10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuJennifer Lawrence va juca rolul amantei lui Fidel Castro, în filmul "Marita"

Jennifer Lawrence va juca rolul amantei lui Fidel Castro, în filmul “Marita”

Actriţa americană Jennifer Lawrence, renumită pentru rolul din seria „Jocurile foamei”, va avea rolul principal, într-un film dedicat amantei dictatorului cubanez Fidel Castro, Marita Lorenz, potrivit Latino Fox News.

Astfel, Jennifer Lawrence va juca rolul unei tinere americane de origine germană, în vârstă de 19 ani, care a avut o aventură cu fostul preşedinte cubanez, la scurt timp după revoluţia care l-a adus la putere, în 1959. Marita Lorenz a părăsit Cuba după ce a rămas însărcinată şi a făcut un avort. Ajunsă în Statele Unite, ea s-a alăturat mişcării anti-comuniste.

În 1960, Marita Lorenz a fost recrutată de CIA, cu scopul de a participa la asasinarea lui Fidel Castro. Potrivit unor documente, ea ar fi primit pastile cu otravă, pe care să i le administreze preşedinelui cubanez, însă Lorenz nu a urmat acest plan, ci i-a spus adevărul președintelui cubanez.

În anii ’70, ea lucrat pentru FBI, rolul său fiind să spioneze diplomaţi. Se presupune că Marita Lorenz a avut o aventură şi cu dictatorul Venezuelei, Marcos Pérez, dar şi că ar fi luat parte la asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy.

Marita Lorenz locuieşte în prezent în Maryland și a scris şi două biografii, în care povestește viața și aventurile sale.

 

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă