Bogdan Vladuta expune la Muzeul National de Arta Cotroceni, in cateva sali boltite, cu pereti de caramida netencuita, mai multe lucrari inspirate de un lung sejur la Roma. S-ar crede ca pictorii se duc la Roma spre a descoperi lumina sudului, caci de acolo toti, inclusiv artistul nostru, coboara spre radacinile luminii (care nu sunt deloc la rasarit, ci in sud), dar experienta acestui tanar extrem de interiorizat, artist format la o varsta inca frageda, contrazice locul comun.
Bogdan Vladuta a descoperit la Roma si in calatoriile sale prin Italia anilor de inceput de mileniu trei istoria, trecutul mai mult anonim decat pe cel glorificat de carti, acela al mormintelor antice, al ruinelor unor epoci faimoase. Lucrarile sale expuse in salile boltite de la Cotroceni retin imaginea mortii strecurata ca printr-un praf fin, al timpului sa zicem, in culori intunecate, dar deloc sumbre. Combinatia de lumina si exultanta solara, specifica Italiei, si nostalgie a unor vieti si intamplari incheiate si uitate de mult extrage de sub penelul tanarului artist lucrari care trimit cu gandul la impresionisti, desi tonurile sunt foarte diferite de cele din picturile acelora. Un fel de transparenta extrem de sugestiva da acelor lucrari intunecate o lumina interioara, care coloreaza altfel, afectiv, lumea privita si retinuta de paleta pictorului. Într-un splendid catalog-album editat de ICR si editura Unarte, pictorul transcrie si cateva dintre paginile jurnalului sau din timpul sejurului italian, care il marcheaza ca artist si ca om, luand cunostinta de propriul destin. „Carnea de pe ziduri imi intareste iubirea pentru uleiuri.
Aici totul pare sa fi fost acoperit cu pigmenti colorati. Subtirimea cerului razbate prin ochiul tavanului, pe acolo pe unde patrundeau ploaia si respirau gradinile impluviilor. Totul e imitatie a naturii – adusa elegant pe ziduri cu pat gros de fresca (cam 3-4 cm grosime!). Ce ipocrizie sau ce nesansa sa fii tentat de pictura altora, renuntand la natura… Va trebui sa uit, o vreme indelungata, lectia acestora despre pictura, ca mai apoi s-o adaug ceremonios in recuzita sarcofagului meu”, noteaza Bogdan Vladuta. Drumul sau porneste de la psalmi, pictorul fiind o natura fundamental religioasa, chiar modul in care priveste, smerit, lumea demonstreaza acest lucru. Bogdan Vladuta s-a facut remarcat inca de la expozitia sa de la Catacomba (1999), intitulata „Picturi extreme”, dar a continuat sa expuna, rar si temeinic, lucrari care trimit la reflectie asupra adevarurilor esentiale, epurate de tot ceea ce este trecator.
Astfel sunt si picturile, dar si fotografiile pe care artistul le expune la Cotroceni, totul configurandu-se intr-o meditatie estetica asupra lumii, un fel de alta „vieata a lumii” descifrata pe meleagurile solare ale peninsulei italice. Expozitia mai este deschisa pana la mijlocul acestei luni si trebuie vazuta neaparat, pentru ca artistul de 36 de ani este unul despre care se va auzi in continuare.
