5.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialAl treilea Război Mondial începe pe 11 noiembrie?

Al treilea Război Mondial începe pe 11 noiembrie?

Vanga, Nostradamus şi, mai nou, profeţii digitali proorocesc evenimente speciale pentru omenire în luna noiembrie a acestui an, scrie monitorulexpres.ro. Şi nu par deloc să fie optimiste. Clarvăzătoarea bulgăroaică Vanga a „văzut” în noiembrie 2010 izbucnirea celui de-al treilea război mondial. Acelaşi lucru l-a notat în catrenele sale şi Nostradamus, precizînd ziua exactă: 11 noiembrie. Tot o mare conflagraţie mondială, pe data de 8 noiembrie, anunţă şi tehnologia web-bot, specializată în predicţii pe baza informaţiei care circulă pe Internet. Absolut toţi aceşti cititori în viitor au făcut predicţii corecte, ceea ce le-a şi atras celebritatea, dar şi predicţii false. Cu alte cuvinte, unele s-au potrivit, altele au fost de mai mare rîsul. Totuşi, privind alerta europeană de azi faţă de un eventual atac terorist sau doar lupta cu marea criză mondială, profeţiile par să vrea să se împlinească. Orice va fi în luna noiembrie, trebuie să ştiţi că lumea nu se va sfîrşi. Absolut toţi clarvăzătorii au ghicit viitorul omenirii pînă hăt, departe, prin anii 5.000.

„Se spune că după profeţiile Vangăi se ghida şi Gorbaciov”, scria Pavel Pavlov, în cartea pe care i-a dedicat-o prezicătoarei. Vangelia Gushterova, sau simplu, Vanga, a fost o femeie din Bulgaria care avea darul tămăduirii, dar şi pe cel al clarviziunii. S-a născut la 31 ianuarie 1911 în oraşul Strumita din Iugoslavia, în familia unor plugari săraci. La 12 ani a orbit pentru totdeauna. Prima prezicere a făcut-o în 1940, cînd a descris cu lux de amănunte începutul războiului, ba chiar şi numele celor din sat care se vor întoarce vii. Vestea s-a dus şi, de la această întîmplare, Vanga a devenit tot mai căutată pentru puterea ei de a citi viitorul. Fiindcă prezicea evenimente politice, au început s-o caute şefi de stat. Printre ei, şi Ceauşescu.

Au avut mare răsunet prezicerile exacte ale bulgăroaicei despre moartea lui Stalin (pentru care a făcut şi puşcărie), evenimentele de la Praga din 1968, dezastrul de la Cernobîl, victoria Indirei Gandhi, conflictul din Oseţia de Sud, Perestroika, căderea URSS-ului, moartea prinţesei Diana, scufundarea submarinului Kursk, atentatele de la World Trade Center. A murit în 1996, la vîrsta de 84 de ani, prezicînd chiar şi ziua şi ora propriei morţi.

„Groază! Groază! Fraţii noştri din America se prăbuşesc de la mare înălţime, înjunghiaţi de moarte de ciocurile unor păsări de oţel!”, a prezis bulgăroaica în 1989. Impresionanta predicţie, înţeleasă abia după 11 septembrie 2001, a lansat-o pe Vanga în categoria celor mai credibili clarvăzători. Analiştii au transformat-o într-un Nostradamus din Balcani. Au început să studieze cu mai multă atenţie profeţiile ei, cu aceeaşi frenezie cu care sînt întoarse pe toate părţile catrenele lui Nostradamus.

Vanga a revenit în actualitate la alegerea preşedintelui Obama, în 2008. Ea a anunţat că Statele Unite vor fi conduse de un preşedinte de culoare, iar mandatul lui va începe cu o criză economică majoră. Ea a mai spus că „omul negru” va fi ultimul preşedinte din istoria Americii, deoarece SUA se vor diviza în mai multe state independente. Nimeni n-a reuşit să dezlege misterul prezicerilor ei, chiar dacă, încă din timpul vieţii, s-a lăsat cercetată, într-un laborator din Sofia, creat special pentru studiul predicţiilor acestei bătrîne analfabete. Cercetătorii bulgari nu cred că femeia „vorbea” cu entităţi supranaturale, care-i dezvăluiau date din viitor. Ei cred doar că avea un creier special, antrenat să găsească rapid şi eficient legături între cauză şi efect. Aceasta nu explică însă proporţia imensă, 70-80%, de profeţii adeverite.

Se crede că ruşii ar fi descifrat algoritmul predicţiilor Vangăi şi-l folosesc în scopuri pacifiste: pentru a dejuca atentatele teroriste. Nu ştim dacă vor aplica acest algoritm secret şi pentru luna noiembrie, cînd, conform celor anticipate de Vanga, ar trebui să izbucnească al treilea război mondial. Totul va porni de la incidente locale, sub forma unor atentate la viaţa unor prim-miniştri. „Războiul va începe în noiembrie 2010 şi se va încheia în luna octombrie 2014. Războiul va începe ca unul obişnult, local, apoi se vor folosi arme nucleare şi apoi arme chimice”, a prezis ea. După un război de asemenea amploare, purtat de islamişti contra Occidentului, viaţa în Emisfera de Nord va fi afectată de radiaţii, plantele, animalele şi oamenii se vor împuţina.

Apoi, în 2011, europenii rămaşi în viaţă vor pieri într-un război chimic pornit de musulmani. Apocalipticul viitor prezis de Vanga va continua cu o omenire bolnavă de tot felul de cancere, iar în 2016, Europa va fi un continent practic lipsit de viaţă. Anul 2018 va răsturna actuala scenă economică şi politică, iar China va fi puterea mondială numărul 1. Orbita Pămîntului se va înclina prin 2023, peste 10 ani, calota polară se va topi, iar peste încă 10 ani, musulmanii vor conduce Europa, iar economia va fi înfloritoare. Cu bani destui, cercetarea va atinge înălţimi nebănuite: vom crea primul om sintetic, iar pentru cei obişnuiţi, vor fi la discreţie organe artificiale. În 2076, va domni din nou comunismul pe Pămînt. Predicţiile Vangăi ajung pînă în 5079, cînd va fi sfîrşitul lumii.

Niciun profet nu e mai mai studiat ca francezul Michel Nostradamus (1503-1566). Cercetătorii manuscriselor sale, în special al zecelea catren din ce-a de-a zecea centurie, spun că al Treilea Război Mondial va izbucni fix pe 11 noiembrie 2010 şi va fi purtat cu arme nucleare, chimice şi bacteriologice. Totul va porni de la „o fecioară a cărei moarte este dorită de un conducător crud şi setos de sînge”, ceea ce va declanşa un conflict între două ţări mari, posibil Franţa şi Marea Britanie. Europa va avea disensiuni şi cu SUA, iar în peninsula Crimeea sînt prezise alte lupte. Rezultatul războiului va fi formarea unui imperiu.

În cartea sa, „Codul Nostradamus, al treilea război mondial”, Michael Rathford pretinde că sfîrşitul marii conflagraţii va fi în decembrie 2012. Aceleaşi catrene vorbesc şi de o catastrofă în Marea Neagră declanşată de ieşirea la suprafaţă, după un cutremur, a hidrogenului sulfurat. Românul Vlaicu Ionescu, un interpret celebru al scrierilor lui Nostradamus, a decriptat altfel catrenele. „Europa va fi invadată de o coaliţie arabo-chineză, iar războiul va începe la nordul şi la sudul Mării Negre, ceea ce va afecta şi România, însă nu foarte grav, pentru că ţara noastră, aşa cum Nostradamus a spus-o în repetate rînduri, este protejată de voinţa divină”. Războiul va fi devastator, dar nu va duce la sfîrşitul lumii. Vom descoperi tot acum leacul contra gripei şi SIDA.

Un soft faimos pe Internet, creat iniţial pentru a monitoriza bursa, a ajuns să fie folosit pentru prezicerea viitorului. Inventatorii programului îşi laudă creaţia susţinînd că s-au prezis cu ajutorul ei prăbuşirea WTC, dezintegrarea navetei Columbia din 2003, pana de curent din SUA din 2003, tsunami-ul din decembrie 2004 şi uraganul Katrina din 2005. Web Bot, soft-ul creat de americanii Cliff High şi George Ure, care se autointitulează „călugări ai timpului”, selectează, conectează şi interpretează site-urile pe care apar anumite cuvinte-cheie. Pe baza acestui algoritm, cică, se pot prezice evenimente viitoare. Lăsînd la o parte de cîte ori a dat-o în bară cu predicţii false, Web Bot a găsit că în perioada 8-11 noiembrie 2010 va izbucni un mare conflict armat. Punctul de pornire va fi atacul din greşeală al Israelului asupra Iranului, conflict în care se vor implica şi SUA. Tot în noiembrie, vor fi mai multe violuri, jafuri, crime şi se va înregistra colapsul dolarului american. Iar pînă la sfîrşitul anului urmează şi şase cutremure devastatoare.

Adevăratul război pare să se declanşeze pe 14 decembrie, odată cu lansarea unor rachete. Dar nici măcar de data aceasta, pentru că se aşteaptă o intervenţie extraterestră. Robotul îşi mai schimbă predicţiile, le mai ajustează în funcţie de evoluţia evenimentelor, aşa cum fac, de fapt, şi interpreţii profeţiilor. Uneori, prezicerile devin postziceri, sînt potrivite cu evenimentele doar după ce acestea s-au întîmplat. Nimeni n-a ghicit viitorul cu exactitate. Însă, despre noiembrie 2010 ştim, fără să avem puteri supraomeneşti, că va fi o lună de toamnă friguroasă.

„Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii săi, pînă cînd va veni ceasul său. Pămîntul, apa, focul, îi vor veni în ajutor. Odată cu începerea lucrărilor lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună şi pe rău se va nărui. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi aceia din propriul său popor din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce apoi acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvîrşirii divine din această lume. Acest popor va deveni prin îndreptarea sa o adevărată pildă vie pentru toate popoarele pămîntului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal de fier, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu, singur îl va mînui.” (Vanga)

Clarvăzătoarea franceză Mary-Anne scrie în cartea „2010-previziuni aproximative” că o femeie va descoperi un vaccin pentru cancer, în 5-6 ani, va fi descoperită o nouă planetă cu pămînt şi apă, va exista un atentat asupra preşedintelui Sarkozy, papa se va îmbolnăvi în 2013, iar războiul mondial va începe între Israel şi Iran tot în 2010. Mai multe publicaţii din lumea întreagă au scris la începutul acestui an despre predicţiile mediumului Ekaterina din Rusia care se pare că are aceeaşi dată pentru izbucnirea războiului: 11 noiembrie 2010. Patru regi se vor lupta pentru pace. Vor muri 50 de milioane de ruşi şi numai cei care se vor ascunde în Est sau în Caucaz vor supravieţui. În plus, ea mai prezice un val de seisme care se va abate asupra Rusiei, transformînd în ruine o clădire mare şi importantă. Dacă examinăm profeţiile Vangăi şi ale lui Nostradamus, vom vedea că absolut toate previziunile celor două clarvăzătoare se suprapun peste ceea ce au spus cei doi mari profeţi.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...

Mayweather, agresat în Londra. „Povești false” sau incident real?

Floyd Mayweather, legendarul boxer american, a fost implicat într-un incident tensionat în centrul Londrei, unde o mulțime furibundă l-a asaltat într-un magazin de bijuterii....

Ana Bogdan, aproape de titlul „Lovitura anului în WTA”

Ana Bogdan este în cursa pentru câștigarea distincției "Lovitura anului în WTA". Execuția spectaculoasă a româncei, realizată în turneul de la Adelaide, împotriva britanicei...
Ultima oră
Pe aceeași temă