Mercedes a păstrat în ultimii ani o filosofie separată de cea a celorlalte mărci teutone, insistând pe motoare de cilindree mare care să fie mai în acord cu imaginea premium a mărcii.
Totuşi, normele europene sunt nemiloase, iar piaţa a început să reacţioneze pozitiv la motoraşele turbo de 4 cilindri de sub capotele BMW şi Audi, în special datorită combinaţiei uluitoare de putere mare şi consum mic.
Filosofia reducerii
Aşadar, Mercedes a dezvăluit pentru publicaţia CAR că viitoarea generaţie de motoare ale mărcii va sta sub filosofia reducerii atât a numărului de cilindri, cât şi a capacităţii motorului. Astfel, marile V8-uri vor fi înlocuite de unităţi turbo de 4 litri, iar V6-le va fi înlocuit de motoare cu şase cilindri în linie, cu una sau două turbine. Unităţile de intrare în gamă vor avea motorizări turbo în 4 cilindri cu puteri mai mari, fie şi ca urmare a parteneriatului cu Renault. Fanii motoarelor V6 de la Mercedes se pot linişti, însă: până în 2015 când încep să dispară aceste motorizări din oferta mărcii mai e cale lungă.