Cei doi prieteni Wallace si cainele sau, Gromit, ajung si pe ecranele noastre gratie productiei DreamWorks din acest an, realizata de creatorul seriei, Nick Park, alaturi de Steve Box. Acelasi Peter Sallis isi imprumuta vocea lui Wallace. Doua vedete sar si ele cu voci, sporind culoarea. Helena Bonham-Carter o anima pe Lady Campanula Tottington, o doamna din inalta societate, indragostita de vegetatie si legumicole, dar sensibila si la farmecele chelului Wallace, care conduce firma Anti-Pesto. Ralph Fiennes ii da viata filfizonului curtezan al lui „Totty”, Victor Quartermaine, care isi ascunde chelia sub peruca si rezolva orice altercatie cu pusca de vanatoare, sperand sa puna mana pe averea lui „Totty”. Listei personajelor plamadite din argila (realizarea filmului a durat cinci ani) i se adauga alte figuri simpatice de legumicultori – cum e doamna Mulch sau reverendul Hedges, dar si zecile de iepurasi pe post de actori corp ansamblu.
Subiectul filmului exploateaza una dintre obsesiile lumii moderne (de la Rene Guenon citire, daca am tine sa fim pretiosi) – mai mare, mai mult; cantitatea in detrimentul calitatii. Toti vecinii lui Wallace se spetesc cultivand legume gigantice pentru concursul anual organizat de cinci secole de familia lui Lady Tottington. Dar Wallace, mereu pus pe experimente, il greseste pe acela in care vroia sa-si scoata din creier pasiunea pentru branza si incepe sa se transforme, cand e Luna Plina, intr-un iepure gigantic, care va avea nevoie, normal, de legume gigantice. Povestea se rostogoleste ca un bulgare, agatand din mers trimiteri fie la mitul varcolacului, fie la „Dr. Jekyll si Mr. Hyde”, fie la productiile gotice, fie la „King Kong” sau chiar „Matrix” (stilul de lupta). Atentia spectatorului e mereu captata de complicatele masinarii ale lui Wallace, iar nevoia de umor e hranita de personajele reprezentate de trasaturi definitorii. Pana la urma, monstrul a carui umbra aruncata peste case zguduie naturelul cetatenilor se dovedeste a nu fi decat prietenul lor care s-a jucat prea mult cu tehnica. Daca „Totty”, care cocheteaza cu regnul vegetal imbracandu-se in rochii verzulii sau chiar imitand morcovii, il accepta pe adevaratul Wallace e o dovada ca nu marimea conteaza. Morala unilaterala, pentru ca cetatenii nu vor aplica asta si la morcovii, napii si dovlecii lor. Sa nu fim carcotasi. Finalul acestui film amuzant le apartine iepurasilor, care sunt repusi in libertate, pe peluza din fata castelului lui Lady Tottington, si care sar din pamant ca niste arteziene cu urechi. „Wallace & Gromit: Blestemul Iepurelui Rau” va provoca rasul spectatorilor mari si mici, lucru care e cea mai buna rasplata pentru munca indelungata a realizatorilor. Altfel, munca lui Nick Park a fost deja rasplatita si cu Oscar.
„Wallace & Gromit: Blestemul Iepurelui Rau”/ „Wallace & Gromit In The Curse of the Were-Rabbit” – 2005, regia Steve Box si Nick Park, scenariul Nick Park, cu: Peter Sallis, Helena Bonham-Carter, Ralph Fiennes, Peter Kay. Distribuit de Ro Image 2000.