20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPeste 1200 de înscriși la prima ediție a Maratonului Internaţional Brașov,...

Peste 1200 de înscriși la prima ediție a Maratonului Internaţional Brașov, 14 iunie

Telekom Romania așteaptă la start peste 1.200 de participanți, adulți și copii, înscriși la probe competitive sau non-competitive, oameni pasionați de mișcare care vor să marcheze prin alergare cele mai frumoase obiective tu­ristice din inima Transilvaniei. Evenimentul va pune Brașovul pe harta maratoanelor de șosea din România, alături de București, Cluj și Arad.

„Suntem plăcut surprinși să vedem că un eveniment poate avea atât de mulți participanți, chiar de la prima ediție. Ne bucură că direcția pe care am ales-o, aceea de a sprijini sportul, întâlnește pasiunile oamenilor și asta ne încurajează să continuăm să susținem sportul“, a spus Ruxandra Vodă, Director Comunicare Telekom Romania.

Toți participanții vor lua startul din Piaţa Sfatului, în pas alert pe străzile principale din Braşov. Apoi, sunt așteptați la finish, în locul de unde au plecat, între Biserica Neagră şi Casa Sfatului, cu o super-medalie bine meritată.  

Prin intermediul Fundației Telekom Romania, toate taxele strânse la cursa de 5 km, precum și 10% din valoarea taxei la probele competitive vor fi donate copiilor și tinerilor cu autism care provin din familii cu dificultăți financiare.

Aşadar, participanții nu numai că își vor lua porţia de sănătate într-un peisaj încântător din România, dar, în același timp, vor da o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate.

Maratonul Internaţional Braşov este organizat de Asociaţia „Șapte Scări“ Braşov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov, şi susţinut de Telekom Romania, ca parte a campaniei „Mişcarea face bine”, powered by Dolce Sport.  

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă