8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCopil abandonat într-un aeroport, în cautarea părinţilor după 30 de ani

Copil abandonat într-un aeroport, în cautarea părinţilor după 30 de ani

Un copil care a fost abandonat în urmă cu trei decenii în aeroportul Gatwick din Londra a început să-şi caute părinţii postând o serie de poze şi mesaje pe reţeaua de socializare Facebook. Tânărul, pe numele său actual Steven Hydes, a fost poreclit “Gary Gatwick” (după numele mascotei aeroportului – un ursuleţ de pluş), după ce a fost găsit de un angajat al aeroportului în toaleta pentru femei, înfăşurat într-o păturică, în aprilie 1986.

Bebeluşul în vârstă de doar câteva zile a fost eroul unor reportaje în presă, cu intenţia de a fi redat familiei naturale, însă expunerea mediatică nu i-a folosit prea mult.    

Acum, după 30 de ani, Steven s-a decis să facă un nou apel public către părinţii săi biologici. El a explicat gestul său prin nevoia de a-şi cunoaşte trecutul, inclusiv cel medical, şi mai ales să ştie ce s-a întâmplat atunci, de ce a fost abandonat.

În urmă cu câţiva ani, Steven a făcut şi un test ADN pentru a-şi afla originile şi se pare că familia sa biologică este originară din Anglia, Irlanda, Scoţia, Germania sau Franţa.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă