Desele agresiuni, furturile si talhariile din ultima perioada i-au exasperat pe parintii elevilor de gimnaziu care invata la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia. Si clasele de matematica, informatica, limbi straine sunt cele care-i atrag in egala masura pe copii si parinti. Mai mult decat atat, dupa absolvire elevii primesc certificate de operator PC, respectiv atestate de traducator, recunoscute de MEC. In ciuda acestor conditii excelente de studiu, incidentele care-i au ca protagonisti pe elevii problema se tin lant. Cum eticheta liceului este stralucitoare, evident, marea majoritate a copiilor care invata aici provin din familii bune, cu posibilitati financiare mari. Mai multi parintii se plang insa ca de multe ori profesorii uita sa vina la ore, astfel ca in perioada de relas copiii le sunt agresati verbal, loviti si chiar deposedati de bunuri si bani. „Baiatul meu este elev in clasa a V-a si efectiv am ajuns in situatia sa-mi fie teama sa-l mai trimit la scoala. Nu este zi sa nu-mi povesteasca tot felul de incidente care au loc atat in pauze, cat si in timpul orelor care nu se tin, deoarece profesorii au altceva mai bun de facut. Elevii sunt batuti, li se fura telefoanele mobile, banii, li se distrug gentile”, ne-a declarat revoltata Elena T.
Tentativa de viol in toaleta
Femeia a povestit un incident petrecut in toaleta liceului, cunoscut de catre conducere, care l-a aplanat cu o ancheta interna. „O eleva in clasa a VI-a din Neptun a venit la scoala cu un celular de peste 10 milioane lei, prevazut cu camera video, MP3. Atrasi de telefonul mobil, trei colegi au dus-o pe fata in baie, incercand sa i-l ia cu forta. Mama elevei a venit a doua zi la scoala si mi-a spus ca baietii au vrut sa-i violeze fata, numai ca lucrurile nu au stat asa. Am demarat o ancheta interna in urma careia s-a stabilit ca cei trei nu vroiau decat mobilul fetei. Baietii au fost eliminati trei zile, interval in care au fost pusi sa lucreze la spatiile verzi din curtea liceului”, a declarat directorul Liceului „Callatis”, Vasile Arsinte. Acesta neaga ca unitatea pe care o conduce ar avea multi elevi problema. Recunoaste insa ca hainele scumpe, machiajul strident, bijuteriile si telefoanele de peste 25 milioane de lei bucata sunt etalate zilnic de catre cei ce invata aici. Cu toate ca dezaproba toate aceste aspecte, continua sa le tolereze, lucru care nu face decat sa mentina relatiile tensionate intre elevi.