4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialAnvelopele de iarnă pot salva vieţi!

Anvelopele de iarnă pot salva vieţi!

Anvelopele de iarnă îmbunătăţesc frânarea, tracţiunea şi manevrabilitatea vehiculului, comparativ cu anvelopele de vară sau all-seasons, iar în situaţiile limită ele pot salva vieţi, aceasta a fost concluzia unei mese rotunde organizate de Michelin în colaborare cu Poliţia Rutieră, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român şi Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră, la care au participat jurnalişti auto precum şi Titi Aur, pilot profesionist de raliuri.

Distanţe de frânare cu până la 50% mai scurte pe zăpadă

Testele efectuate pe circuit arată că distanţa de frânare a unei maşini echipate cu anvelope de iarnă de calitate scade cu până la 50% faţă de frânarea pe zăpadă cu roţi de vară. Chiar şi pe carosabilul umed, la sub 7 grade Celsius, distanţa unei frânări de la 80km/h la 0 scade cu 6 metri faţă de anvelopele de vară, ceea ce poate face diferenţa între un accident şi evitarea lui.
Cauzele diferenţei majore între performanţele unei anvelope de iarnă şi ale uneia de vară sunt multiple: compoziţia chimică a pneului este diferită, astfel încât anvelopele de vară devin prea tari şi rigide la temperaturi sub 7 grade Celsius, dar în acelaşi timp şi profilul anvelopelor de iarnă diferă, acesta fiind pregătit pentru a reţine cât mai multă zăpadă (creşte aderenţa) şi, respectiv, pentru a evacua cât mai eficient apa.

Titi Aur: e uşor să te sinucizi, nu folosi anvelope de iarnă

Titi Aur a explicat dinamica rulării pe gheaţă şi zăpadă: nu aluneci propriu-zis pe gheaţă sau zăpadă, ci pe stratul de apă care se formează instantaneu la presiunea exercitată de pneu pe aceste suprafeţe. Din acest motiv, un pneu de vară care nu reuşeşte să evacueze apa eficient va aluneca pur şi simplu pe stratul lichid format; dimpotrivă, un pneu de iarnă are lamele ce se înfig în zăpadă şi care asigură un tip de rulare „zăpadă pe zăpadă”, care oferă o aderenţă sporită, iar în contact cu poleiul sau gheaţa permite evacuarea mai rapidă a apei şi evitarea acvaplanării.

„Dacă vrei să te sinucizi, nu purta centura de siguranţă şi nu folosi anvelope de iarnă când afară ai temperaturi scăzute”, a fost cât se poate de direct Titi Aur. Indiferent de tipul de maşină şi de tipul de tracţiune (chiar şi 4×4), maşinile echipate necorespunzător vor derapa şi vor pune în pericol vieţi şi bunuri.

Condusul defensiv a fost o altă temă abordată de Titi Aur: „dacă eşti pilot de raliuri şi nu atingi limitele maşinii în cadrul unei curse, eşti un pilot prost; dar dacă conduci pe drumuri publice şi atingi limitele maşinii, atunci eşti un şofer prost”.

Anvelopele de iarnă – ce spune legea

Legea spune, pur şi simplu, că este obligatorie echiparea cu anvelope de iarnă pe drumurile acoperite cu polei, zăpadă sau gheaţă. Cu alte cuvinte, poţi rula chiar şi în miez de iarnă cu anvelope de vară sau all-seasons prin oraş dacă este uscat, însă dacă eşti surprins de lapoviţă sau ninsoare şi eşti detectat de agenţii de circulaţie fără anvelope de iarnă, eşti pasibil de amenzi usturătoare. Mai mult, dacă din cauza neechipării cu anvelope de iarnă ai blocat traficul sau ai comis un accident, vei plăti daunele din buzunarul propriu, mulţi asigurători refuzând să accepte să acorde prime pentru aceste cazuri. Vei plăti şi cheltuielile pentru decongestionarea drumului, conform unui deviz întocmit de autoritatea care se ocupă de drumul în cauză.
Anvelopele all-seasons NU sunt considerate potrivite rulării pe timp de iarnă pe drumurile acoperite de polei, gheaţă sau zăpadă, ci doar cele specific de iarnă. Legea va începe să fie aplicată de la 1 noiembrie 2011, dar asta nu înseamnă că anvelopele de iarnă sunt obligatorii în fiecare an doar de la această dată, ci strict în funcţie de starea drumului pe care rulează maşina respectivă.

Cum poţi recunoaşte şi alege anvelopele de iarnă

O anvelopă de iarnă are inscripţia M+S, la care se adaugă un fulg de nea înscris într-un triunghi. Anvelopele de iarnă testate independent şi considerate a fi de calitate au şi simbolul unui munte cu trei creste cu fulgi de nea la interior. Căutaţi şi acest simbol pe marginea anvelopei, pentru a fi siguri că achiziţionaţi o anvelopă de calitate.

Bugetul pentru un set de 4 anvelope de iarnă de calitate depăşeşte 1.000 de lei, însă acestea pot fi folosite timp de circa 5 ierni succesive, dacă sunt stocate corespunzător pe timpul verii (şi dacă nu se depăşeşte numărul de kilometri specifici fiecărui pneu – martorul de uzură trebuie să arate o adâncime de peste 1.6 mm). Din acest motiv, investiţia se amortizează în timp.

O atenţie deosebită trebuie acordată potrivirii dimensiunilor anvelopei cu cele înscrise în talon, căci acesta este un alt motiv de amenzi din partea autorităţilor, dar şi de declinare a responsabilităţii din partea asigurătorilor. În plus, trebuie ţinut minte că anvelopele de iarnă omologate asigură o viteză maximă de cel puţin 160km/h, însă majoritatea pneurilor accesibile ca preţ nu pot fi folosite în siguranţă peste această viteză, aşadar şoferul trebuie să-şi adapteze modul de condus în funcţie de indicele înscris pe anvelopă.

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite

Creștere spectaculoasă a salariilor românilor, de 22 de ori în ultimii 25 de ani

Salariul mediu net în România a atins în octombrie 2024 un nou record, ajungând la aproape 5.300 de lei pe lună, ceea ce reprezintă...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă