4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialNoul Aveo Sedan 1.3D: Frugal

Noul Aveo Sedan 1.3D: Frugal

Noul Chevrolet Aveo Sedan are de-acum şi o motorizare turbodiesel de ultimă generaţie: un propulsor de 1.3 litri declinat pe două niveluri de putere – 75 şi, respectiv, 95 CP. Un motor care trebuie să fie pe placul celor care vor sedanuri încăpătoare cu preţuri accesibile şi fără pretenţii sportive. L-am testat între Portoroz şi Veneţia pentru a vedea cât de puţin consumă.

Atunci când vorbeşti de motoraşe de 1,3 litri, în general te aştepţi ca ele să se mişte greu în ciuda turbinei care le urcă puterea la 95 de cai (în cazul testului nostru). Nimic mai departe de adevăr cu propulsorul de pe noul Aveo Sedan: până la 60 km/h are nerv şi trage bine, astfel încât n-ai nicio problemă în a te descurca prin oraş. De ajuns la 100 km/h ajungi mai greu, în 12,6 secunde, dar am remarcat cu plăcere că propulsorul nu te lasă la greu pe autostradă sau pe şosea, fiind mereu prezent la datorie chiar şi la viteze mari. Cuplul maxim de 210 Nm se atinge jos, la 1.750 rpm, ceea ce îţi permite să faci depăşirile fără a fi nevoit să te uiţi speriat în toate direcţiile.

 

Economic, fie, dar cât?

Nimic nu este mai enervant pentru un şofer de teste decât un test de consum. Acesta presupune să mergi nenatural, cu viteze aflate la minimul legal sau chiar să rişti adăpostindu-te după un TIR pentru a duce cât mai jos consumul. Eu n-am făcut nici una, nici alta, căci pe drumul dinspre Portoroz (Slovenia) şi Veneţia trebuie să mergi cu minimum 100 km/h dacă vrei să te integrezi traficului, iar riscatul vieţii de dragul consumului nu îmi stă în caracter. Aşadar am mers liniştit şi constant, iar la mijlocul traseului de 200 de km computerul de bord indica un tulburător 3,4 l/100km!

Din acel moment am dat de un ambuteiaj pe stil italian, întins pe 8 kilometri de autostradă. După doi kilometri am reuşit să ies din blocaj folosind drumurile naţionale laterale, doar pentru a intra în alt ambuteiaj, care de data asta a ţinut… 20 de km! Cât era consumul mediu după ce ne-am târât ca melcul cu opriri şi porniri repetate? Incredibil, dar abia dacă urcase la 3,9 l/100km. Motivul? Sistemul Start – Stop de pe noul Aveo, care este unul dintre cele mai bune întâlnite de mine până acum: nu dă rateuri la repornire, intervine exact când ai nevoie de el şi mai ales este în stare să funcţioneze circa 20 de km fără ca bateria să se epuizeze!

În criză de timp din cauza ambuteiajelor repetate şi a unui GPS tălâmb, am fost nevoit să renunţ la testul de consum la vreo 60 de km de Veneţia, mergând cu viteze de autostradă la limita legalului. Rezultatul final a fost un consum mediu de 4,2 l/100 km, cu mult peste recordul stabilit de jurnaliştii unguri: 3,3 l/100 km. Cu o zi înainte, alţi jurnalişti mai maniaci reuşiseră un 3,1 l/100 km! Pe drumul de întoarcere s-a mers tare şi foarte tare, dar consumul tot n-a sărit de 4,9 l/100 km. OK!!

Nu doar consum

Am stabilit deja că maşina asta este pentru maniacii consumului mic. Dar ţin să remarc noul Aveo şi pentru modul în care te simţi la interior – materialele sunt o evoluţie plăcută faţă de vechea generaţie, textilele sunt de calitate şi par a fi durabile, spaţiile de stocare sunt generoase, insonorizarea este decentă (motorul se aude în habitaclu dar nu deranjează), iar spaţiul este la discreţie pentru toţi pasagerii.

În continuare nu mă declar a fi fanul stilului fistichiu al indicatoarelor de bord, iar printre minusurile maşinii se numără atât designul neinspirat al stopurilor spate (hatch-ul e superb, sedanul te sperie), cât şi sistemul audio mediocru. De asemenea, Chevrolet are încă de lucru la calitatea materialelor dacă doreşte să lupte de la egal la egal cu producătorii de volum europeni, zonă spre care se îndreaptă după ce a părăsit segmentul ieftin în care evolua până acum.

În concluzie, noul Aveo Sedan 1.3 D este, cel puţin în versiunea de 95 CP, o maşină plăcută atât la condus, cât şi la întreţinut. Vei face opriri rare la benzinărie, iar preţul de 14.950 euro cu TVA inclusă pentru o versiune foarte bine dotată este mai mult decât atractiv. Aviz familiştilor! 

Chevrolet Aveo Sedan 1.3D

–  Cilindree cmc 1.248

–  Putere max. CP (rpm) 95 (4.000)              

–  Cuplu max. Nm (rpm) 210 (1.750)

–  Lungime, lăţime, înălţime mm 4.399, 1.735, 1.517

–  Ampatament mm 2525

–  Viteza maximă km/h 185              

Acceleraţie 0-100 km/h s 12.6                 

– Greutate kg 1275

–  Volum rezervor litri 42

–  Cutie viteze manuală 6+1               

–  Volum portbagaj litri 502

–  Preţ: 14.500-15.600 Euro cu TVA

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...

Comisia Europeană menține politicile stricte privind emisiile auto, în ciuda presiunilor

Comisia Europeană nu are în vedere modificarea politicilor actuale pentru reducerea emisiilor de carbon ale autoturismelor, a declarat comisarul pentru climă, Wopke Hoekstra, într-o...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă