23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSmiley, Lucia şi Vunk cântă pentru copiii invizibili din România

Smiley, Lucia şi Vunk cântă pentru copiii invizibili din România

Smiley, Lucia şi trupa Vunk vor susţine un concert caritabil pentru copiii invizibili din România. Concertul va avea loc luni, 17 decembrie 2012, de la ora 20:30, în Hard Rock Café, iar invitaţiile pot fi obţinute în schimbul unei donaţii pentru copii, direct de la cafenea.

Din păcate, în ţara noastră sunt câteva sute de mii de copii invizibili care au nevoie de sprijin pentru a putea creşte alături de familia lor, pentru a avea acces la servicii medicale şi pentru a beneficia de educaţie. UNICEF împreună cu partenerii săi de la nivel local şi central a identificat în cele 64 de comunităţi în care acţionează 12.000 de copii invizibili şi lucrează pentru rezolvarea problemelor lor.

“Mă bucur mult să fiu implicat în acest eveniment, să pot aduce zâmbetul pe chipul unor copii şi să îi ajut să fie, poate, cu un pas mai aproape de visurile lor”, a mărturisit Smiley.

“Ne pare bine să cântăm pentru a-i ajuta pe copii şi sperăm ca publicul să înţeleagă că, atunci când vine mai multă lume la concerte caritabile, cu atât putem să ajutăm mai mult din banii strânşi din vânzarea biletelor”, a spus Cornel Ilie.

“Invitaţia de a lua parte la acest concert m-a bucurat enorm şi astept cu nerăbdare ziua de 17 decembrie. Copiii vulnerabili ai României au nevoie de ajutor, de protecţie, de un start bun în viaţă şi acum, că am ocazia şi puterea de a face ceva pentru a ajuta, mă implic cu cel mai mare drag în realizarea acestui eveniment”, a declarat Lucia.

Concertul este organizat de UNICEF cu scopul de a strânge bani pentru copiii invizibili din România. Copiii invizibili sunt copii care nu au acte de identitate, care nu pot merge la doctor şi la scoală, sunt copii care sunt abuzaţi sau părăsiţi de părinţii lor. În timpul concertului, publicul poate participa la o tombolă cu premii speciale, marele premiu fiind un tricou semnat de Gheorghe Hagi, Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF România.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă