2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăLivrarea coletelor se va scumpi în 2025, estimează CEO-ul unei companii de...

Livrarea coletelor se va scumpi în 2025, estimează CEO-ul unei companii de curierat

Potrivit lui Lucian Baltaru, CEO Sameday, intervievat de Economica.net, costurile serviciilor de curierat vor crește în 2025, ca urmare a majorării salariului minim și a aplicării unor noi taxe pentru companii. Baltaru a explicat că principalele cheltuieli din domeniul curieratului sunt legate de salariile angajaților, costurile combustibilului și întreținerea vehiculelor.

Conform estimărilor Sameday, majorările vor afecta în special livrările direct la ușa destinatarului. În schimb, pentru livrările la punctele fixe, precum easybox-urile, creșterea costurilor ar putea fi semnificativ mai mică sau chiar inexistentă, datorită eficienței aduse de utilizarea acestor lockere.

Întrebat dacă va crește prețul livrării coletelor în anul următor, Lucian Baltaru a precizat:

„Costurile serviciilor de curierat nu au cum să nu crească, în special, pe zona de livrare door to door. În zona de livrare la puncte fixe, creșterea nu va fi atât de mare, din perspectiva noastră, sau poate să nu fie deloc. Depinde de cât de mai mult reușim noi, în Sameday, să creștem gradul de utilizare al rețelei. Dacă avem un grad de utilizare mare, compensăm destul de ușor costul resursei umane. Din 2018 până astăzi, pe easybox avem creștere nesemnificative.”

Productivitate sporită în livrările la easybox

Baltaru a explicat și că un curier care livrează exclusiv la easybox are o productivitate de șase ori mai mare decât un curier care efectuează livrări la domiciliu. Astfel, soluția Sameday pentru problema deficitului de personal în curierat este să extindă utilizarea punctelor de ridicare automată, reducând dependența de curieri.

„Există o problemă foarte mare privind lipsa curierilor pe piața de curierat, dar noi nu ne concentrăm foarte tare să rezolvăm problema asta în direcția asta. Noi mutăm foarte mult din efort în zona de easybox. Făcând asta, avem nevoie de un număr mult mai mic de curieri, pentru că un curier care livrează la ușă poate să livreze între 100 și 120 de colete cel mai mult pe zi”, a mai adăugat CEO-ul Sameday pentru Economica.net.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă