Fostul magistrat, care era în penitenciar de doi ani de zile, suferea de cancer la stomac, insuficiență renală și diabet. A murit cu zile fiind plimbat de la o închisoare la alta și dintr-un spital în altul timp de cinci săptămâni.
Deși se afla în regim semi-deschis și aștepta să se prezinte în noiembrie în fața Comisiei de eliberare condiționată, Stan Mustață a fost mutat în noaptea de 3 spre 4 iulie din penitenciarul din București și dus în penitenciarul de maximă siguranță din localitatea Giurgiu. Acolo unde sunt trimiși doar cei care încalcă regulile de disciplină. Nu s-a aflat niciodată de ce a fost necesar acest transfer.
Pe drum, fostul magistrat a acuzat o stare gravă de sănătate, vomitând tot timpul. Cu toate acestea a fost pus într-o celulă alături de criminali periculoși. Stan Mustață, susține familia acestuia, ar fi stat în infirmeria penitenciarului șase zile și a fost condus și la Spitalul Municipal din Giurgiu deoarece nu mai putea să meargă. Pe 10 iulie a fost transferat înapoi în București și internat la spitalul penitenciarului Jilava. A fost din nou transferat la un spital civil, la Sfântul Ioan, unde i-au aplicat greșit nişte catetere pentru dializă, ce i-au distrus vasele de sânge de la picioare.
Starea de sănătate s-a agravat și mai mult. A fost transferat înapoi în spitalul penitenciarului, așa cum era, cu picioarele bandajate și într-o stare critică. Pe 8 august, fostul judecător a fost pentru a patra oară mutat la un alt spital, cel de Nefrologie „Carol Davila“. În timp ce se încerca o dializă, pacientul a decedat în urma unui infarct miocardic.
După tragicul eveniment, soția, Elena Mustață, a făcut mai multe dezvăluiri. Cu ultimele cuvinte, fostul magistrat i-ar fi spus că vor să îl omoare. „Să se facă dreptate! A intrat nevinovat la închisoare! A fost o luptă între doi coloși, iar el a fost o victimă colaterală. Au venit mascații peste el la Rahova la ora 2.00 și i-au zis: Mustață, scoală-te că te ducem la Penitenciarul Giurgiu, penitenciar de maximă siguranță unde se duc doar cazurile disciplinare. El a zis: Nu am făcut nimic, de ce mă luați? L-au luat, știind că este bolnav. Tot drumul a vomat. Când a ajuns acolo, nu a mai putut merge. Mi-a zis: Elena, vor să mă omoare! Nu mai îmi simt capul. Nu mai pot vorbi!“, a declarat soția, Elena Mustață.
Nu au existat motive pentru mutarea în Penitenciarul Giurgiu
Dacă traseul prin spitale a putut fi refăcut, nu s-a știut nimic despre motivele ce au stat la baza deciziei privind mutarea lui Stan Mustață, în toiul nopții, de la București la Penitenciarul Giurgiu. Mai ales că fostul judecător avea pe 14 noiembrie un prim termen pentru eliberarea condiționată.
În această situație se realizează un raport al conducerii penitenciarului privind comportamentul deținutului în ultimele 6 luni de supraveghere. Însă mutarea de la București la Giurgiu făcea imposibilă emiterea unui astfel de raport pentru simplul motiv că deținutul nu avea o continuitate de 6 luni în același penitenciar. Ciudată a fost și decizia transferului la o unitate de maximă siguranță. Stan Mustață nu avea incidente de disciplină.
Din contră, se afla în regim semi-deschis și beneficiase chiar de două învoiri. Așadar, nimic nu a justificat la acel moment plasarea sub o supraveghere mai drastică.
Decizii CEDO de impunere
876 de persoane au murit în penitenciarele din România între 2008 și 2016, potrivit cifrelor oficiale. În ciuda sentințelor CEDO și a Hotărârii pilot din 25 aprilie 2017, cazul Stan Mustață a demonstrat că România nu a făcut pași semnificativi pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție. O statistică oficială arată că există 378 de hotărâri şi decizii pronunţate de CEDO prin care statul român a fost obligat la plata a 2.296.451 euro pentru nerespectarea condiţiilor materiale de detenţie, dintr-un total înregistrat, până la data de 31.12.2017, de 5.428.880 euro şi 10.000 franci elveţieni.
Calendar nerespectat de către statul român
Prin Hotărârea pilot din 25 aprilie 2017 (cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a solicitat statului român ca în termen de şase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii să furnizeze un calendar exact pentru punerea în aplicare a măsurilor generale adecvate, apte să soluţioneze problema supraaglomerării carcerale şi a condiţiilor inadecvate de detenţie, în conformitate cu principiile Convenţiei. Guvernul nu a întreprins însă pașii necesari.
