A fost odata ca niciodata si cred ca mai este si astazi o tara "trista plina de umor". In aceasta tara, cica, s-a produs o revolutie populara, care l-a dat jos pe dictatorul comunist si l-a pus pe unul dintre fostii lui tovarasi, marginalizat de cativa ani. Noul conducator nu s-a mai dat dus de la putere, folosind tot felul de mijloace murdare, precum ridicarea oamenilor muncii contra intelectualilor si studentilor, pentru a se fixa bine la Palatul Cotroceni, unde, intre altele, asculta si cum canta cucuveaua. si a ascultat el mult si bine cucuveaua, pana cand, de voie, de nevoie, a trebuit sa plece acasa. Pe noul ales, un intelectual, l-a invins, in final, Securitatea, asa travestita cum era ea in acel moment. si a venit din nou melomanul de cucuvele, sa mai asculte un concert, doua, in timpul liber. Caci, fiind sarac, dar cinstit, nu avea pesemne bani sa-si plateasca biletul la concertele publice ale acesteia, sau, poate, cucuveaua aceea nici nu dadea reprezentatii pentru publicul anonim. Sub domniile sale, cele dintai si cea din urma, multi necinstiti au devenit bogati, dar el continua sa ramana cum spunea ca e, sarac, dar cinstit. De cinstit, ce sa spunem? Ca numai cinstit nu se poate numi un om care cheama minerii sa-l scape de adversarii politici, dupa care spune ca nu el i-a chemat, ci ca el doar i-a dat afara din capitala. Cat despre saracie, si pe asta trebuie sa o intelegem la o cu totul alta scara decat aceea a oamenilor obisnuiti. Foarte bogat a devenit, insa, un apropiat al sau, grasut, arogant cu toata lumea, batan-du-si joc chiar de cei saraci, carora le-a aruncat in fata cu cinism si nesimtire ca in tara asta "saracia a devenit un sport national". De fapt, stia el ce stia, doar era unul dintre cei care incurajau cat puteau acest "sport national".
Dar s-a terminat si mandatul asta, al melomanului de cucuvele, iar grasutul s-a vazut "fara coledzi". Chiar "fara coledzi" n-a ramas el de fapt, pentru ca a ajuns, totusi, in Parlament, ba chiar, pana l-au dat jos noii puternici, presedintele uneia dintre Camere. Asa se face ca s-a invrednicit de un proces de coruptie, care o mai fi durand si astazi daca nu cumva s-a terminat si nu stim noi.
Intre timp, la palatul cucuvelei a ajuns un marinar decis sa termine odata cu "sistemul ticalosit". S-a bagat in toate, in prea multe spun unii, in prea putine altii. Numai Dumnezeu ii va multumi pe toti deopotriva. Or, marinarul nostru nu era Dumnezeu. Dar ce sa vezi, cel care executa, in urletele de durere ale parlamentarilor atinsi, comunismul s-a repezit chiar la premierul sau, dandu-l de gol ca sustine nu stiu ce grup nelegitim de interese, in frunte cu un mare magnat al petrolului. Numai ca jocul sau era cu doua taisuri. Abia a inceput el sa faca dezvaluiri ca s-au pus pe treaba si ceilalti, astfel incat a reiesit, cu acte in regula, ca nici marinarul-presedinte nu era usa de biserica, avand si el slabiciunile lui, si nu toate provocate de culoarea blonda a parului vreunei neveste de om de afaceri, ci de alte chestii, mult mai grave. Mai avea noul presedinte si-un ministru de Justitie, decis sa termine cu abuzurile politicienilor, astfel incat acestia se dadeau de ceasul mortii sa-l scoata din post. Acum se bat in referendumuri, ca buzduganele nu mai sunt la moda, dar nimeni nu poate sa spuna cu siguranta ca lucrurile se vor sfarsi asa sau altminteri. Pana una-alta, tara are subiecte de barfa. Dar barfa politica ne trebuia noua sau sa ne punem pe treaba ca sa ajungem in realitate unde ne-am strecurat pe usa uitata intredeschisa?!
