Cum e să fii la butoanele unui eveniment-mamut

Cortina a căzut peste cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „George Enescu”.  Melomanii care nu au ajuns în sălile de concerte au avut totuşi şansa să simtă spiritul marelui eveniment vizionând o serie de manifestări la televiziunea publică.

Peste o sută  de ore de transmisii live pe TV sau pe internet au fost destinate acestui eveniment muzical mamut şi tot acest tur de forţă a avut un coordonator unic – Silvia Ghiaţă, cu care am discutat şi noi despre această ediţie aniversară a celei mai importante manifestări artistice din România.

R.L.: Ce reprezintă Festivalul Enescu în economia transmisiilor TVR?

Silvia Ghiaţă: În primul rând, cred că Festivalul „George Enescu” este un festival uriaş, de mare întindere, cu multă muzică romantică, clasică şi contemporană, are toate stilurile, are mari orchestre, are mari dirijori şi are mari interpreţi. Cred că Festivalul Enescu este o mare bucurie spirituală. Bucuria aceasta o împărţim cu toţii prin mijloacele cele mai diverse ale mass-media, televiziunea publică fiind un vector principal de transmisie.

R.L.: Fiind vorba despre un autentic tur de forţă, vă rugăm să ne traduceţi în cifre implicarea televiziunii publice. Câţi oameni au fost angrenaţi în transmisii, câte ore de emisie, câte zile şi care sunt costurile la care se ridică toate acestea?

S.G.: Este adevărat, este un tur de forţă pentru întreaga insti­tuţie, pentru că ne-am propus să oferim publicului o imagine coe­­rentă despre Festivalul Enes­cu şi despre potenţialul de notorietate al acestui eveniment.

Dacă ne gândim că festivalul are 25 de zile, că au fost peste 160 de evenimente artistice, printre care peste 90 de concerte şi spectacole desfăşurate în şase locaţii, la care au participat peste 100 de solişti şi 65 de ansambluri, putem avea o imagine a ceea ce înseamnă implicarea echipelor de televiziune, cu atât mai mult cu cât suntem cu drepturi depline de transmisie a evenimentelor. Alături de noi, dintotdeauna, colegii noştri de la Radio asigură cu maiestrie şi cu mare profesionalism sunetul carelor de transmisie din festival.

Nu-mi plac cifrele, pentru că eu nu „văd” prin ele ceea ce înseamnă, de fapt, această magie a festivalului, dar nu pot să nu amintesc de munca zilnică a peste 150 de persoane acreditate de TVR şi de cele peste 180 de ore de înregistrări şi de transmisiuni live.

Şi să nu uităm că festivalul nu reprezintă doar cele 25 de zile de concerte. Pregătirea lor a însemnat alte ore de montaj, alte multe ore pentru realizarea site-ului nostru dedicat festivalului, acolo unde transmitem online. Sunt colegi care au stat toată luna august în grupurile de montaj, în carele de reportaj, au realizat pachetul grafic, şi-au organizat echipe, au făcut cercetare pentru zilele în care agenda festivalului transmite „la cald”, şi-au pregătit interviurile…

R.L.: Dacă ar fi să faceţi un top al celor mai dificile şi mai complexe transmisii din istoria TVR, ediţia din acest an a Festivalului Enescu pe ce loc s-ar situa şi în „compania” căror alte transmisii s-ar afla?

S.G.: Fiecare concert implică un efort personalizat, pentru că fiecare orchestră şi fiecare invitat special îţi cer altceva. Fiecare transmisiune este o experienţă unică.

R.L.: Comparativ cu revelioanele lui Vornicu&Bocăneţ de pe vremuri, este Festivalul Enescu un soi de revelion al melomanilor şi al oamenilor de televiziune?

S.G.: Una e una şi alta-i alta. Timpurile sunt diferite, generaţiile sunt diferite, nu mai vorbesc despre tehnica de televiziune, care este cu totul alta. Toate aceste detalii fac diferenţa. Numitorul comun, cu siguranţă, este profesionalismul oamenilor.

R.L.: Care dintre transmisiile de la festival au avut cel mai mare rating?

S.G.: Pentru un eveniment care are amploarea Festivalului Enescu nu este corect să limitezi impactul numai la cifrele de rating, pentru că posibi­lităţile de a intra în contact cu acest festival sunt multiple. Şi aici nu mă refer la piaţa festivalului şi la sălile pline, la spaţiul de emisie alocat pe TV, ci la platforma online pe care Televiziunea Română a dedicat-o în premieră festivalului. Site-ul www.tvr.ro/festivalenescu a fost partenerul aproape de zi cu zi al melomanului de toate vârstele. Este pentru prima oară când transmitem online acest festival, oferind publicului din orice punct al planetei posibilitatea de a se conecta la acest eveniment şi pe internet, nu doar pe TVR Internaţional.

R.L.: Marile televiziuni de profil – ca Mezzo, de pildă – au avut propriile care sau au transmis prin intermediul TVR?

S.G.: Colaborarea cu Mezzo a început de acum doi ani, când Televiziunea Română a transmis live un concert pe canalul Mezzo, întreaga producţie fiind a noastră. Ştiam de acum doi ani că trebuie să ţinem pasul cu noile tehnologii apărute pe piaţa de televiziune dacă vrem să fim competitivi cu marile televiziuni europene. Efortul s-a concretizat anul acesta prin retehnologizarea unui car digital în car HD, standardele calităţii ridicându-se la nivelul competiţiei de piaţă. Anul acesta canalul Mezzo a preluat de la Televiziunea Română două concerte înregistrate cu Orchestra Filarmonică din Liverpool şi cu dirijorul Vasily Petrenko. Aş vrea să mai adaug şi faptul că la ediţia cu numărul XX a Festivalului Enescu, venind foarte mulţi jurnalişti din toată lumea, Televiziunea Română a fost permanent un adevărat coproducător alături de Artexim. Astfel, datorită echipei TVR, Euronews a transmis în toată lumea imagini şi materiale de la Festivalul „George Enescu”, în 12 limbi. În urma colaborării cu TVR, pe Euronews au apărut trei materiale filmate, difuzate în trei zile diferite.

R.L.: Ediţia din acest an, din punctul de vedere al TVR, a fost mai complexă decât ediţiile anterioare?

S.G.: După cum vedeţi, da. Am reuşit să oferim publicului nu numai transmisiuni pe TV, ci şi live online, pe site-ul TVR dedicat festivalului.

R.L.: În toată „nebunia” aceasta, care era, de fapt, jobul dvs.? Ce trebuia să faceţi şi cum decurgea o zi de muncă?

S.G.: În luna ianuarie am fost numită coordonator principal de eveniment. Mă ocup însă de acest eveniment începând cu ediţia din 1998, întâi alături de colegul meu Gabriel Giurgiu şi apoi singură, din 2001. „Singură”, însă, nu e termenul potrivit, pentru că în televiziune nu poţi face nici o profesie singur. Noi, toţi, suntem legaţi prin nişte fire invizibile. Această coordonare o fac cu foarte mare bucurie, pentru că îmi place să comunic cu oamenii. Mă întrebaţi ce trebuie să fac? Să am o viziune de ansamblu a tot ce înseamnă acest eveniment grandios. Nimic nu este ca ieri şi mâine s-ar putea să nu fie ca azi. Asta e frumuseţea implicării mele.

R.L.: Aţi avut vreme să vă şi bucuraţi de muzică?

S.G.: Doar pe transmisiunile online şi live. Gestionând întregul eveniment, trebuie să văd şi să aud permanent şi ca un telespectator.

R.L.: Care au fost în opinia dvs., într-un clasament per­-
sonal, cele mai importante eve­nimente ale ediţiei cu numărul 20 a Festivalului Enescu?

S.G.: Nu-mi plac clasamentele. Nu judec pe nimeni. Privesc şi îmi încânt sufletul. Aceasta este magia festivalului.

R.L.: Aveţi şi nemulţumiri legate de modul în care au decurs unele lucruri? Ce greşeli nu aţi mai repeta?

S.G.: Festivalul de-abia s-a terminat. În curând ne vom aduna şi vom pune în balanţă bunele şi mai puţin bunele pentru a remedia eventualele erori. Întotdeauna este loc de mai bine. E un clişeu, ştiu, dar e un clişeu adevărat.

R.L.: Dacă Enescu însuşi ar fi putut fi telespectatorul dvs., ce notă credeţi că ar fi dat Televiziunii Române?

S.G.: Artiştii nu dau note. S-ar fi bu­curat doar pentru simplul fapt că magia poate exista în orice casă din România. Trebuie doar să vrei să intri în această magie.