"Buna. Ce faci?" Replica automata cand negustorii din vechiul Ierusalim aud ca vii din Romania. Unii, mai isteti, variaza: "Ceausescu". Daca intri in vorba cu ei, nu mai scapi. Trebuie macar sa le promiti ca mai treci. Ca ii aduci si pe prietenii tai pe la ei.
Naser, palestinian, care are un buticut cu diverse obiecte din teracota, recunoaste ca asta face parte din afacere: "Invatam in fiecare limba cate doua-trei cuvinte, formule de salut".
E drept, romanii nu sunt chiar pasari rare in bazarul din vechiul Ierusalim. Pana acum cativa ani, in Ierusalim erau multi muncitori romani. Acum lucrarile s-au terminat, iar muncitorii au renuntat la Israel pentru Germania, pentru ca nu au nevoie de viza, e mai aproape de casa si viata e mai usoara, imi explica Naser. Apoi, frecventa cu care auzi vorbindu-se romaneste langa tine sau in jurul tau nu este cu nimic mai prejos decat frecventa cu care se vorbeste in engleza. Imi fac de lucru cu ceaiul pe care mi l-a oferit cand am trecut pragul buticului lui si pe care nu l-am refuzat, crezand ca este un ceai din plante – ce dezamagire sa vad ca este un atat de cunoscut pliculet de Lipton, peste care a adaugat cateva frunze. Il intreb ce frunze sunt si Naser imi spune ca este vorba despre o planta buna pentru stomac, dar nu numai. Imi spune ca femeile arabe nu poarta lenjerie pe sub rochiile lungi si ca dupa ciclu obisnuiesc sa se spele cu o infuzie din frunzele astea.
"Am auzit ca acolo sunt femei foarte sexy"
Naser are un nepot care a facut medicina in Romania, iar acum e doctor in Ierusalim. Pentru ca Naser nu il pronunta pe "p", prima data cand imi spune ca nepotului sau ii plac romanii (Romanian people), inteleg ca ii place Biblia romaneasca. Ma lamuresc rapid. Tot despre nepotul lui: cea mai mare greseala pe care a facut-o a fost sa nu se casatoreasca acolo cu o romanca. "Am auzit ca acolo sunt femei foarte sexy, de ce nu te-ai casatorit acolo? E cea mai mare greseala a mea, a recunoscut", spune Naser, care incepe sa-mi descrie cat de sexy, pricepute si iubitoare sunt femeile din Romania: "Mai ales, au grija de barbatul lor". Imediat, ma intreaba daca sunt casatorita. Ii explic ca am un prieten, care e in tara. "Neaparat sa vii cu el la Ierusalim, sa faci dragoste cu el la Ierusalim".
Comentariul asta deja nu mi se mai pare obraznic si va spun si de ce. Putin mai devreme, mi s-ar fi parut. Dar trecusem printr-un alt butic, de margele si diverse podoabe.
"E un cadou pentru ca imi place de tine"
Vanzatorul, un barbat la vreo patruzeci de ani, m-a oprit sa ma intrebe de unde am cerceii pe care ii port. Ii spun ca din Slovacia. Ma intreaba de unde sunt, ii spun ca din Romania; "Buna, ce faci?", raspunde el. Insista ca vrea sa-mi faca un cadou. Eu incerc sa-l conving ca nu vreau sa cumpar nimic. El insista ca e vorba despre un cadou si ma pune sa-mi aleg un colier. Nu-mi place nimic si, oricum, mi se pare ciudat un cadou. Eu stiu ca ei trebuie sa-si vanda marfa si ca sunt maestri in arta negocierii. Insista si, mai mult ca sa scap de gura lui, imi aleg o margica galbena. "Ambra galbena. Iti place ambra?" Habar nu am daca imi place sau nu ambra galbena, el insista sa-mi mai aleg cateva margele. Mai caut vreo doua si i le arat. "Uite, vreau sa-ti fac un colier. E un cadou pentru ca imi place de tine." Insista apoi sa trag de bluza in jos, pentru ca "I like your size, it’s a beautiful size" si vrea sa vada ce colier mi s-ar potrivi. Nu intelege de ce sunt crispata. Intr-un final, dupa ce a insistat sa ma intorc seara, pe la 6.00-7.00, ca sa-mi dea colierul, reusesc sa ies din magazin, cu promisiunea de a avea grija de margica de ambra galbena, care imi va purta noroc. Margica nu e de ambra, e de plastic, dar nu asta conteaza. Oricum, ma hotarasc ca de acum incolo sa le spun tuturor vanzatorilor din bazar care vor mai dori sa vorbeasca cu mine ca sunt jurnalist, ca mi se pare mai safe.
Intre negociere si hartuire sexuala
Distanta dintre arta negocierii si hartuire poate deveni aici foarte mica. E greu sa-ti dai seama cand ti se fac avansuri pe fata sau cand nu incearca decat sa te maguleasca pentru a le face vanzare. In plus, nici nu vreau sa fiu nepoliticoasa, iar daca cineva are chef de vorba sunt dispusa sa ascult.
Imi dau seama ca, totusi, nu e tocmai safe sa te plimbi neinsotita prin bazar abia acum, cand il ascult pe Naser. L-am intrebat daca e o buna afacere sa vinzi teracota. Imi spune ca nu, pentru ca turistii sunt putini. "Uite, strada e goala si e ora 1". Naser e convins ca ghizii evrei – subliniaza ca sunt evrei – sunt vinovati de numarul mic al turistilor in Cetatea Sfanta. "Le spun oamenilor ca e periculos, ca mai bine sa nu mai mearga in orasul vechi, ca nu e sigur". Si e sigur? "Cum sa nu fie?". Si Naser incepe sa-mi explice ca pentru o femeie e periculos oriunde, poate fi violata oriunde – "Ce, in Romania nu ti se poate intampla?" – dar ca asta nu inseamna ca bazarul din orasul vechi e mai periculos decat altundeva. "Daca vrei sa te culci cu un barbat, e simplu, cu forta nu se poate." Am impresia ca vorbim despre lucruri diferite. Eu ma gandesc la vesnicele conflicte israeliano-palestiniene, la foarte recentele batai cu pietre de la moscheea din centrul orasului vechi, iar Naser vorbeste despre ce i se poate intampla unei femei in bazar, daca asta cauta si este provocatoare. Cumpar trei farfuriute de teracota – Naser imi citeste inainte eticheta lipita pe spate: "Facute de mana, sigure pentru mancare, rezistente la temperaturi mari, pot fi folosite la cuptorul cu microunde", ca sa fie acoperit cand imi cere pe fiecare 30 de secheli (aproximativ 3,5 dolari). Sincer, destul de mult, in ciuda reducerii semnificative de la 46 de secheli.
Cruciulite si jocuri de noroc
Ies din buticul lui Naser si o iau in jos, pe aleea ingusta dintre buticuri, care la un moment dat devin din ce in ce mai putine, pana cand dispar. Ma intorc cand trei barbati inarmati imi spun ca nu se poate merge mai departe. Insemna sa trec in zona palestiniana.
La intoarcere, Rashid ma opreste, reamintindu-mi ca i-am promis ca trec pe la el sa cumpar o cruciulita. Cand a auzit ca sunt romanca, Rashid, care are un mic magazin de bijuterii din argint, a facut imediat legatura: "cruciulite". Adevarul este ca nu ma interesa sa cumpar cruciulite, de fapt nu vroiam sa cumpar nimic, dar am intrat in magazinul lui tocmai din teama de a nu fi nepoliticoasa. Mi-a povestit despre fratele lui, care are si el un magazin, putin mai sus. Si care nu are o experienta tocmai placuta cu Romania. Pentru ca aici a pierdut toti banii. La jocuri de noroc. Rashid mi-a povestit cum fratele lui vine periodic la Bucuresti, merge la Casino Palace, unde pierde tot. A insistat sa cumpar o cruciulita de argint, dar cum realmente mi s-a parut foarte scumpa, in ciuda reducerilor succesive si a preturilor speciale, am plecat mai departe.
Da, in bazarul din orasul vechi ai impresia ca toata lumea a fost in Romania sau, cel putin, are prieteni care au fost in Romania. Mai mult ca sigur, pentru fiecare tara si pentru fiecare limba exista o serie de povesti, mai mult sau mai putin adevarate, spuse din politete, din chef de vorba sau care fac parte pur si simplu din arta negocierii.
