A fost nevoie ca zece oameni din doua partide, fosti oameni politici, diplomati, militari si analisti CIA sa munceasca vreme de noua luni si sa cheltuiasca cateva milioane de dolari ca sa nasca… un soricel. Raportul Grupului de Studiu pentru Irak (ISG), comitet bi-partizan co-prezidat de fostul secretar de stat din administratia lui George H.W. Bush, Jim Baker, si de fostul congressman democrat Lee Hamilton, a fost publicat ieri dupa ce a fost mai intai inmanat presedintelui Bush. Asteptat cu sufletul la gura de toata suflarea politica de la Washington si de toata presa americana ca pe o solutie miraculoasa care sa schimbe fundamental politica in Irak, raportul nu aduce practic nicio schimbare semnificativa, dar propune cateva idei dintre care unele sunt aproape irealizabile.
Calea care nu exista
Raportul afirma ca „situatia din Irak este grava si se deterioreaza”. Mai mult, „daca situatia continua sa se deterioreze, consecintele ar putea fi severe. O alunecare spre haos ar putea declansa prabusirea guvernului irakian si o catastrofa umanitara. Tarile vecine ar putea interveni. Ciocnirile dintre sunniti si siiti s-ar putea raspandi. Al Qaeda ar putea obtine o victorie propagandistica si si-ar putea extinde baza de operatiuni. Pozitia internationala a Statelor Unite ar fi diminuata. America ar putea deveni inca si mai polarizata”. Cu alte cuvinte, „stam prost”. Aceasta constatare pe care nu trebuie sa fii cine stie ce expert ca sa o faci a fost recunoscuta si de Bush, care a declarat ca „raportul reprezinta o evaluare dura”.
Pe de alta parte, autorii admit ca „nu exista nicio cale care sa garanteze succesul”, ceea ce reprezinta o recunoastere explicita a faptului ca au muncit degeaba si ca nu au facut ceea ce au fost chemati sa faca: sa gaseasca o cale de a castiga razboiul din Irak. Aceasta inseamna ca ceea ce confirma de fapt acest raport este ca razboiul din Irak a fost pierdut. Cotidianul „Washington Post” a citat de altfel mai multe corespondente intre membrii comisiei in care acestia afirma exact acest lucru: Razboiul a fost pierdut. Singura problema este sa facem infrangerea digerabila.
Retragere? Cand s-o putea
Democratii asteptau ca raportul sa fixeze o data pentru retragerea trupelor americane din Irak. Pentru ca nu puteau insa sa faca acest lucru si sa ramana credibili, autorii au inventat o cascadorie de idei: „Daca nu apar evolutii neasteptate in situatia de pe teren, in primul trimestru al anului 2008 cea mai mare parte a fortelor combatante americane ar putea fi retrase”.
Restul ar trebui sa fie angajate in primul rand in antrenarea armatei irakiene, care ar trebui sa devina principala misiune a militarilor americani. Un minim de forte combatante ar putea fi mentinut, dar acestea ar trebui incadrate in randurile trupelor irakiene. Cu alte cuvinte, solutia ar fi punerea fortelor americane sub comanda irakiana.
Pace in Orientul Mijlociu si in lume
In paralel cu aceasta redefinire a misiunii soldatilor americani in Irak, raportul recomanda si o ofensiva diplomatica extinsa si sustinuta pentru „cladirea unui consens international pentru stabilitate in Irak si in regiune”. Cum se poate face asta? Foarte simplu. Mai intai America trebuie sa faca pace intre Israel si lumea araba. Spun autorii: „Statele Unite nu isi pot atinge scopurile in Orientul Mijlociu daca nu abordeaza direct conflictul arabo-israelian si instabilitatea regionala”. Nu prea conteaza aici ca nici arabii, nici israelienii nu se inghesuie sa faca pace si ca toate eforturile de pana acum, unele facute in circumstante mult mai favorabile decat cele actuale, au esuat. Importanta e recomandarea. E cam ca la concursurile de miss unde concurentele vor pace in lume si eradicarea bolilor si foametei, ca nu le costa nimic.
In al doilea rand, diplomatia americana ar trebui sa „angajeze discutii constructive cu Siria si Iranul”, dat fiind ca cele doua tari „au capacitatea de a influenta evenimentele din Irak si au interesul in evitarea haosului” din aceasta tara. Cu Iranul problema comporta cateva aspecte cu caracter tehnic: Inainte sa se angajeze in „discutii constructive” cu Iranul, Statele Unite ar trebui sa aiba macar relatii diplomatice cu aceasta tara. Or, din 1978, cand actualul presedinte iranian, Mahmud Ahmadinejad, a fostul unul dintre liderii luarii de ostatici de la ambasada americana, SUA nu au niciun fel de relatii cu Iranul. Cu Siria ar fi doar amanuntul ca aceasta tara adaposteste conducerile a vreo doua sau trei grupari teroriste palestiniene care nu numai ca nu vor pace cu Israelul, dar vor sa ii arunce pe toti evreii in mare. La randul sau, Iranul are un program nuclear al carui scop probabil este, de asemenea, „stergerea Israelului de pe harta”. In sfarsit, atat Iranul, cat si Siria sustin cu bani si armament Hezbollah-ul libanez care, pe langa rapiri si asasinate, se ocupa in ultimul timp si cu antrenarea militiilor siite din Irak.
O propunere de bun-simt
Singura recomandare care pare nu numai realizabila, ci si dezirabila este stabilirea unor constrangeri pentru guvernul irakian mai ales in privinta securitatii. Raportul propune ca partea americana sa fixeze anumite obiective si standarde pe care sa le impuna guvernului irakian sub constrangerea diminuarii sau blocarii ajutorului financiar si militar in cazul neindeplinirii lor.
Una peste alta, raportul ISG nu aduce nicio schimbare insemnata nici strategic, nici tactic. Ceea ce aduce nou este o perspectiva cvasi-oficiala ca razboiul a fost pierdut, o idee care pare sa fie indragita de toata lumea la Washington. Cand noul secretar al apararii, Robert Gates, a afirmat in fata senatorilor ca „nu castigam razboiul din Irak” si ca „ingrijorarea mea cea mai mare este ca, daca nu gestionam cum trebuie urmatorii doi ani si lasam Irakul in haos, ne vom trezi cu un conflict regional”, toti s-au declarat „foarte, foarte fericiti” si l-au votat in unanimitate.
