Capitala Banatului nu are foarte multe de oferit turistilor sositi sa viziteze aceasta parte a tarii, in ciuda faptului ca este unul dintre cele mai civilizate si dezvoltate orase din Romania. Nu pentru ca Timisoara nu ar avea cu ce se mandri, ci pur si simplu din cauza ca autoritatile nu par preocupate de latura cultural-turistica a urbei de pe Bega. Nici muzeele, si asa putine la numar, si nici personalitatile nascute sau care au poposit pe aceste meleaguri nu sunt suficient promovate.
Un interesant punct de atractie pentru iubitorii de cultura l-ar putea reprezenta Muzeul Viorilor din Timisoara, singurul de acest gen din aceasta parte a Romaniei. Desi unic in peisajul vestic, micutul asezamant cultural isi duce existenta intr-un anonimat aproape perfect. Adapostita intre zidurile Bastionului, institutia muzeala abia daca poate fi descoperita de localnici, si cu atat mai putin de turistii interesati de cultura.
Mai mult, in plin sezon estival, cand ponderea strainilor care tranziteaza orasul este mai mare decat in restul anului, reprezentantii muzeului au gasit de cuviinta sa puna lacatul pe usa edificiului cultural. Putinii vizitatori care reusesc sa descopere muzeul sunt intampinati la intrare de un anunt cu litere de-o schioapa: „Concediu 1 august – 4 septembrie”.
In spatele gratiilor de la intrare se poate ghici un panou care ii indeamna pe iubitorii de arta sa admire expozitia „Vioara – o pasiune de o viata”, un omagiu postum adus ilustrului lutier si om de stiinta dr. Cornel Suboni, care a lasat Timisoarei, drept mostenire, o colectie in care se descopera istoria celui mai nobil instrument.
Desi relativ mic, spatiul care adaposteste Muzeul Viorilor este extrem de cochet. Sub genericul „De la lauta orientala la vioara Renasterii”, specialistii Muzeului de Istorie al Banatului au creat un aranjament inedit, ce prezinta o lauta din secolele XIII-XV si o alta din secolul al XIX-lea, alaturi de un alt exponat de acelasi leat – chitara ruseasca.
Secventa expozitionala continua cu o viola „Da braccio” din secolul al XVI-lea, urmata de prezentarea partilor componente ale unui astfel de instrument, fragmente ale unor instrumente de serie si de maestru, din anii 1800, precum si o limba de vioara J. F. Pressenda, din 1849. Luteria face obiectul unei alte sectiuni in care sunt prezentate uneltele necesare constructiei unei viori, sabloane si un banc de lucru.
O serie de obiecte si documente reusesc sa reconstituie putin din atmosfera in care a trait muzicianul-lutier: o titera si o pocheta, cunoscute inca din secolul al XVI-lea, ii introduce pe vizitatori in lumea instrumentelor cu coarde. Nu lipsesc nici „reginele” genului. In spatele unei vitrine este expusa o vioara Amati, datata „Cremona 1616”, care in cele patru veacuri de existenta a cunoscut o serie de modificari constructive.
Muzeul „Weissmuller”, un potential succes international
Desi banatenii se pot mandri ca in aceste locuri a vazut lumina zilei Johnny Weissmuller – cel mai cunoscut svab banatean al tuturor timpurilor, autoritatile nu au facut aproape nimic pentru a promova in interes turistic personalitatea celui care l-a intruchipat pe celebrul Tarzan. Cu exceptia unei fundaturi care-i poarta numele si a unei placi memoriale asezate pe o cu totul alta casa decat cea construita pe locul edificiului unde s-a nascut starul hollywood-ian, nimic nu aminteste astazi ca in urma cu mai bine de un veac aici a venit pe lume Johnny Weissmuller.
Nimanui nu i-a trecut prin cap ca in cartierul timisorean Freidorf ar putea fi deschis un muzeu dedicat personalitatii artistului si inotatorului adoptat de America, edificiu care, fara indoiala, ar putea reprezenta un punct important de atractie turistica. Un astfel de demers nu doar ca ar aduce sume frumoase la bugetul local, dar mai ales ar promova in intreaga lume imaginea orasului de pe Bega.
La fel de putin cunoscuta sau promovata in interes turistic este si cladirea in care a innoptat Alexandru Ioan Cuza, in drumul sau spre exil. Putini stiu ca acesta si-a petrecut la Timisoara, intr-un apartament din Piata Unirii, ultima sa noapte pe pamant romanesc. Cu toate acestea, aproape nimic nu aminteste de acest lucru, in afara unei placute montate pe zidul cladirii si de numele domnitorului dat in scop comercial unei cafenele exclusiviste.
