14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFOTO. Povestea incredibilă a unei pisici agresate care a supravieţuit miraculos

FOTO. Povestea incredibilă a unei pisici agresate care a supravieţuit miraculos

O poveste tristă a unei pisici a devenit viral pe internet, după ce aceasta a supravieţuit în mod miraculos, iar toată lumea credea că a murit. Totul s-a întâmplat în Australia, într-o localitate rurală, în curtea unei case în care intrat din greşeală o pisică, după ce a născut mai mulţi pui în apropiere. 

Supărat, australianul a lua pisica de coadă şi a aruncat-o peste gardul înalt, iar vecinii au crezut că felina nu a rezistat la impactul cu solul. Între timp, aceştia au alertat serviciul de protecţie a animalelor, care i-a preluat puii în siguranţă. A doua zi însă, târându-se doar pe labele din faţă pisica a apărut miraculos la locul incidentului, căutându-şi cu disperare puii.

Imediat aceasta a fost transportată la adăpostul pentru animane abandonate şi şi-a regăsit puii în sigranţă. Pisica eroină, care a fost botezată Prinţesa, va rămâne din păcate paralizată pe viaţă. Însă agresorul său a fost condamnat la închisoare, iar angajaţii centrului pentru protecţia animalelor şi-au luat angajamentul să-i ofere cele mai bune îngrijiri pisicuţei paralizate, intenţionând chiar săi achiziţioneze un scăunel cu rotile.

Şeful Centrului a declarat presei că povestea incredibilă a pisicii Prinţesa este "un exemplu emoţionant care ne dovedeşte şi nouă, oamenilor, cât de mult contează să luptăm pentru viaţă, pentru că oricând miracolele se pot întâmpla". 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă