18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuPrinţul Harry: Nimeni din Casa Regală britanică nu-și dorește să fie rege...

Prinţul Harry: Nimeni din Casa Regală britanică nu-și dorește să fie rege sau regină

Prinţul Harry al Marii Britanii susține că niciun membru al Casei Regale nu își dorește, în mod real, să fie rege sau regină.

Într-un interviu acordat publicaţiei Newsweek, citată de TVR, nepotul reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a explicat că moştenitorii tronului au o poziţie privilegiată pentru că trebuie, nu pentru că vor, iar în acest context ei îşi înţeleg rolul exclusiv în spiritul serviciului public.

Prințul Harry (32 de ani) este cel de-al treilea în ordinea succesiunii – al doilea este fratele său William, iar primul – tatăl lor, prinţul Charles.

Harry a mai mărturisit că îşi face singur cumpărăturile şi că este absolut hotărât să ducă o viaţă cât de cât normală. El mai spune că este implicat în modernizarea monarhiei britanice, un proces foarte sensibil, pentru că oamenii au nevoie de o anumită "magie" a Casei Regale, crede prinţul Harry.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...
Ultima oră
Pe aceeași temă