7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialJena de a fi român se tratează cu bani

Jena de a fi român se tratează cu bani

Weekendul ăsta am fost pe litoralul bulgăresc, la Balcic. Cum se ştie, fosta reşedinţă de vară a Reginei Maria e plină de români – care sunt atât de mulţi că restaurantele au renunţat la meniurile în limba engleză (până acum câţiva ani, din Marea Britanie le veneau cei mai mulţi turişti), înlocuindu-le cu altele în limba română. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre un sentiment de care credeam că am scăpat: când mă întâlneam pe plajă sau faleză cu alţi conaţionali, nu-mi plăcea să mă bag la vorbă sau la poveşti cu ei, pe cât posibil evitam s-o fac; am avut senzaţia persistentă că sentimentul e reciproc.

Cel mai acut am simţit sentimentul ăsta stânjenitor în sărăcia de la începutul anilor 2000, când am petrecut ca emigrant ilegal un an şi trei luni într-un stat vestic. Jena era atât de puternică încât îmi ardea obrazul, pur şi simplu muream de ruşine să mă întâlnesc pe stradă cu alţi români – sau, mai exact, să fiu auzit vorbind în româneşte. Apoi m-am întors în ţară şi am uitat sentimentul ăsta, lucrurile au intrat în normalitate.

L-am redescoperit anul acesta, la românii din Italia – care, când nu se cunosc foarte bine şi se întâlnesc pe stradă, preferă să vorbească în italiană; cel mai straniu moment a fost când am întrebat un necunoscut care arăta foarte tare a român pe unde s-o luăm ca să ieşim spre centrul oraşului Torino; am făcut-o în româneşte, iar el a răspuns în italiană. Cei mai mulţi justifică jena asta prin ruşinea pe care o au faţă de „necivilizaţia” celorlalţi conaţionali, care nu se pot adecva regulilor dintr-un alt stat, „civilizat” (nu ştiu cum se face, dar în România necivilizaţii sunt întotdeauna ceilalţi, niciodată noi înşine). În fine, pentru mine dincolo de povestea asta cu civilizaţia e complexul sărăciei. Anii de sărăcie cruntă din ’90 ne-au lăsat ca moştenire o jenă enormă faţă de condiţia noastră economică de pârliţi – motiv pentru care nu cred că utopia asta cu civilizarea conaţionalilor o să ne vindece de complexul de a fi român, ci atingerea unui nivel rezonabil de venit pentru toată lumea; degeaba faci parte din clasa de mijloc românească şi câştigi 500 euro pe lună; când ieşi afară şi deschizi gura în româneşte, tot dintr-un stat sărac şi subdezvoltat se numeşte că vii.

“Nu civilizarea conaţionalilor o să ne vindece de complexul de a fi român, ci atingerea unui nivel de venit rezonabil pentru toată lumea.”

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă