10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMaraton de artă şi cultură: Noaptea Institutelor Culturale

Maraton de artă şi cultură: Noaptea Institutelor Culturale

Ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, Noaptea Institutelor Culturale este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Capitală. O serie întreagă de manifestări vor avea loc în 12 centre şi institute culturale.

Publicul va putea trece pragul unor instituţii prestigioase precum British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură şi Institutul Polonez, cărora li se vor alătura anul acesta Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Coordonatorul ediţiei 2013 este Institutul Polonez.

Programul artistic al Nopţii de la ICR va fi prefaţat, de la ora 18.30, de o lecţie demonstrativă de limba română pentru străini, în grădina de pe Aleea Alexandru nr. 38.

La ora 19.30, va avea loc deschiderea expoziţiei de design de obiect „Made in RO“ cu tema „Motive tradiţionale în designul contemporan“. Totodată, ICR va găzdui şi o expoziţie de ii tradiţionale româneşti, aduse de producătorul Simona Antohi (Breaza, jud. Prahova) şi de Romanian Label. Toate obiectele expuse vor putea fi achiziţionate.

Vedeta serii: ia românească

În ultima vreme, ia este tot mai prezentă: tradiţională sau reinterpretată de tineri designeri, purtată festiv, „casual” sau „glamour”, expusă la muzeu, în reviste sau pe reţelele de socializare. ICR a iniţiat pe 30 mai un concurs literar în parteneriat cu Revista de Povestiri, iar cele mai bune povestiri despre ie vor fi anunţate pe 14 iunie.

După cromatica iilor, o propunere sonoră: de la ora 21.00, la pianul din Sala Mare a ICR, pianistul Teo Milea le recomandă vizitatorilor ICR un itinerariu pe clape albe… şi negre. Programul va include compoziţii proprii de pe albumul „On white… and black keys”, realizat în colaborare cu Andrei Kerestely. „Acest disc mă prezintă în faţa publicului, prin cele 7 piese, ca fiind un pianist şi compozitor aparţinând a două lumi: cea clasică şi cea nouă, a secolului XXI”, spune Teo Milea despre primul său album.

O dată cu lăsarea întunericului, cinefilii au posibilitatea de a urmări un maraton de filme scurte: în intervalul 22.30-02.30 vor fi proiectate cele mai recente scurtmetraje româneşti prezentate la Cannes, reunite într-un grupaj intitulat Romanian Short Waves 2013.

Pe durata evenimentului, Asociaţia Green Revolution va pune la dispoziţia doritorilor, fără plată, 50 de biciclete, care vor putea fi împrumutate de la centrul de închiriere situat în parcul Herăstrău. Solicitarea împrumutului unei biciclete se va face la adresa de email: bucuresti@instytutpolski.org.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă