Poate parea nepotrivit pentru un inceput, dar Canada este o tara care, teoretic, n-ar putea sa existe. Pentru un european, mai ales pentru unul venit din Est, contradictiile acestei tinere societati americane sunt atat de numeroase si atat de ireconciliabile incat pare mai rational sa crezi ca asa ceva nu poate exista.
Mai intai, spatiul. Totul, in Canada, este marcat de dimensiunea teritoriului sau. Dar nu poti sa nu te intrebi cum poate functiona o tara cu o populatie de numai 30-32 milioane de locuitori (cam cat ar avea astazi Romania daca ar fi ramas intre frontierele interbelice) care este raspandita pe un teritoriu atat de vast. Practic, numai Rusia este mai mare si nu se poate spune ca Rusia functioneaza.
In al doilea rand, istoria. Pentru un european care a evoluat in limitele lingvistice, politice si culturale ale statului-natiune, este aproape de neinteles cum cele doua comunitati care au fondat aceasta tara si mostenesc una din cele mai adanci si mai durabile rivalitati europene Ð anglofonii majoritar protestanti si francofonii majoritar catolici Ð continua sa coexiste si sa prospere intre aceleasi granite.
In al treilea rand, pentru acelasi european educat sa se teama de straini si mai ales de cei proveniti dintr-o cultura diferita, prezenta unor culturi atat de numeroase si de diferite in acelasi spatiu este neverosimila. Gasesti aici populatiile amerindiene aborigene, chinezi, indieni, arabi, africani si nu in ultimul rand est-europeni, dintre care multi romani, si toti sunt incurajati sa isi pastreze identitatea si sa isi cultive specificul in cadrul celebrului multiculturalism canadian.
In cele din urma, prezervarea propriei identitati – politice, culturale sau economice – este o provocare continua cata vreme canadienii sunt nevoiti sa imparta continentul cu un gigant de zece ori mai mare si mai puternic cum sunt Statele Unite, la care trebuie sa se raporteze si in functie de care trebuie sa se (re)pozitioneze in permanenta.
Si totusi, Canada continua sa existe si sa prospere, si inca de o maniera spectaculoasa, si asta nu in ciuda, ci datorita contradictiilor si tensiunilor pe care le contine.
Am revenit recent dintr-o vizita de documentare organizata de Ambasada Canadei la Bucuresti si de ministerul de externe de la Ottawa ca eveniment in marginea sommet-ului francofoniei de la Bucuresti. Scopul era familiarizarea unui grup de jurnalisti romani (spun romani, desi unul dintre noi era marseillez sadea) cu modul in care functioneaza francofonia si multiculturalismul canadiene la ele acasa. Canada, care detine, de fapt, trei fotolii de membru – prin guvernul federal, Quebec si New Brunswick – este foarte interesata de extinderea influentei politice internationale a acestei structuri de cooperare multilaterala, o modalitate excelenta pentru Ottawa de a fi mai vizibila pe scena internationala.
Romania, la randul ei, pare sa devina tot mai atractiva pentru Canada, cu atat mai mult cu cat aici raman atat de multe de facut si, de la 1 ianuarie, va exista si garantia europeana ca se va face. Cum Canada va prelua de la Romania sarcina organizarii viitorului sommet (Quebec City, in 2008), iar potrivit ambasadorului Romaniei la Ottawa, Elena Stefoi, canadienii au acordat o importanta asistenta Bucurestiului pentru organizarea actualului sommet, nu exista un prilej mai nimerit pentru strangerea legaturilor bilaterale, destul de timide pana in prezent.
Pentru Canada, mizele francofoniei sunt nu numai interne, ci si internationale. Dincolo de „promovarea diversitatii culturale”, Canada incearca sa rezolve unele din deficientele organizatiei in asa fel incat sa-i sporeasca eficienta. Astfel, in luna mai, la conferinta ministeriala a francofoniei de la Saint Boniface, in provincia Manitoba, canadienii au reusit sa extinda dimensiunea globala a organizatiei si sa puna pe agenda acesteia probleme cum ar fi prevenirea si rezolvarea conflictelor si siguranta persoanelor. Astfel, dimensiunea aproape exclusiv culturala a francofoniei va fi insotita de acum si de una de politica externa.
Sejurul nostru, desfasurat pe parcursul a opt zile extrem de dense, a inclus vizite la Toronto, Ottawa si Montreal si intalniri cu oficiali guvernamentali si cu reprezentati ai unor organizatii nonguvernamentale si mass-media francofone. Cum sommet-ul de la Bucuresti este consacrat educatiei si noilor tehnologii, am vizitat o scoala care, in parteneriat cu Universitatea din Toronto, face exact acest lucru: aplica de o maniera inovatoare tehnologia informatiei in educatie. Am vazut care sunt mecanismele de primire si integrare a imigrantilor care vin in aceasta tara si ce trebuie sa stie o persoana care vrea sa emigreze. Am vizitat un fabulos muzeu al civilizatiilor in Ottawa-Gatineau si am avut o intalnire extrem de agreabila si reconfortanta cu un grup de studenti si de profesori de origine romana de la Universitatea din Ottawa, cea mai mare universitate bilingva din America, dar si o intalnire mai putin agreabila cu o parte a comunitatii romanesti din Montreal. O experienta umbrita insa de tragedia de la colegiul Dawson, in care trei dintre victime erau de origine romana.
Francofonia a l'americaine
Francofonia canadiana este, fara indoiala, una dintre conditiile-cheie pentru ca aceasta societate sa dureze. Dar francofonia canadiana nu este intocmai identica cu conceptul european al francofoniei. Oricat ar parea de scandaloasa aceasta afirmatie in urechile puristilor, francofonia canadiana are o puternica componenta americana cu toate caracteristicile noului continent. Este o francofonie ' l'americaine. Canada este o tara a contrastelor, iar francofonii nu fac exceptie…
– Canada este a doua tara din lume ca dimensiuni dupa Federatia Rusa, cu o suprafata de aproximativ 9,9 milioane de kilometri patrati, dar cu o populatie de numai 32 de milioane de locuitori, care traiesc in majoritate intr-o fasie de 200 de kilometri la nord de granita cu Statele Unite.
– Este organizata ca stat federal, fiind alcatuita din 13 provincii. Limbile oficiale sunt engleza si franceza.
– Dintre provincii, Quebec, este singurul teritoriu din America de Nord unde limba oficiala este franceza. Din cei aproape opt milioane de locuitori (pe locul doi sub aspectul densitatii dupa Ontario), 80% sunt francofoni. Restul francofonilor canadieni, cifrati la 2,4 milioane, sunt raspanditi in celelalte provincii, cu precadere in Ontario si New Brunswick, dar si in Alberta, Manitoba si Nova Scotia. New Brunswick, cu o populatie francofona de 30% din total (formata din quebec-ezi si acadieni), este singura provincie oficial bilingva.
– Din cauza distributiei etnice eterogene, viata politica canadiana tinde sa reflecte aceasta distributie. La nivel federal, principalele doua partide sunt Partidul Conservator, la putere, si Partidul Liberal. Prim-ministru este conservatorul Stephen Harper. Principalele partide din Quebec sunt Partidul Liberal, federalist, la putere, condus de primul ministru Jean Charest, Le Parti Quebecois (PQ), independentist, Action Democratique de Quebec. Dezbaterea politica centrala din Canada si Quebec este suveranitatea si independenta acestei provincii francofone. Doua referendumuri anterioare, ambele organizate de PQ, au dat castig de cauza federalistilor.
– Economic, produsul intern brut per capita se ridica la 32.600 de dolari americani, mult mai ridicat in regiunile industrializate. Anul trecut schimburile comerciale cu Statele Unite s-au cifrat la 900 de miliarde de dolari (74% din importuri si 86% din exporturi).
