3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialTumultoasa poveste de dragoste dintre Spencer Tracy şi Katharine Hepburn! De ce...

Tumultoasa poveste de dragoste dintre Spencer Tracy şi Katharine Hepburn! De ce nu şi-a părăsit Tracy soţia

În dimineaţa funeraliilor lui Spencer Tracy, o femeie subţirică, cu pomeţii ascuţiţi, conducea spre morga unde se afla corpul celebrului actor, relatează cei de la dailymail.co.uk.

În faţă la morgă se afla doar un dric gol. Ajunsă acolo, femeia s-a întâlnit cu un bărbat care părea că aşteaptă ceva: „Mai vine cineva?”, a întrebat femeia. „Nu”, a răspuns bărbatul. „În acest caz, te pot ajuta?”, a spus femeia. Bărbatul nu a refuzat-o. Cei doi, împreună cu alţi bărbaţi au aşezat cu uşurinţă sicriul lui Tracy în dric, după care au închis uşa.

Femeia, pe numele ei Katharine Hepburn, cunoscută pentru rolurile cu care a uimit o lume întreagă, s-a urcat la volanul Chrysler-ului său şi a urmărit dricul pe străzile Los Angeles-ului.

Fusese iubita lui Spencer pentru mai bine de 26 de ani, jucând împreună în nouă romanţe hollywoodiene. Planul ei pentru acea dimineaţă tristă din anul 1967, era să urmărească dricul până la destinaţie şi să se strecoare în biserică, aşezându-se în spate, pentru a nu atrage atenţia.

Gândurile ei erau acaparate de Louise, femeia cu care Spencer a fost căsătorit mai bine de 40 de ani, dar mai ales de copii acestuia, John şi Susie. Se gândea la tot tam-tam-ul pe care l-ar fi creat  prin participarea sa la funeralii. Cum relaţia dintre cei doi era cunoscută în lumea cinematografiei, cu siguranţă prezenţa ei ar fi atras toate privirile.

Apropiindu-se de biserică, Katharine putea zări mulţimea. Rămânea un singur lucru de făcut. „Adio prietene”, a şoptit ea apăsând uşor pedala de frână. „Aici te părăsesc”, a spus Katharine în timp ce privea cum se depărtează dricul.

Lângă sicriul lui Spencer a stat Louise, adevărata doamnă Tracy, femeia care i-a fost alături încă de la începutul carierei sale impresionante.

Cei doi s-au întâlnit în New York, la nişte cursuri de actorie. Când el avea 24 de ani şi ea 27, au decis să-şi unească destinele. John a fost primul lor copil. La 10 luni, Louise a descoperit că acesta era surd, lucru care a răvăşit-o total. Spencer a aflat cu trei luni mai târziu, suferind un şoc: „Nu va putea niciodată să spună tata”. Şi-a revenit cu greu, după ce s-a născut Susie, fetiţa sa.

Irlandez şi totodată catolic, Tracy nu avea voie să întreţină relaţii sexuale decât pentru a face copii. Religia îi interzicea acest lucru, catalogat drept imoral. Câştiga peste 1.000 de dolari pe săptămână, o sumă fabuloasă la acea vreme. A început să consume alcool, să mănânce mult şi mai ales să îşi înşele soţia. A cochetat cu foarte multe actriţe până a o întâlni pe Katharine. Catolic habotnic, acesta i-a spus de la bun început că nu poate accepta un divorţ. Femeia a acceptat rolul de „eterna soţie din umbră”.

În 1943, Tracy i-a împlinit visul soţiei sale, inaugurând o clinică pentru copii care au probleme cu auzul. I-a pus numele „John Tracy”, exact numele fiului său. În culmea fericirii, Louis a spus: „Voi fi doamna Spencer Tracy până când voi muri”.

Se întâmpla la un an după ce Spencer a cunoscut-o pe Katharine. Iubirea dintre cei doi nu cunoştea legi sau bariere. Locuiau separat, pentru a-şi feri cât mai bine legatura adulterină de ochii lumii şi de presa de scandal. Chiar dacă nu era oficializată, relaţia lor era perfectă.

„Spence este pentru mine tatăl meu, soţul meu şi fiul meu”, spunea Katharine.

Întrebat la un moment dat de ce nu şi-a părăsit soţia, pe Louise Treadwell, pentru Katharine Hepburn, Tracy a răspuns: „Nu pot obţine divorţul când vreau. Dar soţia mea şi Kate preferă lucrurile aşa cum sunt.”

Cine le putea privi relaţia ca pe un banal adulter? El nu putea divorţa, ea a fost femeia care l-a iubit necondiţionat, fără pretenţii. La fel ca în romane.

Cele mai citite

Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională „E timpul să NU mai dăm și noi ceva”

Direcția Generală Anticorupție (DGA), în colaborare cu platforma Stop Contrabanda, a demarat vineri, 13 decembrie, o campanie națională de prevenire a corupției, sub sloganul...

Moment istoric pentru Grupa României din preliminariile CM 2026. Cea mai compactă geografic grupă din istorie

Grupa H din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026, din care face parte și România, marchează o premieră istorică. Niciodată în preliminariile europene nu a...

Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională „E timpul să NU mai dăm și noi ceva”

Direcția Generală Anticorupție (DGA), în colaborare cu platforma Stop Contrabanda, a demarat vineri, 13 decembrie, o campanie națională de prevenire a corupției, sub sloganul...
Ultima oră
Pe aceeași temă