8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialVacanțe pe roți: 5 avantaje ale călătoritului cu autocarul (P)

Vacanțe pe roți: 5 avantaje ale călătoritului cu autocarul (P)

Vacanța reprezintă una dintre cele mai așteptate perioade ale anului pentru o fiecare dintre noi. Astfel că, de cele mai multe ori ne facem planuri și ne consultăm cu diferite surse de informație care ne oferă sfaturi despre modul în care să ne organizăm bagajele, rezervările și chiar și transportul. Însă, de cele mai multe ori când vine vorba de transport, ni se explică la ce anume ar trebui să ne așteptăm atunci când călătorim cu avionul. Cu toate acestea, avionul nu este singurul mijloc de transport pentru vacanțe, deși reprezintă o variantă excelentă de cele mai multe ori. Aici intervin avantajele pe care le oferă alte mijloace de transport, ca de exemplu autocarul, care poate fi o alternativă excelentă pentru o călătorie care se poate dovedi a fi mai confortabilă și mai ieftină.

Fără controale de securitate

Într-adevăr, controalele de securitate din aeroporturi nu au fost inventate pentru a contribui la stresul și anxietatea călătorilor. Cu toate acestea, pot fi destul de migăloase și obositoare. Nu numai că uneori este nevoie să renunți temporar la accesorii din vestimentație, dar lucrurile pot deveni și mai neplăcute dacă ești unul dintre 'norocoșii' cărora li se verifică bagajul. Din fericire, nu trebuie să treci prin acest proces dacă vei călători cu autocarul.

Timp economisit

De cele mai multe ori, principalul motiv pentru care oamenii aleg să călătorească cu avionul este pentru că vor ajunge mai repede decât cu autocarul la destinația dorită. Și acesta este un argument valid. Dar numai până la un anumit punct, pentru că depinde de destinația despre care vorbim. Desigur dacă este vorba de o călătorie lungă, și îți permiți un bilet de avion până acolo, atunci argumentul economisirii de timp este valid. Dar când vine vorba de o distanță scurtă, zborul cu avionul presupune de cele mai multe ori nevoia de a ajunge la aeroport cu două ore înainte de ora la care este programat zborul, iar la aceste două ore se adaugă și drumul până la aeroport. În schimb, dacă vei călători cu autocarul, practic te poți prezenta la locul de întâlnire cu cinci minute înainte de plecare și să începi călătoria.

Prețuri

Indiferent de părerile subiective, în general, un bilet de autocar este mult mai ieftin decât echivalentul său în cazul unui avion. Unele companii aeriene vor oferi diferite promoții, dar atunci când adaugi taxele de aeroport, costurile pentru bagaje sau pentru spațiu extra la picioare, vei observa că ajungi să plătești mai mult decât poate îți plănuisei. În cazul autocarelor, plătești pentru ceea ce primești: transportul la destinație.

Bagaje

Atunci când călătorești cu avionul, ești nevoit să-ți lași bagajele pe mâinile unor persoane necunoscute, și să speri că la destinație acesta vor apărea în aceeași stare în care l-ai predat. Însă, sunt multe cazuri în care acest lucru nu se întâmplă. Nu e cazul atunci când călătorești cu autocarul. De cele mai multe ori, te afli în prezența șoferului atunci când acesta îți depozitează bagajul care va rămâne acolo până la finalul călătoriei.

Locația

Un oraș nou în care abia ai aterizat. Ești plin de entuziasm și abia aștepți să începi explorarea acestuia. Din păcate, probabil urmează să afli că mai durează încă două ore până vei ajunge de la aeroport la locul în care te-ai cazat. Adaugă la acest aspect costul transportului de la aeroport și poate și bacșișul pentru taximetrist, iar călătoria cu avionul nu mai pare atât de roz. Avantajul unui autocar este că acesta te va transporta de cele mai multe ori până la destinație, sau, în orice caz, mult mai aproape de centrul unui oraș decât aeroportul. Astfel că vei avea acces mult mai facil la mijloacele de transport în comun, iar dacă vei opta pentru un taxi, prețul călătoriei cu acesta va fi mult mai mic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă