23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăGDPRBerea poate fi un aliat în lupta cu o boală groaznică. Află...

Berea poate fi un aliat în lupta cu o boală groaznică. Află despre ce este vorba

Consumul moderat şi regulat de bere poate fi una dintre strategiile de reducere a riscului de apariţie a bolii Parkinson, potrivit unui studiu prezentat la ultima adunare anuală a Asociaţiei Americane de Neurologie.

"Boala Parkinson esteo boală neurologică progresivă care implică diminuarea numărului de neuroni, iar principalele simptome asociate sunt: tremor, încetinirea mişcărilor, rigiditate şi afectarea echilibrului. Dacă până acum studiile s-au axat în special pe efectul consumului de alcool în relaţie cu apariţia acestei boli, cercetătorii americani s-au concentrat asupra berii, o băutură complexă, cu ingrediente naturale. Acest studiu pune într-adevăr în evidenţă unul dintre beneficiile pe care consumul de bere îl poate avea în prevenirea instalării bolii Parkinson însă ce nu trebuie să uităm este faptul că efectul benefic al berii se poate face simţit doar în cazul în care este consumată în cantităţi moderate", afirmă Dr. Corina-Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Echipa de cercetători a examinat asocierea dintre consumul moderat de bere şi riscul apariţiei bolii Parkinson pe un eşantion de peste 300.000 de participanţi astfel: între anii 1995 – 1996 a fost monitorizat consumul de bere al participanţilor, iar între 2000 – 2006 au fost evaluate rezultatele. În total au fost identificate 1.113 cazuri de persoane diagnosticate cu boala Parkinson, în timp ce 305.785 de persoane au fost sănătoase.

O posibilă explicaţie a rolului pe care berea îl poate avea în prevenirea apariţiei bolii Parkinson ţine de ingredientele sale naturale. Berea conţine o cantitate mare de purină care poate lucra sinergic cu etanolul pentru a mări nivelul de acid uric rezultat din metabolism. Acidul uric are un puternic rol antioxidant iar o cantitate mai mare de urat plasmatic este direct proporţională cu reducerea riscului de apariţie a bolii Parkinson. Mai mult, are un rol în influenţarea progresiei clinice în rândul pacienţilor afectaţi de boală, evoluţia acesteia devenind mai lentă.

Acest studiu a fost condus de către Honglei Chen, MD, PhD de la Grupul de Neuroepidemiologie şi Îmbătrânire al Institutului Naţional de Mediu al Stiintelor Medicale în Cercetare Triangle Park, Carolina de Nord. Membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie atrag atenţia că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie corespunzătoare.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă