3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialVulnerabilitate iPhone şi iPad: fişier secret care stochează traseul proprietarului

Vulnerabilitate iPhone şi iPad: fişier secret care stochează traseul proprietarului

Softurile iPhone şi iPad, produse ale grupului american Apple, conţin un fişier care înregistrează detaliat locul în care se află posesorul pe parcursul unei perioade de luni sau chiar ani, afirmă doi cercetători din domeniul securităţii IT, citaţi de Los Angeles Times, conform Mediafax.

Fişierul este ascuns în sistemul de operare al produselor Apple şi conţine zeci de mii de înregistrări cu locaţia geografică precisă a posesorului, fiecare fiind marcată cu ora foarte exactă.

Aceste înregistrări creează o istorie foarte detaliată a locurilor în care s-a aflat cineva pe parcursul mai multor luni sau chiar ani.

Fişierul în care sunt stocate datele, deşi ascuns, nu are sisteme de protecţie şi permite unui hacker cu acces la iPhone sau iPad să afle locaţiile în care s-a aflat posesorul, au afirmat Pete Warden, fost inginer la Apple, şi Alasdair Allan, cercetător la Universitatea din Exeter, Marea Britanie.

Companii ca Apple, Google şi Facebook au fost supuse unor verificări atente de către autorităţile de reglementare şi organizaţiile care apără dreptul la viaţă privată.

Cei doi cercetători au lansat un program care permite posesorilor de iPhone şi iPad să descarce şi să introducă locaţiile în care s-au aflat pe o hartă interactivă, formând astfel un intinerariu de-a lungul timpului. Hărţile arată grupuri de puncte colorate în sute sau mii de locaţii precise vizitate de posesorul produselor Apple.

„Nu înţeleg ce crede Apple că face colectând aceste date. Ai crede că au învăţat lecţia de la Google: Nu-ţi lua prin surprindere clienţii în privinţa vieţii private„, a afirmat Christopher Soghoian, cercetător în domeniul securităţii online la Universitatea din Indiana şi fost angajat al Comisiei Federale pentru Comunicaţii a Statelor Unite.

Apple a produs mirare anul trecut, când a introdus în politica privind datele personale o frază prin care anunţa că va „colecta, folosi şi transmite date precise privind locaţia, inclusiv cea geografică în timp real, pentru produsele Apple”. Datele nu oferă posibilitatea identificării posesorului, a explicat la momentul respectiv Apple.

Conexiunea dintre cantitatea de date şi posesorul dispozitivului se poate face foarte uşor, au afirmat crcetătorii.

Date privind locaţia furnizate de telefoanele mobile sunt colectate de mult timp de către operatorii de telefonie pentru a ajuta la direcţionarea apelurilor către clienţi. Instituţiile statului pot obţine acces la aceste date, dar de obicei au nevoie de mandat judecătoresc.

„Acum aceste informaţii sunt disponibile foarte uşor, neprotejate. Sunt la dispoziţia oricui are acces la telefonul sau computerul tău”, au avertizat Warden şi Allan.

Apple nu a răspuns solicitărilor pentru comentarii.

Cele mai citite

Creștere spectaculoasă a salariilor românilor, de 22 de ori în ultimii 25 de ani

Salariul mediu net în România a atins în octombrie 2024 un nou record, ajungând la aproape 5.300 de lei pe lună, ceea ce reprezintă...

Un nou studiu sugerează o posibilă legătură între consumul de alimente ultraprocesate și creșterea ratei de cancer de colon

Un nou studiu sugerează o posibilă legătură între consumul de alimente ultraprocesate și creșterea ratei de cancer de colon, în special la adulții tineri....

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă