuns parintii tai in Suedia?
— Dupa al Doilea Razboi Mondial, Grecia a trecut printr-un razboi civil care a durat pana in ’49. Desi tatal meu era foarte tanar, el era de partea gresita. In ’48-’49, in Grecia era democratie doar cu numele. Pentru tatal meu a fost absolut obligatoriu sa plece din Grecia. Asa a ajuns la Viena, unde a cunoscut-o pe mama. El i-a spus ca vrea sa plece spre Suedia pentru ca acolo putea castiga bani, asa stia el. Dupa ce aproximativ o saptamana a spalat farfurii intr-un restaurant, a facut tuberculoza. Avusese tuberculoza si in copilarie, iar acum a inceput sa scuipe sange. A fost internat intr-un sanatoriu. Aici a impartit camera cu un foarte important poet estonian, care cunostea tot "Parnasul" suedez. Iar asta a schimbat totul, pentru ca tatal meu si-a imaginat ca in Suedia exista 5 milioane de intelectuali cosmopoliti asistati. Atunci i-a scris mamei: "Trebuie sa vii aici, e Paradisul". Cand si-a dat seama de greseala, nu s-au mai putut intoarce.
» Numele tau, Aris, nu e un nume suedez. Nici austriac.
— Nu. E zeul razboiului.
» Ares. Dar Fioretos? Nu e un nume grecesc. stii istoria numelui tau?
— stiu mitologia numelui meu. Nu sunt convins de acuratetea acestei povesti, asa am aflat-o si eu. Ce pot spune este ca numele Fioretos este de pe vremea cand Venetia era sub ocupatie greceasca, vine de la "fioreta". Acum mai sunt doar cateva familii in toata lumea cu acest nume si suntem foarte apropiati.
"Pot intelege ca oamenii dezvolta puternice sentimente de atasament fata de patrie, dar nu le pot asocia cu mine."
» Crezi in patriotism? Cum vezi tu relatia cu patria? Te intreb asta pentru ca grecii sunt recunoscuti pentru nationalism.
— Intr-un fel, poti spune ca grecii au inventat, nu ca au inventat, au patentat nostalgia. Prin forta lucrurilor, nostalgia apartine si celor care, candva, au avut o patrie. Am crescut langa tatal meu, care era dominat de un astfel de sentiment puternic. Pot intelege oamenii care sunt dominati de nostalgie. Pot intelege, daca vrei, sensul nostalgiei, dar nu pot intelege ce inseamna asta. Iar ecuatia asta se potriveste si pentru patriotism, si pentru nationalism. Pot intelege ca oamenii dezvolta puternice sentimente de atasament fata de patrie, dar nu le pot asocia cu mine.
» Ai o familie… foarte internationala. Cum de nu ai scris un roman plecand de la povestile familiei tale, de la istoria ei, de la obiceiurile si relatiile familiei tale cu religia, asa cum exista o puternica directie in literatura de astazi?
— Sunt convins ca pentru unele subiecte, la un moment dat, nu esti suficient de matur. Iar ca scriitor sunt sigur ca iti poti da seama cand intri in priza si cand trebuie sa scrii despre ceea ce te preocupa cu adevarat. Atat indirect, cat si din background, eu am fost preocupat intotdeauna de epoci ce nu au disparut definitiv, care au inca ecouri in prezent.
Intr-un anume sens, Sascha Knisch are o problema personala etern valabila: este un travesti. Eu, personal, nu am o astfel de experienta. Dar cunosc travestiti, stiu ce inseamna asta, chiar si din punctul de vedere al limbajului. stiu cum limbajul trebuie sa se miste atunci cand il "imbraci" in germana sau in suedeza. Cunosc dificultatile, dilemele cu care te confrunti. A fost simplu pentru mine sa iau toate aceste experiente personale, nu doar de limba, ci si culturale si sa le proiectez intr-o problema de sexualitate.
"Pentru mine, toate romanele istorice sunt plicticoase"
» De ce ai ales Berlinul sfarsitului anilor ’20?
— Din multe motive. Dar cartea mea nu e un roman istoric. Pentru mine, toate romanele istorice sunt plicticoase. Romanele istorice au o problema: au nevoie de acuratete. Nu sunt interesat sa fac asa ceva. Ce ma intereseaza este sa creez un anumit moment din istorie, in care sa dezvolt probleme care ne preocupa astazi. Sunt anumite perioade in trecut care contin energii proprii viitorului.
» Sascha Knisch nu e un personaj tocmai obisnuit. Asta a fost intentia ta: sa creezi un personaj neobisnuit sau ai dorit ca prin el sa dezbati problema identitatii sexuale?
— Nu m-a interesat in nici un caz sa creez un personaj neobisnuit. Dintr-un anumit punct de vedere, fiecare dintre noi este neobisnuit. Ce am vrut sa fac a fost sa gasesc un personaj care sa-si rezolve incurcaturile, dar care sa fie mai putin descurcaret, mai putin ambidextru. Mi-am dorit un personaj care sa actioneze instinctual. Nu cred in identificarea totala, ci in respectarea integritatii fiintei. Ce imi place mie in acest roman este interactiunea dintre, pe de o parte, atitudinea de lider si, de cealalta parte, participare. E nevoie de amandoua. Daca doar controlezi, te tii la distanta. Daca doar actionezi, esti incapabil sa abstractizezi.
"Ador limba engleza, este limba in care imi place cel mai mult sa scriu"
» In final, sa vorbim despre traducatorul Aris Fioretos. L-ai tradus pe Nabokov in suedeza, dar l-ai tradus si pe Fioretos in engleza. Nu ai avut incredere sa-ti lasi romanul pe mana unui traducator?
— Cu siguranta as fi avut incredere in altcineva. Doar ca ador limba engleza, este limba in care imi place cel mai mult sa scriu. In cazul meu, engleza este limba care nu a fost niciodata ocupata, este ca o tara virgina. Este o limba foarte precisa. Are multe exuberante, dar, in acelasi timp, este exacta, crispata. Imi place cum aceste doua directii merg impreuna.
» Exista diferente intre editia in limba suedeza si editia in limba engleza? Ai rescris romanul?
— Intr-un fel, trebuie s-o faci. Ar fi un nonsens sa incerc sa devin un sclav al reproducerii. Una e sa transpui intelesuri, cu totul altceva sa traduci cuvinte. E ca la haine. Limbajul, in engleza, poate e un costum, in romana, o camasa. Tu trebuie sa le asortezi, sa le adopti. Dar un nonsens la fel de mare ar fi sa scriu o alta carte. Am incercat, cat de cat, sa raman fidel textului.
