Sa nu confuzi cinematografia cu posibilitatea unor castiguri de la CNC
In anii '80 era de neconceput un film ca Nascuti la comanda
Studentul trebuie sa fie mai bun decat maestrul cand termina facultatea
Trebuie sa acceptam ca un cineast (tanar) este mai bun decat noi
– Sa incepem cu o intrebare traditionala de final de convorbire. Care sunt astazi proiectele regizorului Laurentiu Damian?
– In ultima vreme am cautat sa mentin in centrul atentiei filmul documentar. Este vorba de pasiune si de faptul ca am intalnit un grup de documentaristi veritabili care au redimensionat valoarea si importanta genului. In discutiile pe care le-am avut la legea cinematografiei s-a dat o mult mai mare importanta filmului documentar si erau acolo Thomas Ciulei, Florin Iepan, Alexandru Solomon, nume foarte importante de regizori. Ministrul Culturii si Cultelor, doamna Mona Musca, a si propus un festival international dedicat filmului documentar si sunt convins ca ne putem prezenta cu documentarul romanesc in fata oricarui juriu. Asta e si Nascuti la comanda. Decreteii sunt doar doua dintre cele mai interesante documentare pe care le-am vazut in ultimul timp semnate de Thomas Ciulei si Florin Iepan. Sa nu mai vorbesc de Marele jaf comunist, filmul lui Alexandru Solomon, prezentat in cadrul Festivalului filmului european desfasurat la Bucuresti. Documentarul inseamna astazi altceva, cu totul altceva si el se realizeaza in studiouri mici, dar performante, cu subventii de la CNC sau de la televiziuni. Important este faptul ca avem nume importante de regizori care lucreaza film documentar: Cornel Mihalache, Anca Damian, Gheorghe Preda, pe langa cei despre care am vorbit. Este firesc in acest context sa existe o concurenta si sa venim cu proiecte interesante. Astfel, editura Video are in lucru trei proiecte: Muzeul Taranului Roman, Arta moderna contemporana si un film despre regizorul Iulian Mihu, o personalitate extrem de interesanta a filmului romanesc. In luna septembrie pregatim o gala la sala multimedia a Ministerului Culturii si Cultelor cu Marturii enesciene. Iubitorii de film documentar vor putea sa vada o selectie si un program realizat de maestrul Paul Orza, nume de referinta in filmul documentar, cu filme despre festivalul George Enescu realizate intre anii 1958 si 1987 si semnate de Nina Behar, Paul Barbaneagra, Paul Orza, Ion Bostan, Mirel Iliesiu. Este un fel de restituire a unor mari valori documentare. Sa dau doar un exemplu Ð Doua viori – David Oistrah si Yehudi Menuhin la Bucuresti in 1958. Eu voi contiuna serialul de pe TVR Cultural dedicat filmului documentar.
– Care este parerea unui fost regizor sahiot despre „decesul” studioului Sahia?
– Imi este greu sa vorbesc despre un deces. Nici nu vreau sa cred acest lucru. Sahia a insemnat tineretea mea si poate perioada cea mai grea, dar si cea mai frumoasa din existenta mea regizorala. Astazi multi dintre regizorii tineri, fostii mei studenti, se reped si acuza, de multe ori nu m-au crutat nici pe mine, dar ei nu stiu ce insemna filmul documentar la Sahia, ce insemna solidaritatea unei bresle, ce insemnau sfaturile lui Mirel Iliesiu sau Doru Segall, ce lupta epuizanta am dus cu cenzura. Poate ca este mai bine sa nu stie. In anii '80 nici nu s-ar fi conceput un film precum 10 minute cu clasa muncitoare realizat de Florin Iepan, ca sa nu mai amintesc de Nascuti la comanda. Un asemenea film ar fi putut sa insemne un sfarsit cert de cariera, daca nu cumva mult mai mult. Personal cred ca Sahia va deveni altceva. Un studio unde se vor face filme diverse, dar in nici un caz el nu va mai insemna o scoala pentru filmul documentar. De aceea intr-un fel incerc sa merg mai departe cu serialul „Despre documentar inca ceva in plus…” cu un fel de incapatanare, nu stiu cat apreciata si cat nu, tocmai pentru ca am ajuns in punctul unde voi vorbi despre o generatie foarte talentata, dar in acelasi timp pierduta pentru filmul documentar, generatia mea. Nume precum Adrian Sarbu, Tereza Barta, Adrian Istratescu, Ioana Holban, Sabina Pop, Copel Moscu, Ovidiu Bose, Mircea Bunescu sunt astazi absente de pe genericul filmului documentar. Sigur, ei sunt directori de televiziuni, de programe, consilieri, profesori, esteticieni, sunt altceva… or tocmai despre acest altceva am sa continui sa vorbesc in emisiunea dedicata filmului documentar. Va imaginati ce s-ar fi intamplat daca acesti colegi ai mei ar fi continuat sa faca filme?
– Nu. Dar, nici nu doresc sa-mi imaginez (valabil nu pentru toate numele citate). A primit filmul documentar recunoasterea in cadrul legislativ in proiectul legii cinematografiei?
– Da. Atat filmul documentar, cat si filmul de animatie au fost recunoscute ca valoare de gen si vor fi promovate. Vor exista comisii speciale care vor analiza documentarul si animatia separat de fictiune. A fost un moment cand totul era la gramada si cand filmul documentar devenise scurtmetraj. Si asta a pornit de la colegi de-ai mei, e drept mult mai mari in varsta si in rang si care au conceput cinematografia ca pe o afacere personala. Numai ca au aparut si filmele si dincolo de o generatie tanara de cineasti care a confirmat cu brio, restul au dovedit ca afacerea a fost nu in plan estetic sau emotional, ci in cel pur financiar. Astazi Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Cristian Mungiu, Napoleon Helmis, Radu Muntean, Gheorghe Preda, Tudor Giurgiu, Corneliu Porumboiu reprezinta in alt plan, mult mai performant, ce a reprezentat generatia '70 la timpul sau, adica Daneliuc, Pita, Veroiu, Tanase, Gulea, Ursu, Demian, Margineanu, Vaeni, Pistiner etc.
– Relatia filmului cu televiziunile Ð un subiect des dezbatut Ð a fost mai mult precara. Se intrevad semne de imbunatatire?
– Difuzarea filmului documentar ramane o problema extrem de delicata. Daca rulezi un film documentar in sala de cinema ai si nu prea ai sanse de reusita. Pe de alta parte, atat timp cat televiziunile nu comanda programe, ci realizeaza programe, inclusiv film documentar (in fapt reportaje si presa filmata), este greu de presupus ca cineva va lansa in eter un film documentar foarte bun, ci mai repede isi va promova productia proprie. Oricum proiectul actual al legii cinematografiei prevede colaborarea cu televiziunea si exista tot timpul speranta. Dar nu legile ne-au incurcat si un anume tip de mentalitate. Odata am prezentat un film la televiziune, o vizionare pentru achizitie. Un coleg de promotie, devenit important si suficient, isi certa angajatii: „Uite, asa se face un film documentar. Voi de ce nu sunteti in stare?”. Am crezut initial ca este un repros legat de arta filmului documentar, dar nu era asa. Persoana din fata mea era revoltata ca trebuia sa cumpere acest film, ca trebuia sa recunoasca valoarea lui. Valoarea lui a fost negociata la 80 de dolari pentru mai multe difuzari si mi s-a spus ca 100 de dolari inseamna deja Animal Planet. Avea regretatul dramaturg Dumitru Solomon o replica in teatrul sau absurd: „Ne-am adunat aici ca sa gasim o solutie sa iesim de aici!”.
– Ca profesor, indrumator al viitoarelor generatii de cineasti, ce satisfactii v-a adus recent incheiatul an universitar?
– Am o clasa buna. Alaturi de Doina Maximilian si de Dinu Tanase, incercam sa le insuflam acestor studenti respectul fata de profesie. Acest an a fost dedicat tocmai filmului documentar. Am avut bucuria sa vad niste propuneri filmice foarte interesante. Eu am mers intotdeauna pe formula parteneriatului cu studentul. Nu este neaparata nevoie ca profesorul sa aiba dreptate. De multe ori studentul isi surprinde maestrul si el trebuie sa fie obligatoriu mai bun decat el atunci cand termina facultatea. Altfel, la ce bun? Am avut cateva revelatii Ð Miruna Boruzescu, cu filmul Steaua, un documentar-ancheta cutremurator despre o generatie de la arte plastice, generatia lui Radu Boruzescu care impreuna cu profesorul lor, doamna Adina Nanu, era cat pe ce sa fie arestata pentru ca au plecat cu steaua sa-si colinde profesorii. Un film emotionant despre un travestit gay, pe nume de scena Rusty, realizat de Andrei Chiriac, un eseu filozofic despre credinta intitulat Lacrimile copacului singuratic, in regia Andreei Saguna, un documentar despre ultimul negustor de cai, realizat de Vlad Ciobanu, un foarte incitant experiment realizat la Ateneul Roman de catre Stanca Radu, Va rugam sa inchideti telefoanele mobile si filmul lui Paul Manolescu, Du-te vino, care a fost selectionat la festivalul international de la Karlovy Vary.
– Ce propuneti pentru viitoarele etape de concurs de proiecte cinematografice?
– Am sa propun un film despre generatia pierduta de care vorbeam. O docudrama pe care sper sa o si realizez. Tot ce-mi doresc este sa pot concepe un scenariu bun si el sa insemne ceva, sa reprezinte ceva. Sunt convins ca atunci cand acest proiect va fi interesant se vor gasi si modalitati de finantare. Toti se plang de lipsa de fonduri, dar nimeni nu se plange de lipsa de idei. Poate parea tezist ce spun, dar ma aflu in etapa in care daca eu consider ca ce am de spus intereseaza, atunci da, merita sa faci un film. Este bine sa nu confunzi cinematografia cu posibilitatea unor castiguri de la CNC, dupa care filmul nu intereseaza pe nimeni. Exista din pacate, trebuie sa o spun, o lipsa de strategie chiar la nivel individual, dublata de o mare nerusinare. Cred ca luciditatea ar trebui sa caracterizeze breasla noastra, aflata intr-o criza de identitate evidenta.
– Ce obiectiv are scriitorul Laurentiu Damian dupa cartea Filmul documentar. Despre documentar inca ceva in plus…?
– Sper sa obtin o finantare pe linie universitara pentru o carte dedicata generatiei '70. In studentia mea regizori precum Daneliuc, Pita, Veroiu au fost adevarati idoli. Imi aduc aminte ca atunci cand a vazut la Costinesti Cine-verite, filmul meu de diploma, Mircea Daneliuc m-a incurajat si seara aceea de la Costinesti a fost pentru mine un mare triumf. Nu ca am luat cu filmul in diverse competitii premii, ci ca un regizor de talia lui Daneliuc mi-a intins mana. Vreau sa scriu aceasta carte si pentru ca trebuie spus o data ca acea veritabila explozie de generatie s-a bazat pe cateva filme reper, cum ar fi Meandre, Canarul si viscolul. Cand a aparut excelenta carte despre Mircea Saucan scrisa de Iulia Blaga, m-am bucurat pentru Mircea, un artist remarcabil, socotit nebun de catre un sistem odios si, mai grav, chiar de catre unii colegi care astazi mimeaza democratia si justetea in cinematografia romaneasca! Ce deziluzie! Generatia '70 trebuie privita astazi mult mai lucid si cu toate componentele istorice care au generat-o, au promovat-o si mai apoi au lovit-o cat s-a putut!
– Ramane Editura Video profilata doar pe film documentar de arta sau incearca si o deschidere spre alte zone ale genului ?
– Atunci cand am preluat acest studio cinematografic in pledoaria din timpul concursului Ð eu, sa stiti, am dat un concurs sever pentru acest post Ð am sustinut filmul documentar de arta intr-o forma corelata cu activitatile din directiile Ministerului Culturii si Cultelor. Am socotit necesar ca aceste filme sa poata avea calitatea de martor in ceea ce priveste restaurarea patrimoniului, evenimentul cultural, marile personalitati sau proiectele ambitioase. Aceste filme, daca sunt bine realizate, pot reprezenta nu numai material documentar, ci filme in sine, cu o stilistica si o estetica proprii. Tocmai de aceea filmele realizate aici au fost deseori selectate la Montreal si Paris, cele mai mari festivaluri internationale de film de arta si de autor. Sigur, asta nu impiedica Editura Video sa promoveze scurtmetrajul de fictiune sau filmul experimental. Dar principalul obiectiv ramane filmul documentar de arta, gen dificil si rar care trebuie nu numai protejat, ci si inteles.
– Se apropie alegerile pentru breasla cineastilor. Credeti ca Uniunea Cineastilor raspunde astazi corect, coerent si plenar asteptarilor membrilor ei?
– Sunt multe de spus. In august vor fi alegeri la Uniunea Cineastilor. Este important ca aceasta uniune sa devina un organism puternic de care sa se tina cont in elaborarea unei strategii cinematografice. Nu este suficient sa ne repezim la discutii despre regulamente de concurs si nu va spun cum s-au adunat cineastii repede cu tot felul de idei si de propuneri pentru ca miza era fondul cinematografic dupa care se lasa linistea, se numara putinii spectatori pe care-i avem, se stramba din nas cand un tanar ia un premiu Ð „da, este o sectiune de la Cannes, nu este chiar festivalul mare”, asta am auzit deseori in loc sa ne bucuram si, daca nu ne sta in fire bucuria, sa acceptam ca un cineast este mai bun decat multi dintre noi. Astazi, studentii mei vin cu premii de la marile festivaluri internationale ale lumii. In vremea studentiei mele am ajuns doar pana la Cracovia si Sofia. Am luat odata un premiu, era Marele premiu si el reprezenta un glob pamantesc cu un bec inauntru, sub forma de veioza. Ce ciudat, nu am calatorit in perioada aceea, intre 1976 si 1989, si deseori ma uitam la premiul fals premonitoriu. Asta nu inseamna ca trebuie sa-i invidiez pe studentii mei si sa nu ma bucur pentru sansele lor. Daca ei vor considera ca le-am fost profesor, inseamna ca am lasat ceva semne in oameni, in constiinte si in filmele pe care le-am facut.
