13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn weekend cu familia în lumea animalului de companie (P)

Un weekend cu familia în lumea animalului de companie (P)

Cel mai frumos lucru pe care îl poate primi în dar un animal de companie este dragostea și atenția stăpânului său. PetExpo este locul în care întreaga familie face o incursiune în lumea patrupedului și pentru un weekend îl plasează pe acesta în centrul atenției.

Din momentul în care intră pe porțile pavilionului, vizitatorii sunt întâmpinați de standurile companiilor expozante care depun tot anul eforturi considerabile pentru a pregati acest eveniment și pentru a se prezenta în cel mai profesionist mod cu putință. Cei mai buni specialiști din România cu cea mai mare varietate de hrană, consultanți de top în pet wellness cu produse performante, produse de cosmetică, haine, accesorii și gadgeturi inteligente, vin la acest eveniment.

Ca în orice poveste, în Arena PetExpo, stăpânii împreună cu companionii lor au cateva probe de trecut pentru a ajunge la premiile puse în joc de organizatori și pentru ca distracția să fie la cel mai înalt nivel. În cele 3 zile de târg, este desemnat cel mai mâncăcios, cel mai educat, cel mai puternic, cel mai inventiv sau cel mai fidel cățel.

Întreaga familie, de la părinți la copii și chiar la animalul de companie vor rămâne cu siguranță impresionați de câinii special antrenați ai Poliției Municipiului București care vor face o demonstrație de inteligență, luptă și curaj pentru a arăta publicului cum reușesc să identifice substanțe interzise și cum găsesc și imobilizează rău făcători. Apoi, 5 magicieni ai foarfecelor vor face un spectacol live de grooming, transformând animalele de companie în vedete demne de un bal.

La PetExpo se vor auzi și clopote de sărbătoare atunci când poveștile animalelor de companie vor fi încununate de două evenimente de căsătorie în care patrupedele amorezate își vor oficializa relațiile.

În acest univers al animalelor, organizatorii au grijă să îi răsfețe și pe cei mici cu activități, surprize și jocuri, iar o mascota năzdrăvană va apărea din când în când pentru a mai pune câte un zâmbet pe fețele tuturor.

Mai mult, copiii vor putea afla de la specialiști cum să aibă grijă de animalele de companie și câteva trucuri de dresaj pe care le pot folosi acasă. Familiile sunt invitate să participe în formulă completă, PetExpo fiind singurul eveniment unde este permis accesul oricărui animal de companie.

Înainte ca aventura să ia sfârșit, în studioul foto vizitatorii își pot face gratuit un portret de familie pentru ca o zi cu asemenea peripeții să rămână în album.

”Este extraordinar să vezi părinți cu copii sau cupluri care vin împreună cu animalele lor și întâlnesc la PetExpo alte persoane poate cu un animal de aceeași rasă și încep să dialogheze instant, fac schimb de contacte, iar apoi leagă relații de prietenie de lungă durată. Pe lângă faptul că PetExpo face viața animalelor mai frumoasă, cred că acest lucru este cel mai important lucru pe care l-am realizat.”, declară Ilie Pană, organizatorul evenimentului.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă