Conducerea furnizorului de energie termica din Onesti, SC Termon SRL, incearca sa gaseasca solutii pentru redresarea societatii si pentru eliminarea pierderilor uriase, care depasesc 1.100 miliarde de lei vechi. Cele cateva decizii luate pana in prezent, cum ar fi inchiderea CET Borzesti, reducerea numarului de salariati (de la 321 la 90), construirea – pana la iarna – a inca 7 centrale de cartier si organizarea de centre de profit, vor aduce Termon pe linia de plutire doar daca societatea va vinde gigacaloria cu 2,4 milioane de lei vechi. Administratorul unic al Termon, Marcel Iordache, a cautat solutii pentru a se ajunge la un pret mult mai mic, de numai 1,2 milioane de lei pentru o gigacalorie. Printre masurile propuse figureaza distributia pe orizontala a energiei termice si contorizarea individuala a apartamentelor, valorificarea instalatiilor si echipamentelor de la CET Borzesti. Dar cea mai importanta solutie propusa este construirea unei noi centrale in regim de cogenerare, incepand din 2007. O alta masura propusa de conducerea Termon vizeaza extinderea activitatii prin preluarea sistemului de distributie a apei potabile, care ar aduce un profit de 200.000 de euro pe an. Ca termen pentru aplicarea acestei solutii a fost fixata data de 1 ianuarie 2007. Dar posibilitatea de a prelua aceasta activitate de la SC Apa-canal SA, furnizorul local de apa rece, este indoielnica. „Cine a propus acest lucru, nu cunoaste care este cu adevarat situatia in acest moment”, a sustinut Vasile Docan, seful juristilor de la SC Apa-canal SA Onesti. Retelele de apa-canal sunt proprietatea Consiliului Local Onesti, dar s-au aflat in administrarea grupului de firme Onedil (din care s-a desprins si SC Apa-canal), apartinand omului de afaceri bacauan Ovidiu Budeanu.