15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăGDPRTornada din turismul românesc

Tornada din turismul românesc

Falimentul agenţiei  de turism “Omnia Turism” este în atenţia presei şi a autorităţilor în aceste zile, fiind considerat cea mai mare pagubă în turism de după Revoluţie, după cum a anunţat, miercuri, ministrul Turismului. 
 
Implicarea organizaţiilor de protecţie a consumatorilor este mai mult decât oportună în acest caz, fie ele reprezentând autoritatea publică, fie de natură neguvernamentală. Este vorba de mii de consumatori care au achitat preţul serviciilor turistice – cu desfăşurare în prezent sau anul viitor – care au pierdut sumele respective.  Se consideră că suma de 7,4 milioane de euro se poate trece la pierderi, reiese din analiza Ministerului Turismului. Firma nu a virat banii către hotelurile din străinătate sau către companiile aeriene,  iar păgubiţii nu au de unde să-şi primească drepturile.
 
Reacţiile patronilor din această industrie sunt adesea reprobabile, precum cea care dă vina pe clienţi care s-ar fi repezit după „chilipiruri”, recomandându-se astfel consumatorilor să nu-şi urmărească interesul economic prin căutarea celui mai avantajos preţ de pe piaţă; ca reprezentantă a intereselor consumatorilor, Asociaţia Pro Consumatori (APC) nu-şi poate imagina o situaţie în care un agent economic va prefera cheltuieli mai mari şi un profit mai mic.
 
Asociaţia Pro Consumatori, în spiritul menirii sale, consideră şi mai actuală solicitarea făcută în comunicatul nostru din septembrie 2016. Astfel, noi apreciem că actuala formă de protecţie a consumatorilor de servicii turistice prin intermediul poliţelor de asigurare încheiate de către agenţiile de turism ca obligaţie legală nu asigură o protecţie financiară completă a consumatorilor în situaţia intrării în insolvenţă sau de  faliment a agenţiilor de turism. 
 
Fond de garantare a pachetelor de servicii turistice
 
Considerăm că Directiva 90/314/CEE privind pachetele de servicii turistice nu a fost transpusă în mod corect în legislația română, având în vedere faptul că art. 7 din Directivă stabilește că agenția de turism, în contract, ”trebuie să aducă garanții suficiente pentru a asigura, în caz de insolvență, rambursarea sumelor achitate de consumator”. Or, obligarea agențiilor de turism să încheie doar polițe de asigurare și limitarea acestora la 50.000 USD pentru tour-operatori, respectiv 10.000 USD pentru agenţiile detailiste, reprezintă o limitare a drepturilor stabilite prin Directivă. 
 
„APC solicită Guvernului României adoptarea, de îndată, a unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă constituirea unui fond de garantare a pachetelor de servicii turistice achitate, în avans, de consumatori. La o cifră de afaceri anuală de 1 miliard de euro a agenţiilor de turism din România, achitarea de către fiecare agenţie de turism a unei taxe anuale de 0,1% din cifra de afaceri ar duce la realizarea unui fond de garantare necesar despăgubirii consumatorilor ajunși în astfel de situaţii.
 
Acest fond ar trebui gestionat de Autoritatea Națională pentru Turism care, în situaţia intrării în insolvenţă sau faliment a unei agenţii de turism, să aibă posibilitatea legală să despăgubească consumatorii păgubiţi în maxim 10 zile calendaristice.” a precizat domnul conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC. 
 
Ce ar trebui să știți înainte de a achiziționa un pachet de servicii turistice?
 
– regulile privind pachetele de servicii turistice se aplică numai atunci când este vorba de mai multe servicii oferite împreună de un comerciant: cazare, transport, masă, agrement, atât timp cât durata acestora neîntreruptă depășește 24 de ore sau cuprind o înnoptare;
 
– obțineți mai multe oferte, de la mai multe agenții de turism, care să se potrivească nevoilor dumneavoastră, pentru a putea face o comparație. Agențiile de turism au obligația să ofere anumite informații esențiale în această fază, pe lângă preț: destinația, mijloacele de transport, cazarea și clasificarea unității de cazare, serviciile de masă oferite, itinerariul etc.;
 
– în Uniunea Europeană nu există un sistem comun de clasificare a hotelurilor, așa că ar putea exista diferențe între ceea ce se înțelege printr-un anumit număr de stele în România și un alt stat. Informați-vă ce este inclus exact în serviciile oferite de hotelul respectiv. Pentru hotelurile de 3 stele puteți utiliza comparatorul realizat de Centrul European al Consumatorilor din România.
 
– obțineți cât mai multe informații despre agenția de turism pe care doriți să o utilizați de pe Internet, forumuri sau verificați activitatea financiară a acesteia pe site-ul Ministerului Finanțelor;
 
– toate agențiile au obligația de a încheia în scris un contract de comecializare a pachetelor de servicii turistice, cu un conținut strict reglementat, și de a furniza un anumit număr de informații utile consumatorilor înainte de a pleca în călătorie;
 
– asigurați-vă că aveți o asigurare medicală valabilă pentru toată durata călătoriei. Asigurarea poate îmbrăca fie forma Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate, fie forma unei asigurări medicale încheiate cu o firmă privată.
 
– obțineți informații despre statul în care veți pleca în vacanță, astfel încât să nu aveți surprize: regimul pașapoartelor, regulile de circulație, cele mai importante reguli de comportament etc.
 
Ce ar trebui să știți în cazul în care apar probleme după plecarea în călătorie?
– trebuie să știți că prețurile nu mai pot fi modificate în cursul celor 20 de zile care preced data plecării, iar în cazul în care acestea sunt majorate cu mai mult de 10% puteți renunța la contract;
 
– în cazul în care locul de cazare nu este așa cum vi s-a promis, faceți fotografii, apoi luați legătura cu managementul respectivului hotel pentru a depune o plângere și anunțați imediat agenția de turism care v-a vândut pachetul de servicii turistice și care este obligată să găsească o soluție;
 
– păstrați toate documentele: fotografii, bonuri, chitanțe, contract, pliante cu oferte etc. pentru a vă putea proba solicitările în cazul apariției unor probleme.
 
– pentru probleme legate de transportul aerian, vedeți informațiile din cadrul temei Drepturile pasagerilor aerieni de pe site-ul Centrului European al Consumatorilor.
 
Ce ar trebui să știți în cazul în care agenția de turism intră în faliment/insolvență?
– agențiile de turism sunt obligate să încheie polițe de asigurare pentru cazul în care ar intra în faliment și să ofere informații consumatorilor despre această asigurare în cadrul contractului. Asigurați-vă că informațiile sunt în contract, astfel încât să puteți lua legătura cu societatea de asigurări, dacă apar probleme;
 
– societatea de asigurări are obligația de a plăti despăgubirea pe baza documentelor justificative menționate la pct. 10.6, în Ordinul 235/2001 privind asigurarea turiștilor în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism, în condițiile prezentei polițe de asigurare; despăgubirea se face în moneda contractului de comercializare a serviciilor turistice. În cazul în care plata de către turist a serviciilor contractate cu agenția de turism a fost făcută în lei, despăgubirea se actualizează în funcție de rata inflației.
 
– turistul are obligația de a notifica asigurătorul, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în legatură cu solicitarea adresată asiguratului privind rambursarea sumelor achitate și/sau a cheltuielilor de repatriere, în termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la data confirmării de primire prevăzute la pct. 10.2 din ordin.
 
– în cazul în care, în termen de 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la data confirmării de primire a documentelor justificative de către asigurat, turistul nu a primit sumele solicitate de la asigurat, are loc evenimentul asigurat. În termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data producerii evenimentului asigurat turistul are obligația de a transmite asigurătorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cererea de despăgubire însoțită de documentele justificative.
 
– despăgubirea nu poate depăși suma achitată de turist în contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, precum și sumele necesare repatrierii acestuia. Despăgubirea va fi plătită în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data primirii de către asigurător a documentelor justificative de la turist. În cazul în care după plata despăgubirii asiguratul plătește debitul către turist, turistul are obligația de a restitui asigurătorului despăgubirea primită, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data primirii de la asigurat a sumelor reprezentând debitul.
Cele mai citite

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Cine este BOBER, castorul care a devenit subiectul #1 în trending pe Twitter România

În peisajul digital contemporan, termenul „memecoin” a căpătat o nouă dimensiune, devenind nu doar o formă de divertisment, ci și o piesă intrigantă în...
Ultima oră
Pe aceeași temă