Nu putini sunt biografii si editorii lui Shakespeare care manifesta certe reticente fata de piesa „Negutatorul din Venetia” pentru aparentele unui antisemitism bine mascat intr-o intriga ce poarta marca autorului. Ambiguitate si rafinament idilic, intoleranta bine argumentata de ambele parti ale baricadei, iertare si dragoste, precum si un proces cu mult suspans si rasturnari de situatii (ca-n filmele americane de astazi). De aceea Shakespeare este „contemporanul nostru”, cum a spus-o inspirat cu peste patru decenii in urma Jan Kott.
Mutand personajele si conflictul la Venetia, Shakespeare nu si-a potolit mai putin „intoleranta” fata de camatarii evrei, Shylock ramanand un prototip celebru. Dar, in acelasi timp, nemuritorul Will isi argumenteaza cu forta constructia personajului umilit, prin drama familiara pe care o traieste. Constient de dispretul cu care este tratat de crestini, Shylock este condus de o razbunare ale carei consecinte, spera el, ar putea sterge un oprobriu milenar.
Celebrul imprumut pentru a carui neonorare beneficiarul Antonio (Jeremy Irons) trebuie sa plateasca cu o livra din propriul trup este astazi bine cunoscut. Mai putin stiu poate spectatorii de astazi despre turnura procesului, construit pentru a afirma personalitatea si calitatile femeilor, care in secolul al saisprezecelea nu se prea bucurau de stima barbatilor. In urma acestei secvente l-am putea judeca pe Shakespeare ca pe un promotor „avant la lettre” al feminismului. Fiindca Portia si Nerissa (Lynn Cellins si Heather Goldenhersh), deghizate in avocat, respectiv grefier, vor intoarce pe dos asteptata si inevitabila sentinta capitala, trimitandu-l pe Shylock in capcana propriei intolerante. In film se spun lucruri zguduitoare despre efectele intolerantei, dar si despre capacitatea de iertare. Despre sisteme de valori acceptate si despre limitele acestora. Despre iubirea cu caracter platonic si dragostea patimasa, care transcende o profunda prietenie. Despre carentele moralei si despre „goana dupa aur”.
Meritul regizorului Michael Radford (Il Postino, The Letters) este acela de a fi pastrat nealterat cadrul piesei shakespeariene (imagine, machiaj, costume, decoruri, ambianta exterioara) si, in acelasi timp, de a-l fi apropiat de conflictele lumii contemporane, conferindu-i dinamism si accesibilitate. Echilibrul intre elementele dramatice si cele din sfera comicului sunt perfect conservate in film, de la farsa petitorilor pana la emanciparea femeilor, de la comedia deghizarilor la dramatismul procesului prezidat de dogele Venetiei.
Al Pacino, si el un interpret si regizor indragostit de Shakespeare, ne propune un Shylock complex, ancorat in drama unei fiinte umane a carei existenta este marcata de dimensiuni morale absolute. Din-colo de etnii, Pacino se implica in descrierea profundei drame umane pe care o traieste personajul sau, conferindu-i adancimea necesara echivalentelor contemporane. Desenand drama lui Shylock, Al Pacino mai subliniaza o dimensiune mai putin vizibila a operei shakespeariene, si anume faptul ca autorul nu ofera concluzii, lasand spectatorul sa judece cu propria inteligenta si cu propriile sentimente efectele conflictului la care asista. Si faptul ca, la final, spectatorii (posibili) vor fi alaturi de Shylock ne dovedeste intuitia unui mare actor.
Jeremy Irons (Antonio), Joseph Fiennes (Bassanio), Kris Marshall (Gratiano), Charlie Cox (Lorenzo) completeaza o distributie de exceptie. Un film ce nu trebuie ratat!
Negutatorul din Venetia, regia: Michael Radford, scenariul: Michael Radford, muzica: Jocelyn Pook, imaginea: Benoit Delhomme, montaj: Lucia Zuchetti, costume: Sammy Sheldon, decoruri: Bruno Rubeo, interpretaeza: Al Pacino, Jeremy Irons, Joseph Piebbes, Lynn Collins, Kris Marshall, Charlie Cox, Zuleikna Robinson, Heather Goldenhersh, Mackenzie Crook. ProductiaL SUA, Italia, Marea Britanie, Luxemburg-2004, durata 138 de minute, ecran lat color. Film distribuit de New Romania.
