4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăGDPRArticulaţii şi cartilaje, regenerate pe cale naturală

Articulaţii şi cartilaje, regenerate pe cale naturală

O echipă de cercetători americani a reuşit să obţină, în cadrul unui studiu realizat pe iepuri, regenerarea pe cale naturală a articulaţiilor şi a cartilajelor, pornind de la câteva celule suşă cultivate in vivo. Potrivit Mediafax, această reuşită i-a determinat pe cercetătorii americani să afirme că, în viitorul nu foarte îndepărtat, oamenii vor putea să nu mai apeleze la articulaţiile artificiale.

Artroza, o maladie care afectează aproape jumătate din populaţia lumii în vârstă de peste 65 de ani, cauzează o degradare a cartilajului şi a osului, necesitând adeseori implanturi de articulaţii artificiale, realizate din materiale metalice şi sintetice. Aceste articulaţii au o durată de viaţă limitată, impunând astfel necesitatea unei noi operaţii, după 10-15 ani, la pacienţii care vor avea deja o vârstă destul de înaintată.

Cercetătorii americani de la Universitatea Columbia din New York au înlăturat articulaţia sinovială a membrelor posterioare la 10 şoareci – zona ce conţinea cartilajul articular şi osul. Medicii au înlocuit extremitatea osului humerus cu o matrice biologică în care au injectat un ser ce conţinea un factor de creştere, care stimulează procesul de diferenţiere celulară. După patru săptămâni, organismele celor 10 iepuri au regenerat integral cartilajul şi osul suprimat, recăpătându-şi capacitatea de a se deplasa.

În opinia medicilor americani, „regenerarea cartilajului şi a osului pornind de la celulele suşă ale organismului gazdă, fără a extrage celule suşă din corp, poate conduce la câteva aplicaţii clinice reuşite” pentru pacienţii care au nevoie de regenerarea articulaţiilor genunchilor, umerilor, şoldului sau degetelor.

Cele mai citite

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...
Ultima oră
Pe aceeași temă