7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialRegizorul britanic Declan Donnellan, invitat de onoare, la prima ediție a Festivalului...

Regizorul britanic Declan Donnellan, invitat de onoare, la prima ediție a Festivalului Tinerilor Regizori

Prima ediție a Festivalului  Internațional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents 2017“, desfășurată la Craiova în perioada 28 iunie-1 iulie, îl are ca invitat de onoare pe regizorul britanic Declan Donnellan.

Declan Donnellan va susține în perioada 29-30 iunie, la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, o serie de workshopuri cu tinerii regizori invitați în festival, pornind de la spectacolele sale “Măsură pentru măsură”, “Poveste de iarnă” și “Ubu Roy”. 

Prezent în mai multe rânduri la Craiova, unde a și fost laureat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, ediția 2008, Declan Donnellan este unul dintre marii prieteni ai teatrului craiovean. 

Astfel, antologicul său spectacol, „Cum vă place”, a fost jucat în deschiderea primei ediții a Festivalului Shakespeare (1994), în interpretarea faimoasei sale trupe „Cheek by Jowl“.

 

Regizor premiat

 

Declan Donnellan s-a născut în 1953 în Anglia, din părinți irlandezi. A crescut în Londra și a studiat limba și literatura engleză și Dreptul la Queens’ College, Cambridge. Împreună cu partenerul său, Nick Ormerod, a înființat „Cheek by Jowl” în 1981. De atunci a regizat peste 30 de producții pentru companie, cu turnee în aproape 400 de orașe, întinse pe 6 continente. 

Lucrul său cu „Cheek by Jowl” include și distribuția fluidă din punct de vedere al genului și culorii pentru spectacolul “Cum vă place” cu Adrian Lester, salutată de către critici din toată lumea ca fiind producția absolută a piesei. În 1989, Donnellan a devenit regizor asociat al Royal National Theatre din Londra, iar în 2000, a înființat o companie de actori la Moscova, sub auspiciile Festivalului Internațional de Teatru Cehov. Cartea sa, “Actorul și ținta” (The Actor and the Target), publicată inițial în rusă (2001), a fost mai apoi tradusă în 15 limbi, inclusiv în română. 

Donnellan a fost premiat la Londra, Moscova, Paris și New York, inclusiv cu patru Premii Olivier pentru Regizorul Anului (1987), Cel mai bun Regizor al unui Musical (1994), Cel mai bun Regizor al unei Piese (1995), și premiul pentru Realizări Remarcabile (1990).  

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă