3.8 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialCele mai bune maşini din clasa mică

Cele mai bune maşini din clasa mică

Renault Clio, Ford Fiesta şi Chevrolet Aveo sunt modelele străine din clasa mică cel mai bine vândute în România.

O maşină mică, ieftină, la volanul căreia să se descurce uşor în oraş: iată de ce în Vest oamenii cumpără preponderent caroserii hatchback de până la 4 metri lungime. La noi lucrurile nu stau chiar aşa, românului fiindu-i foarte greu să renunţe la mult iubitul său portbagaj chiar şi în clasa mică, astfel încât, la aproape toate modelele de pe piaţă, cea mai vândută versiune este cea în trei volume. Cum versiunile acestea ajung să depăşească 4,2 metri în lungime, dar nu oferă spaţiu suficient pentru o familie, frustrările apar destul de repede, iar cumpărătorii aleg să urce o treaptă, în segmentul compact, după doar un an-doi ani, cu pierderile financiare aferente.

Totuşi, maşinile mici au atuurile lor, pe care le expunem, alături de minusuri, în topul celor mai vândute trei modele străine din această clasă în România, ierarhie stabilită potrivit statisticilor întocmite în primele şase luni din 2010 de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Am ales motorizările pe benzină, pentru că un diesel merită doar dacă parcurgeţi peste 20.000 de kilometri pe an, ceea ce în această clasă se întâmplă rar.

 

Renault Clio: accent pe confort

Referindu-ne strict la hatchback, Clio are de ce să atragă: arată bine, este gândit să ofere cât mai multe într-un preţ cât mai mic şi oferă cinci stele la capitolul siguranţă, căci francezii au destinat această maşină celor care pun accentul pe confort mai presus de toate.

Plusuri

Interiorul este elegant în echipările superioare, cu dotări obişnuite la clasele mai scumpe: card „mâini libere”, proiectoare adaptive în viraj, senzori de parcare etc. Vizibilitatea este foarte bună, iar ţinuta maşinii pe şosea este sigură şi exactă.

Minusuri

Motoarele pe benzină sunt leneşe şi consumă cu 30% mai mult decât raportează constructorul,
unele soluţii trădează tăierile de costuri (ştergă­toare slabe, sistem audio mediocru), iar interiorul în echipările de intrare în gamă arată trist de ieftin.

Versiune recomandată

1.4 100 CP Exception

Putere şi cuplu maxim: 100 CP/127 Nm

  
Viteză maximă: 183 km/h

Consum mediu: 6,6 l/100 km

Acceleraţie 0-100 km/h: 11,3 s

Lungime/lăţime/înălţime: 4.027/1.707/1.497 mm

Portbagaj: 288/1.028 litri

Preţ: 13.807 euro, inclusiv TVA

 

Ford Fiesta: design şi calitate

Noua Fiesta i-a asigurat mărcii Ford un loc în topul nostru, cifrele de vânzări fiind încurajatoare. Nici nu-i de mirare, având în vedere cât de bine arată maşina, cei de la Ford mizând pe publicul care îşi doreşte o maşină-statut, chiar dacă la un preţ accesibil.

Plusuri

Arată excelent atât la exterior, cât şi în habitaclu, senzaţia generală fiind de bine făcut, datorită calităţii excelente a asamblării şi a materialelor. Spaţiul e suficient pentru patru adulţi, cu multe locuri de stocare, iar ţinuta de drum e fermă şi chiar dinamică în motorizarea 1.6 120 CP.

Minusuri

Motorul de 1.4 litri este prea lent (12,2 s pentru 0-100 km/h), iar TDCi-urile costă prea mult ca să merite banii. În plus, suspensiile ţopăie maşina pe piatra cubică şi puntea spate are tendinţa de a sălta imediat de pe traiectorie la denivelări mici, ceea ce e neplăcut, la fel ca şi reflectarea bordului de culoare deschisă în parbriz când este soare.

Versiune recomandată

1.6 120 CP Titanium

Putere şi cuplu maxim: 120 CP/152 Nm

Viteză maximă: 193 km/h

Consum mediu: 5,9 l/100 km

Acceleraţie 0-100 km/h: 9,9 s

Lungime/lăţime/înălţime: 3.950/1.722/ 1.481 mm

Portbagaj: 295 litri

Preţ: 14.799 euro, inclusiv TVA

 

Chevrolet Aveo: preţul cel mai mic

Aveo se află în top mai ales datorită vânzărilor variantei sale în trei volume, pentru că portbagajul de 400 de litri este un atu greu de trecut cu vederea la acest nivel de preţ. Concurent pentru Logan, el este destinat celor care vor un Sedan mic cu interior mai rafinat decât cel oferit de rivali.

Plusuri

Interiorul este atuul acestui model, materialele textile şi plasticele fiind de bună calitate pentru acest nivel de preţ. Spaţiul interior este suficient pentru patru adulţi şi bagajele lor, iar călătoria se face confortabil şi în linişte, datorită unui tren de rulare adaptat drumurilor noastre.

Minusuri

Cutia de viteze are o cursă imprecisă, chiar şi cel mai puternic motor este lipsit de vlagă, iar scorul de 1,5 stele la Euro NCAP nu ajută defel la ideea de siguranţă, forţând utilizarea preponderent urbană a maşinii. Minusuri apar şi la locurile de stocare, slab gândite pentru necesităţile unei familii.

Versiune recomandată

1.4 100 CP LT Sedan

Putere şi cuplu maxim: 100 CP/131 Nm

Viteză maximă: 175 km/h

Consum mediu: 5,9 l/100 km

Acceleraţie 0-100 km/h: 11,9 s

Lungime/lăţime/înălţime: 4.310/1.710/1.505 mm

Portbagaj: 400 litri

Preţ: 12.005 euro, inclusiv TVA

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite

Prețurile apartamentelor au înregistrat o creștere semnificativă în noiembrie

Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare, atât vechi, cât și noi, au crescut cu 14% în noiembrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului...

Traficul global de internet a crescut cu peste 17% în 2024. Google rămâne lider

Traficul global de internet a înregistrat o creștere semnificativă de 17,2% în 2024, iar Google și-a păstrat poziția de lider ca cel mai utilizat...

U Cluj- CFR Cluj 3-2(0-1) în derby-ul Superligii de fotbal

Universitatea Cluj a câştigat derby-ul cu concitadina CFR Cluj cu scorul de 3-2 (0-1), luni seara, în ultimul meci din etapa a 19-a a...
Ultima oră
Pe aceeași temă