Regizorul Robert Rodriguez, mare fan al autorului de benzi desenate Frank Miller (un revolutionar in domeniu), si-a pus la un moment dat in cap sa adapteze cartea acestuia, „Sin City”, la modul cat mai literal cu putinta. Fiecare cadru sa fie, pana in cel mai mic detaliu, conform cu originalul. Rodriguez se baza pe siguranta capatata in manevrarea tehnicilor digitale. Frank Miller n-a sarit in sus de bucurie cand a auzit, dar a cedat dupa ce Rodriguez i-a facut o mica proba, cu ajutorul actorului Josh Hartnett (proba care deschide acum filmul). Azi, Miller spune admirativ despre „Sin City” ca este „pure fever dream”, adica un vis provocat de febra. Rodriguez chiar a lucrat la film ca sub febra. Atat de mult a dorit sa-l aiba pe Miller alaturi, in calitate de coregizor, incat a parasit de bunavoie Director's Guild of America (asociatia americana a regizorilor de film), ale carei reguli interziceau prezenta pe generic a doi regizori (probleme asemanatoare au mai fost, de pilda, la filmul „Smoke”, pe care Wayne Wang vroia sa-l coregizeze cu scriitorul Paul Auster).
„Sin City” e o premiera. Este atat de fidel cartii incat nici nu e creditat vreun scenarist pe generic. Totul e conform originalului. Asta se si vede, de altfel, cu ochiul liber, caci cele trei povesti principale sunt destul de transante si stufoase in interiorul ramelor proprii, iar un spectator obisnuit cu fluenta filmelor facute dupa un scenariu prealabil poate acuza deranjamente de concentrare. Filmul te poate obosi dupa un sfert de ora, facandu-te sa nu intelegi rostul arborescentelor. S-a si spus despre Miller ca face cele mai bine decupate cinematografic benzi desenate, dar nici Miller, nici Rodriguez n-au intervenit ca sa modeleze materia BD-ului.
Si acum, partea luminoasa a acestei intunecate istorii a orasului in care toti lupta pentru supravietuire: filmul e extrem de frumos. Lupta dintre bine si rau, una fara supereroi, e figurata chiar in alb si negru si e modificata ici-colo de vagi pete de culoare. Impresia e ca asisti la o banda desenata animata in care schelaria digitala e invizibila. Actorii par sa-si fi lasat la rulota a treia dimensiune, pentru a deveni niste personaje desenate cu creionul, coltoase, dure. Fiecare personaj e redus la o trasatura esentiala. Personal, n-am marsat prea mult la frumusetea vizuala a filmului. Efectele lui, pe care le-am admirat din primele minute, nu m-au impiedicat sa incep sa ma plictisesc si sa ma intreb: „Si ce?”. Nu sunt un fan al benzilor desenate. Impresia mea e ca „Sin City” se adreseaza numai fanilor, oferindu-le o varianta animata, extrem de performanta, extrem de frumoasa a romanului lor cult. Pentru un cinefil, „Sin City” nu inseamna probabil decat calofilie.
„Sin City” – 2005, 124 min., regia Frank Miller si Robert Rodriguez, guest director – Quentin Tarantino, cu: Bruce Willis, Benicio Del Toro, Jessica Alba, Rosario Dawson, Clive Owen, Michael Clarke Duncan, Josh Hartnett. Distribuit de MediaPro Film Distribution.
