4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialAlertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului puternic care a format periculoase „plăci” de zăpadă.

Conform unui mesaj publicat pe pagina oficială a Salvamont Prahova, „în ultimele două zile, la altitudini de peste 1.800 de metri a nins destul de mult, iar vântul a suflat cu putere, ceea ce a dus la formarea plăcilor de vânt.”

Ruperea acestora poate declanşa avalanşe, avertizează salvamontiștii, care pot fi periculoase, chiar dacă sunt de mici dimensiuni.

„În acest weekend, vântul va sufla cu peste 100 km/h, iar temperatura va scădea până la minus 16 grade Celsius la Vârful Omu”, a mai transmis Salvamont Prahova.

În aceste condiții, salvatorii montani avertizează că văile de abrupt reprezintă un pericol major.

„Pentru practicanţii de drumeţii, reamintim că traseele turistice montane omologate, care ajung la altitudini mari, sunt declarate închise în sezonul de iarnă. Recomandăm parcurgerea doar a traseelor turistice de la baza muntelui”, subliniază aceștia.

Turiștii sunt sfătuiți să evite zonele înalte și să ia în considerare condițiile meteorologice extreme, caracterizate de vânt cu viteze de peste 100 km/h și temperaturi foarte scăzute.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă