13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCu o lumânare la mormântul părintelui Steinhardt

Cu o lumânare la mormântul părintelui Steinhardt

Un popas obligatoriu al pelerinului/turistului care trece prin Ţara Lăpuşului ar trebui să fie micul cimitir al mânăstirii Rohia. Chiar la intrare se află mormântul monahului Nicolae, pe care sunt în permanenţă flori proaspete, candele şi lumânări aprinse.

Nimic trist în acel cimitir de ţară, unde crucile răsar parcă din iarbă. Moartea nu mai pare cumplită şi definitivă într-un astfel de loc, spre deosebire de cimitirele urbane pline de greaua şi dătătoarea de fiori marmură neagră. Te împaci mult mai uşor cu gândul morţii în acel loc aproape idilic unde rugăciunile sunt vegheate de spiritul  călugărului Nicolae Delarohia, monahul fericirii. „Israelit în care nu exista vicleşug”, asemeni lui Natanael cel lăudat de Hristos, de când a primit botezul creştin în închisoarea de la Jilava, pe 15 martie 1960, Nicolae Steinhardt nu a încetat să propovăduiască în scrierile şi predicile sale creştinismul ca fericire, considerând că unitatea de măsură cu care se poate „cântări” credinţa creştinului este nivelul lui de mulţumire.

„Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitaţia sa nu există procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu un om vesel şi mulţumit. Dacă ipochimenul e intolerant, ori morocănos, ori agitat, ori mahmur, ori necăjit, nu e creştin, oricât de perfect, de fidel ar fi virtuţii. E virtuos, dar nu e creştin (…). Creştinismul este o şcoală a fericirii. Cea dintâi datorie a unui creştin este să fie fericit”, scria el în capodopera sa intitulată, evident, „Jurnalul fericirii”.  În opoziţie cu serenitatea stau păcatele capitale care în viziunea părintelui Steinhardt sunt acestea: „1.Prostia, 2. Recursul la scuze: Nu ştiu, n-am ştiut, 3.Fanatismul, 4. Invidia,  5. Trufia neroadă, 6. Turnătoria, 7. Răutatea gratuită”, la care a adăugat şi„ dragostea cu sila”.

După ce aprinzi o lumânare la mormânt, poţi merge să vizitezi şi chilia lui, dar asta ţine de noroc pentru că de cum intri pe poarta mânăstirii nişte călugări morocănoşi te anunţă sec şi implacabil că uşa chiliei părintelui Nicolae este închisă şi nu se deschide decât pentru grupuri mari. La fel stau lucrurile şi cu biblioteca de care s-a îngrijit el în timpul vieţii monahale.  Nici nu poţi pretinde, ca pelerin, să ţi se acorde vreo atenţie la Rohia când preacuvioşii au lucruri mult mai importante de făcut, de pildă să ridice o clădire de aproape zece etaje ce va găzdui un centru de studii. Dacă vii singur şi nu ţi se va deschide uşa chiliei lui Steinhardt, nu fi totuşi trist. Păstrează-ţi zâmbetul pe buze şi seninătatea neştirbită pentru că, spre deosebire de unii călugări de acolo, tu ai citit „Jurnalul fericirii”. 

Cele mai citite

Polonia va trimite trupe militare la Jocurile Olimpice de la Paris

Ministrul polonez al apărării a anunțat joi că țara sa va trimite întăriri militare, potrivit flashscore.ro. "Forțele armate poloneze se vor alătura coaliției internaționale...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă