O comunitate mica dintr-o localitate din apropierea litoralului ii asteapta pe americani cu sufletul la gura. Pentru locuitorii ei, US Army inseamna un loc de munca si cativa dolari castigati cu truda in fiecare zi. Asta simt acum oamenii din Mihail Kogalniceanu, comuna la marginea careia trupele americane au desfasurat cea mai importanta misiune de pana acum pe teritoriul romanesc.
De departe, cei care ii cunosc cel mai bine pe americani sunt locuitorii din Mihail Kogalniceanu. Acum doi ani, in fosta Baza 57 Aeriana, un grup expeditionat al US Army a desfasurat o ampla operatiune de tranzit al echipamentelor si efectivelor militare in si dinspre frontul din Irak. Zeci de avioane de transport C130 Hercules au roit pe aeroportul militar, intr-o adevarata nebunie – peste 3.000 de decolari si aterizari in doua luni si jumatate. Termenul de „pod aerian” cu Irakul nu este deloc fortat. Aproape 2.000 de militari americani au muncit in baza, fara sa-i mai punem la socoteala pe cei care au plecat de aici sa lupte in Golf. Mihail Kogalniceanu a fost unul dintre cele mai importante noduri de tranzit pe parcursul conflictului din Irak. De altfel, asta a fost singura misiune pe care SUA au desfasurat-o pe teritoriul tarii noastre pana in prezent.
De ce ne-au ales yankeii…
Este, fara indoiala, prima intrebare care i-a venit in minte oricarui roman atunci cand a urmarit la televizor semnarea acordului-cadru privind amplasarea unor baze americane pe teritoriul tarii noastre. E simplu. Avem una dintre cele mai bine puse la punct infrastructuri militare din zona Balcanilor. Cel putin aeroportul a fost ideal pentru operarea pe pista a aeronavelor grele de transport. Kogalniceanu comunica cu Portul Constanta gratie drumurilor rutiere, dar si unei retele de cale ferata, special construita pentru aprovizionarea cu materiale a unitatilor militare de aici. La cativa kilometri de aeroport se afla un depozit de armament, chiar langa localitatea Nicolae Balcescu, depozit care comunica cu baza aeriana printr-un drum feroviar. In imediata vecinatate a fostei Baze 57 functioneaza o unitate de radiolocatie. Si, lucru deloc de neglijat, gard in gard cu aeroportul se afla fosta garnizoana a defunctei Brigazi 34 Mecanizate Dobrogea, unitate terestra de mari dimensiuni, ce ofera spatii generoase de cazare si amplasare a tehnicii de lupta in cazul unei misiuni de mare amploare.
Au pregatit din timp terenul
In ciuda incercarilor repetate ale politicienilor si sefilor Armatei de a impune in fata opiniei publice ipoteza cum ca locatiile viitoarelor baze americane nu erau „fixate” pana in acest moment, locuitorii din Kogalniceanu stiau foarte bine ca yankeii se vor intoarce. De altfel, daca urmarim firul evenimentelor, la aceeasi concluzie ajungem si noi.
Unu (asa cum spuneam mai sus): zona este ideala pentru ceea ce vor americanii. Portul este aproape, exista multiple cai de acces, iar gradul de securitate – ridicat, gratie sistemului militar in care au functionat pana acum unitatile romanesti desfiintate. Pista de mare capacitate, folosita in comun cu aeronavele civile, suporta greutati mari la decolare si aterizare. In plus, exista sistem de control al traficului aerian.
Doi: pe motivul reorganizarii Armatei, autoritatile au desfiintat rand pe rand unitatile, pentru a face loc yankeilor. Acestia, desi sunt foarte amabili si civilizati, respecta cu strictete un regulament de securitate care prevede, printre altele, ca „bastinasii” sa nu se amestece in treburile lor.
Trei: investitiile US Army, oricat de binefacatoare sunt ele pentru comunitatile locale, n-au fost facute de florile marului, cel putin in cazul Dobrogei. Nu trebuie decat sa amintesc de reteaua de apa trasa in poligonul Babadag, locul preferat de instructie al trupelor USA, noul sistem de monitorizare amplasat in baza Kogalniceanu si reabilitarea drumurilor comunale, facuta doar pe segmentele pe unde au rulat masinile americane.
Pista nu a rezistat
Putini stiu despre episodul „piatra sparta”, cand un ditamai Galaxy, aparat de vreo patru ori mai greu decat Hercules, a spart, la aterizare, una din placile de beton, groase de 40 de centimetri, ce formeaza pista. Desi pare un incident minor, denivelarile de orice fel pot deveni extrem de periculoase pentru aeronave. La aterizare, trenul de rulare al avioanelor suporta presiuni si greutati incredibile si din acest motiv este foarte sensibil la neregularitatile asfaltului. Probabil ca daca acest incident ar fi fost facut public autoritatile aeronautice civile ar fi intervenit.
„Ne trezea in fiecare dimineata Hercules”
Locuitorii din Kogalniceanu nu i-au uitat pe americani. „Abia astept sa vina. Ne dau de lucru. Castigam si noi o paine”, ne-a marturisit Viorica B., in prezent casnica. Altii nu sunt asa de entuziasmati, dar intrevad o posibilitate de ridicare a nivelului de trai. „Platesc mai bine decat patronii de pe aici”, este convins Vasile Nichifor, mecanic la un service auto de pe o straduta dosnica. Majoritatea oamenilor au uitat repede inconfortul produs de urletul motoarelor cu reactie ambalate la maximum pentru decolare. Din acest motiv, in 2003, la primaria din localitate a plouat cu reclamatii. Unii i-au gasit chiar o latura utila. „Astia zburau mereu la ore fixe. Nu-mi mai puneam dimineata ceasul sa sune. La 5 fix ma trezea C-ul (C130 Hercules)”, isi aminteste un localnic.
Orasul aripilor frante
Majoritatea oamenilor din Kogalniceanu lucrau, pe vremuri, la aeroport. Fie ca erau civili, fie militari, aviatia le asigura o viata decenta. Acum, dupa desfiintarea unitatilor militare si restructurarea drastica a economiei de stat, comuna are sanse mici de redresare. Paradoxal, desi aici traiesc multi intelectuali, specialisti in armament si avioane, Mihail Kogalniceanu nu a mai apucat sa devina oras. Tratativele purtate pe vremea regimului comunist pentru „emanciparea administrativa” a comunei au fost abandonate dupa 1989. In prezent, oamenilor nu le mai pasa daca stau intr-o comuna sau un oras. Grija pentru ziua de maine a inecat toate aspiratiile civice.
Un as al inaltimilor, ales primar
Primarul localitatii este optimist. „Amplasarea unei baze SUA va ajuta considerabil comunitatea locala. Avem spatii suficiente de cazare in cele doua hoteluri. In plus, exista cazarma fostei Brigazi 34 Mecanizate”, a precizat Valer Muresan. Reprezentantul autoritatii locale nu este altul decat fostul pilot de prezentare a MIG-ului 29. La vremea sa cel mai bun dintre aviatorii Bazei 57 a fost singurul pilot roman care a concurat de la egal la egal cu occidentalii la celebrul miting acrobatic ROIAS 2001. Fara a beneficia de resursele financiare si programul de instructie ale italienilor si britanicilor, asul nostru i-a impresionat atunci pe toti cei prezenti, cu evolutii acrobatice executate cu un avion de lupta de serie. Acum, aviatorul antrenat ani de-a randul sa doboare inamicul din Vest a devenit exponentul unei comunitati care ii asteapta pe americani sa vina cat mai repede la Kogalniceanu. L-am mai intrebat ce admira cel mai mult la yankei. „Au bani multi. Sunt organizati ca o armata adevarata”, ne-a raspuns primarul Muresan.
„Fantoma rosie” bantuie aeroportul
Ultimul zbor al MIG-ului 29, denumit in codul NATO Fulcrum, s-a petrecut in aprilie 2002. Un aparat cu simpla comanda a decolat in ceea ce se poate numi „cantecul de lebada” al aviatiei de vanatoare romanesti. „29” a fost singurul avion aflat in dotarea Fortelor Aeriene Romane. M.K. dispunea de 18 astfel de aparate, cumparate de la fosta URSS cu putin timp inainte de revolutie. Baza 57 Aeriana (care atunci gazduia un intreg regiment de aviatie) a fost singura care a primit in dotare acest tip de avion. Si nu intamplator. Fulcrum, prin aerodinamica sa, armamentul modern, autonomie si cele doua motoare puternice, era perfect pentru patrulare deasupra marii si apararea litoralului. Pana la data cand a fost desfiintata, unitatea de la Kogalniceanu a fost considerata cea mai moderna din Romania. Pe langa imobilele renovate periodic si dotate cu termopane, aviatorii dispuneau de un bar de „colt”, specific unitatilor aeriene cu traditie din Occident. Si, tot ca in Vest, pilotii isi plateau singuri consumatia. Numai ca, acum, teribila arma Fulcrum zace de aproape patru ani la sol. Sefii aviatiei nu-l mai vor pe „29”. Aparatele sunt pastrate in conservare undeva la marginea aeroportului. Mai multi yankei curiosi au incercat in repetate randuri sa pipaie fuselajul si aripile inamicului de altadata, dar militarii romani aflati de paza langa avioane i-au refuzat elegant. MIG-urile au devenit un punct de atractie pentru toti militarii straini care au poposit pe aeroport. Un fost pilot de „29” spunea, nostalgic, ca acest avion a platit pretul suprem pentru ca americanii sa se poata instala linistiti in baza.
Mihail Kogalniceanu
– comuna cu o populatie de peste 9.000 de locuitori;
– situata la 27 de kilometri distanta de Constanta, in partea de nord a judetului;
– drumul european ce leaga litoralul de Bucuresti trece chiar prin mijlocul localitatii; are legaturi feroviare cu portul;
– activitate economica slaba: cateva mici societati cu obiect de activitate „industrie alimentara”;
– majoritatea populatiei lucra, pana la desfiintarea unitatilor de aviatie si infanterie din localitate, in sistemul militar;
– in prezent, forta de munca depinde in proportie de 70% de activitatile aeroportului civil si ale fostei baze aeriene.