Convorbiri cu Malvina Ursianu
Uneori dificultatea realizarii portretului unui cineast este depasita printr-o curajoasa, nonconformista interogare a regizorului. Este ceea ce face colega noastra Magda Mihailescu, intreband-o insistent pe regizoarea Malvina Ursianu, nu rareori incomod, despre „secretele” unui destin de autor cum putini sunt in cinematografia romaneasca.
Rodul interviurilor este cartea „Aceste gioconde fara suras”, in care Malvina Ursianu se destainuie asupra unei optiuni ce i-a marcat evolutia intre 1968, anul „Giocondei fara suras”, si 2003 – „Ce lume vesela…”Deloc condescendenta chiar si cu propria creatie, regizoarea afirma: „Cei din viitor vor trebui sa faca uz de marea stiinta arheologica pentru a descoperi, sub straturile de pelicula, adevarul lumii in care am trait, dincolo de falsul in roz, ca si de ceea ce as numi falsul in gri”. Ca au fost regizori (destui) care au spus, fara a utiliza limbajul esopic, cam ce se petrecea in imperiul ubuesc al comunismului nu incape indoiala. Dar au existat si cineasti a caror opera coerenta in idei, stil si program moral s-a distantat de comandamentele politice. Printre acestia se numara si Malvina Ursianu, a carei opera este amplu reflectata in oglinda criticii si cronicile timpului, dense capitole ale unei originale monografii.
Dincolo de dialogul cu autoarea „Giocondei fara suras”, volumul semnat de Magda Mihailescu impune prin rigoare si arhitectonica, prin obiectivitate si echilibru, proprii si operei regizoarei Malvina Ursianu.
