13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO: Cum a reușit un câine din Buenos Aires să convingă o...

FOTO: Cum a reușit un câine din Buenos Aires să convingă o stewardesă să îl adopte

Povestea unui câine fără stăpân din Argentina a devenit virală, pe rețelele de socializare, datorită atașamentului său față de o stewardesă din Germania, notează Huffington Post.

Olivia Sievers și cățelul, care mai târziu a primit numele de Rubio, s-au întâlnit în apropierea hotelului Hilton, din Buenos Aires, unde era cazată, la începutul anului 2016. Femeia a început să îl hrănească și să se joace cu Rubio, ceea ce i-a câștigat devotamentul. Astfel, chiar și atunci când s-a întors în Germania, câinele a continuat să o aștepte a hotel, ceea ce s-a întâmplat și când Olivia s-a întors cu munca în Buenos Aires.

„Mergea întotdeauna pe lângă mine și am încercat să schimb direcția, pentru că nu voiam să vină după mine la hotel, însă de fiecare dată Rubio m-a urmărit. Era foarte fericit că cineva îi acordă atenție. Se vedea că își dorește un prieten”, a declarat femeia pentru Noticiero Trece.

Când s-a reîntors în Buenos Aires, în iulie, afară era frig, așa că stewardesa i-a adus lui Rubio o pătură, să îi țină de cald. Mai mult, a încercat să îi găsească o familie, însă el a fugit. Astfel, femeia a decis să îl adopte.

Săptămâna trecută, Rubio a zburat din America de Sud în Europa, iar acum locuiește în Germania, cu noua sa stăpână.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă